Insuficiența Venoasă Cronică

i. INSUFICIENŢA VENOASĂ CRONICĂ – date generale

Insuficienţa venoasă cronică este un sindrom clinic cu etipatogenie, prognostic şi terapeutică deosebită ce se constituie tardiv, ca urmare a unor tulburări cronice ale circulaţiei venoase de la nivelul membrelor inferioare ce activează modificări importante ale interstiţiului, limfocitelor şi pielii din regiunea respectivă.

i.1. ETIOPATOGENIE

Pentru început redăm câteva noutăţi privind anatomia şi fiziopatologia circulaţiei venoase de la nivelul memebrelor inferioare.

Două mecanisme majore ale corpului uman previn hipertensiunea venoasă.

Prima, valvele bicupside din vene previn curgerea retrogradă şi staza venoasă. Tromboza venoasă profundă se dezvoltă frecvent în aceste vase, determinând alterarea ireversibilă a valvelor.

A doua, în timpul circulaţiei bipede normale ……. gleznei scad presiunea venoasă cu 70% în extremităţile inferioare prin contracţia lor şi forţarea sângelui venos spre inimă.

În repaus presiunea se reîntoarce la normal în 30 secunde. În venele afectate mişcarea scade presiunea venoasă cu doar 20%. Când mişcarea este oprită, presiunea din ……….venos creşte încet revenind la normal într-o perioadă de câteva minute.

Hipertensiunea venoasă în venele afectate este cauza insuficienţei venoase cronice prin următoarele secvenţe de evenimente.

Creşterea presiunii venoase traversează venele spre capilare, împiedicând curgerea sângelui. Curgerea sângelui încetinită din capilare determină blocarea leucocitelor. Acestea eliberează enzime proteolitice şi radicali liberi de oxigen care alterează membrana bazală a capilarelor. Proteinele plasmatice, cum ar fi fibrinogenul, se scurg în ţesutul interstiţial formând o scufie de fibrină. Fibrina şi edemul rezultat scad aportul de oxigen la ţesuturi cu determinarea hipoxemiei, inflamaţiei şi pierderea ţeşutului prin formarea ulcerelor.

Incompetenţa venoasă superficială este cauza cea mai întâlnită pentru boala varicoasă. În insuficienţa venoasă superficială venele profunde sunt normale dar sângele venos scapă din sistemul venos profound şi curge înapoi în cel superficial prin venele superficiale dilatate cu valve incompetente. Valvele din sistemul venos superficial pot deveni incompetente din variate motive. Lezarea directă prin flebita supreficială poate cauza insuficienţă valvară primară. Pereţii venoşi slăbiţi congenital se pot dilata sub presiuni normale şi determina insuficienţă venoasă secundară. Valvele venoase anormale congenitale pot fi incompetente la presiuni normale. Venele normale şi valvele normale pot deveni distensibile extensiv sub influenţa hormonilor – sarcină.

Majoritatea cazurilor de insuficienţă venoasă superficială, după ce se dezvoltă un singur punct de scurgere venoasă sub presiune între sistemul venos profound şi cel superficial. Hipertensiunea venoasă determină insuficienţa valvulară secundară când venele superficiale normale se dilată încât marginile ………..valvulare nu mai fac contact între ele. În timp aceste vene se dilată, devin vizibile, tromboase şi sunt denumite vene varicoase. Hipertensiunea intră în sistemul superficial prin puncte cheie de comunicare între cele două sisteme. Aceste puncte sunt valvele funcţionale şi valvele perforatoare.

Afectarea valvelor funcţionale reprezintă insuficienţa valvelor de la joncţiunea dintre vena mare safenă şi vena femurală din zona inghinală – joncţiunea safeno-femurală. Incompetenţa venoasă se extinde apoi discret pe membrul inferior iar pacienţii resimt cum se dezvoltă o venă groasă inghinală.

A doua joncţiune venoasă care devine incompetentă este cea safeno-poplitee de la genunchi.

Hipertensiunea venoasă perforantă apare la oricare dintre valvele venelor perforante. Cel mai ades este implicată cea din zona proximală medie inghinală-perforantă hunteriană şi cea gastrocnemiana proximală perforantă Boyd.

Incompetenţa venoasă profundă este determinată cel mai frecvent de către tromboza venoasă profundă în care unul sau mai mulţi trombi se blochează în venele de calibru mic sau la bifurcaţiile venoase determinând staza venoasă, incompetenţa valvulară, inflamaţia şi infecţia venei cu repercursiuni asupra sistemului venos superficial.

Noţiuni de anatomie

Circulaţia venoasă a memebrelor pelvine este asigurată de două sisteme: superficial şi profound.

Venele profunde ale membrelor inferioare

Venele profunde au în general acelaşi traiect ca şi arterele pe care le însoţesc în sens invers. Ce excepţia venelor poplitee şi femurală, venele profunde sunt drepte şi însoţesc artera omonimă de o parte şi de alta a sa. Ele sunt unite pe traiectul lor prin anastomoze transversale. Au valvule în număr variabil, constantă fiind o valvulă ostială la vărsarea tributarelor colaterale. Se formează la nivelul piciorului sub fascie pe faţa plantară şi dorsală şî însoţesc arterele acestuia.

În regiunea plantară venele digitale plantare se continuă cu venele metatarsiene plantare care se varsă în arcul venos plantar (Arcus venosus plantaris) situat paralel cu cel arterial.

Venele digitale plantare sunt anastomozatr în spaţii între oase cu venele dorsale ale piciorului. Arcul venos plantar se continuă cu venele plantare mediale şi laterale care se unesc înapoia maleolei tibiale şi formează vena tibială posterioară.

În regiunea dorsală a piciorului venele satelite a dorsalei piciorului formează venele tibiale anterioare în care se varsă venele fibulare.

La gambă venele tibiale posterioare şi venele tibiale anterioare se unesc în partea inferioară a fosei poplitee şi formează vena poplitee.