Insuficientă venoasă cronică - semne clinice, diagnostic și tratament

Insuficiența venoasă cronică este definită ca stadiul de decompensare a circulației venoase de la nivelul membrelor inferioare. Clinic se caracterizează prin leziuni trofice avansate: edeme, celulite subcutanate indurative, dermatite, ulcere de gambă determinate de creșterea presiunii venoase. O altă sintagmă definitorie ar putea fi sindromul posttrombotic ce se dezvoltă la aproximativ 50% dintre pacienții cu tromboza venoasă profundă. Alte etiologii posibile pe lângă sindromul postflebitic sunt: varice hidrostatice avansate, neglijate, cu decompensarea sistemului venos superficial și profund; malformații venoase congenitale; fistule arterio-venoase de diverse etiologii.

Manifestari clinice ale IVC pot varia de la simple telangiectazii sau vene reticulare la stadii mai avansate, cum ar fi fibroză cutanată și ulcerații venoase. Este important să realizăm că aceleași manifestări clinice pot rezulta din diferite mecanisme patogene, inclusiv valve incompetente, obstrucția venoasă, disfuncție a pompei musculare sau o combinație ale acestora.

Principalele caracteristici clinice ale I sunt: venele dilatate, sinuoase, cu perete îngroșat sau foarte subțiat; edemul extins, persistent și în repaus, ce se agravează rapid în ortostatism; dureri ale membrelor inferioare și modificări cutanate ale acestora: dermatită, eczemă, pigmentații brune de hemosiderina, atrofie albă și ulcerul trofic de gamba. Varicele sunt vene superficiale dilatate care devin din ce in ce mai tortuoase și dilatate. Acestea pot dezvolta atacuri superficiale tromboflebitice, recunoscute de dureri, zone de indurație și inflamație de-a lungul venei varicoase. Edemul începe în regiunea perimaleolară iar pe termen lung are caracter progresiv dinspre distal spre proximal și crește în diametru. Disconfortul la nivelul membrelor inferioare este adesea descris ca fiind o greutate sau durere după ortostatism prelungit și este ușurat de ridicarea membrului. Se consideră că acest disconfort este produs prin creștere volumului și presiunii intracompartimentale și subcutanate. De asemenea, poate exista sensibilitate de-a lungul varicelor din cauza distensiei venoase. Obstrucția sistemului venos profund poate duce la claudicație venoasă. Modificările cutanate includ hiperpigmentarea pielii din cauza dermatitei și depunerii de hemosiderină. În derm și în grăsimea subcutanată poate apărea un proces fibrotic denumit „lipodermatoscleroză”. Există un risc crescut de celulită și ulcer trofic de gambă. În plus, IVC prelungită poate dezvoltarea limfedem, reprezentând un proces combinat.

Manifestările IVC pot fi grupate într-o schema după următoarele criterii: clinic, etiologic, anatomic, fiziopatologic (CEAP). Clasificarea CEAP a fost stabilită la o conferință internațională pentru a oferi o bază de uniformitate în raportarea, diagnosticarea și tratarea IVC. Clasificarea clinică are 7 categorii (0- 6) și este caracterizată prin prezența sau absența simptomelor. Clasificarea etiologică se bazează pe cauzele congenitale, primare și secundare de disfuncție venoasă. Tulburările congenitale sunt cele care sunt prezente la naștere, dar probabil recunoscute ulterior în timpul vieții. Acestea includ sindroamele bine cunoscute ale lui Klippel-Trenaunay (varicozități și malformații venoase, malformații capilare și hipertrofie a membrelor) și Parkes-Weber (malformații venoase și limfatice, malformații capilare și fistulele arteriovenoase). Insuficiența venoasă primară este de etiologie incertă, în timp ce insuficiența venoasă secundară este atribuită unei condiții dobândite. Clasificarea anatomică descrie sistemele venoase superficiale, profunde și perforante, cu multiple segmente venoase care pot fi implicate. Clasificarea fiziologică descrie mecanismul de bază care determină IVC, inclusiv reflux, obstrucție venoasă sau ambele.