Atitudinea Asistentei Medicale în Cazul Pacientului Infectat cu Cancer în Fază Terminală

I. Introducere

Practica medicală, dincolo de faptul că reprezintă o meserie, poate fi considerată şi o artă, deoarece, pe lângă profesionalism şi o imensă responsabilitate, reclamă şi har, pe care însă nu-l pot deţine decât puţini oameni. Profesiunea medicală poate fi considerată cea mai veche dintre acelea cu un caracter profund umanist. Dacă celelalte profesiuni satisfac necesităţi importante ale omului (de alimentaţie, de habitat, de instrucţie), profesiunea medicală are ca scop apărarea valorii celei mai de preţ a omului – sănătatea.

Etica medicală se preocupă de aspectele morale ale practicii medicale, reprezentând o ramură specifică a eticii generale în condiţii deosebite de activitate terapeutică, de reabilitare şi profilaxie şi include probleme specifice, cum sunt: interacţiunile dintre medic, pacient şi aparţinători; interacţiunile dintre asistentul medical, pacient şi rudele acestuia, precum şi cele dintre medic şi colegii de lucru; problema erorilor medicale, respectarea confidenţialităţii etc., vor fi incluse tot în acest domeniu.

Îngrijirile paliative nu sunt o nouă disciplină medicală, ci un nou mod de abordare şi de acordare a ingrijirilor, care solicită din partea profesioniştilor din sănătate abilităţi în comunicare şi o abordare aparte, profesională, atentă, empatică şi fără sentimentalisme. Acestea sunt transmurale şi multidisciplinare, cu extensie în segmentul psihosocial şi comunitar al acordării îngrijirilor. Îngrijirea paliativă este o îngrijire complexă, activă şi intensă, care promovează calitatea vieţii bolnavilor şi familiilor acestora. Când tratamentele curative nu mai sunt oportune sau eficace, îngrijirea paliativă devine esenţială şi indispensabilă.

II. Îngrijirea paliativă

Îngrijirile paliative cuprind totalitatea acţiunilor destinate să atenueze simptomele unei boli (între care, în particular, durerea pe care aceasta o provoacă), fără a o vindeca totuşi. Îngrijirile paliative sunt acordate îndeosebi bolnavilor aflaţi în fază terminală a unei boli incurabile.

- Îngrijirile fizice constau în punerea sub oxigen, în schimbarea poziţiilor bolnavului, în administrarea de medicamente şi, eventual, în practicarea unor intervenţii chirurgicale de confort. Lupta împotriva durerii intense şi continue pe care o provoacă, sper exemplu, cancerul în faza terminală se bazează pe administrarea de analgezice majore (opiacee), uneori administrate la cerere prin mici doze intrarahidiene (în lichidul cefalorahidian). Blocajul chirurgical, prin secţionarea unuia sau mai multor nervi, al influxului nervos care transmite durerea poate, de asemenea, să fie avut în vedere.

- Compania psihologică permite lupta împotriva anxietăţii, a depresiei, a fricii, a revoltei sau a regretului legat de apropierea morţii, sau contra ruşinii cauzate de sentimentul de neputinţă sau de gradul de decădere.

- Supraveghere: îngrijirile paliative pot fi acordate în unităţi specializate, dar şi la domiciliul bolnavului, de către un personal format în acest scop, şi în colaborare strânsă cu familia şsi cu medicul curant.

III. Atitudinea asistentei medicale

Prin “atitudine” înţelege comportamentul asistentei medicale faţă de bolnav şi faţă de celelalte categorii de personal şi, bineînţeles, comportamentul său etic general. Se ştie că pacientul are, pe toată durata bolii, un moral şi o psihologie deformată. Unii bolnavi apreciază îngrijirile, sunt binevoitori şi cooperanţi, în timp ce alţii sunt deprimaţi, anxioşi, preocupaţi de problemele afective, familiale, sociale, neliniştiţi de boală, de perspective; alţii se simt depersonalizaţi, au complexe de inferioritate, considerând că nu reprezintă decât “un caz”. În general, orice bolnav are un sentiment de reţinere, schimbându-şi modul de viaţă:este separat de familie, şi-a întrerupt munca, trebuie să se adapteze la o nouă viaţă, la o altă disciplină la care se adaugă, uneori, preocupările de ordin material. Asistentei medicale îi revine sarcina de a-l ajuta cu tact, înţelegere, delicateţe şi atenţie.

Cine nu înţelege bolnavul, nu-i cunoaşte psihologia, manifestând intoleranţă faţă de reproşurile, criticile unoeri nejustificate ale acestuia, dovedeşte că este străin de profesiunea medicală, inutil sau chiar dăunător. Asistenta trebuie să manifeste solicitudine faţă de toţi bolnavii, încurajăndu-i –în special pe cei trişti, descurajaţi, grav bolnavi-. Trebuie să-şi păstreze însă totdeauna demnitatea, să nu încurajeze glumele sau atitudinile nepotrivite, să manifeste fermitate faţă de bolnavi în îndeplinirea prescripţiilor, în respectarea disciplinei de spital; nu trebuie să întrerupă îngrijirile acordate bolnavului şi nu trebuie să cunoască decât un program: acela al datoriei, interesul bolnavului primând totdeauna; ea trebuie să asigure cele mai bune consiţii de confort bolnavului, creându-i acestuia sentimentul de securitate.