Sistemul Nervos și Agresivitatea Canină

1. Introducere

Descriere termen medical: totalitate a centrilor nervoşi şi a nervilor care asigură comanda şi coordonarea viscerelor şi a aparatului locomotor, primirea mesajelor senzoriale şi funcţiile psihice.

Structura sistemului nervos - Pe plan anatomic, sistemul nervos este format din două ansamble distincte, sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic.

Sistem nervos central - Denumit şi nevrax, sistemul nervos central (S.N.C.) este format din miliarde de neuroni (celule nervoase) conectaţi între ei şi dintr-un ţesut de susţinere interstiţial (nevroglie). El cuprinde encefalul (creierul, cerebelul, trunchiul cerebral), protejat de craniu şi maduva spinarii, amplasată în coloana vertebrală.

Sistem nervos periferic - Prelungire a sistemului nervos central, sistemul nervos periferic cuprinde totalitatea nervilor şi ale îngroşărilor lor (ganglionii nervoşi), nervii, legaţi printr-o extremitate de sistemul nervos central, se ramifică la cealaltă extremitate într-o multitudine de ramuri fine care inervează totalitatea corpului. Există nervi cranieni şi nervi rahidieni.

Funcţionarea sistemului nervos - După organizarea şi funcţionarea lor, se disting sistemul nervos somatic, care pune organismul în comunicaţie cu exteriorul şi sistemul nervos vegetativ, sau autonom, care reglează funcţiile viscerale.

Funcţionarea sistemului nervos face să intervină un lanţ de neuroni, care se articulează între ei prin sinapse, neuronul asigură conducerea influxului nervos, iar sinapsa asigură transmisia acestui influx fie de la un neuron la altul, fie de la un neuron la un organ-ţintă, de exemplu, muşchiul în cazul unei sinapse neuromusculare. Această transmisie este realizată prin intermediul unei substanţe chimice denumită neurotransmitator (acetilcolina, adrenalina, noradrenalina). Acetilcolina este neurotransmiţătorul sistemului nervos parasimpatic, care comandă contracţia fibrelor musculare netede şi secreţiile glandulare. Adrenalina şi noradrenalina sunt neurotransmiţătorii sistemului simpatic, care, printre alte funcţii, asigură contracţia peretelui arterelor şi intervin în secreţia sudorii.

Sistem nervos somatic - Sistemul nervos somatic comandă mişcările şi poziţia corpului şi permite perceperea de către piele a diferitelor senzaţii (tactile, caldură, durere) şi descoperirea prin celelalte organe de simţ a mediului înconjurator (văz, auz, miros). El este constituit din neuroni senzitivi şi neuroni motori.

Sistem nervos vegetativ - Denumit înca şi sistem nervos autonom, el este complementar sistemului nervos somatic şi reglează îndeosebi respiraţia, digestia, excreţiile, circulaţia (bătăile cardiace, presiunea arterială). Aceste celule depind de centrii reglatori situaţi în măduva spinării, trunchiul cerebral şi creier, care primesc informaţiile, pe căile senzoriale, provenind de la fiecare organ.

Sistemul nervos vegetativ este împarţit în sistem nervos parasimpatic, ale carui activităţi se echilibrează astfel încât să coordoneze activitatea tuturor viscerelor.

- Sistemul nervos parasimpatic este, ca regulă generală, responsabil de punerea în stare de odihnă a organismului. El acţionează prin intermediul unui neurotransmiţător, acetilcolina, şi încetineşte ritmul cardiac, stimulează sistemul digestiv şi limitează contracţiile sfincterelor.

- Sistemul nervos simpatic, sau sistemul nervos ortosimpatic, pune organismul în stare de alertă şi îl pregăteşte pentru activitate. Ei acţionează prin intermediul a doi neuro- transmiţători, adrenalina noradrenalina. Acest sistem creşte activitatea respiratorie, dilată bronhiile şi pupilele, contractă arterele, face să fie secretată sudoarea în schimb, el frânează funcţia digestivă.

Examenele sistemului nervos - Examenele care permit explorarea sistemului nervos central sunt, în principal, scannerul, imageria prin rezonanţă magnetica (I.R.M.), înregistrarea potenţialelor evocate (metoda de studiere a activităţii electrice a căilor nervoase ale auzului, văzului şi ale sensibilităţii corporale), electroencefalografia şi analiza lichidului cefalorahidian recoltat prin puncţie lombară. Sistemul nervos periferic este explorat în mod deosebit prin electromiografie.

Patologia sistemului nervos - Se deosebesc leziunile sistemului nervos central de cele ale sistemului nervos periferic.

- Leziunile sistemului nervos central dezvaluie diferite cauze:

- compresia creierului sau a măduvei spinării de către un hematom (provocat de un traumatism cranian), de un abces, de o tumoră benignă sau malignă, de un edem cerebral;

- distrugerea creierului sau a măduvei spinarii printr-un traumatism (secţionarea măduvei prin fractură vertebrală). Printr-o infecţie (meningita, encefalita), printr-o intoxicaţie sau printr-o insuficienţă a vascularizării (arterita cerebrală);

- excitaţia anormală a unor zone ale cortexului (epilepsie);

-degenerescenţa neuronilor (scleroza în plăci, boala lui Parkinson, boala lui Alzheimer, coreea lui Huntington- medicina umană).

- Leziunile sistemului nervos periferic sunt fie mononeuropatii (atingere a unui singur nerv) cauzate de secţionarea unui nerv, de compresia uneia din rădăcinile sale (sciatica prin hernie discală) sau de o infecţie, fie polineuropatii (atingere a mai multor nervi) de origine virală, imunologică (poliradiculonevrita, de exemplu), carenţială (deficit în vitamine) sau toxică. În afara traumatismelor, numeroase alte afecţiuni sunt, de asemenea, responsabile de o atingere a nervilor (diabetul zaharat). Atunci cînd sunt afectaţi succesiv mai mulţi nervi, se vorbeşte de multinevrită.