Senescență

Imbatranirea normala a tesuturilor organismului, senescenta, este un fenomen fiziologic, progresiv si ireversibil, legat de interactiunea unui numar de factori.

Nu suntem egali in fata imbatranirii. Genele noastre determina viteza de degradare a organismului nostru, precum si durata maxima a vietii noastre, evaluata la 120 de ani pentru specia umana. Numai celulele canceroase, al caror numar de diviziuni nu mai este limitat de gene, sunt teoretic nemuritoare.

Conceptul de bătranete a generat numeroase dispute provocate de faptul că imbătranirea e foarte diferită in arii geografice diferite (factori climatici), la rase umane diferite (factori biologici) dar si de la persoană la persoană.

Desigur, varsta a treia are propria configuratie. Altfel spus, batranetea este un anotimp

firesc al vietii, care poate oferi timpul propice unei surprinzatoare evolutii personale, daca

invatam sa o cucerim. In fata varstei a treia se configureaza 4 categorii de personae:

1. Una din categorii este cea care cuprinde persoanele care isi asuma propriile forte si

carente, pastrandu-si capacitatea de adaptare si bunele relatii cu familia si prietenii.

Acestia fie se reorganizeaza inlocuind activitatile inaccesibile acum cu altele noi,

compensatorii, fie isi pastreaza una sau doua activitati si isi asuma un numar mai restrans de

responsabilitati, fie renunta la toate angajamentele si apreciaza ca a venit timpul sa

intre intr-o prelungita vacanta existentiala.

2. Alta categorie este a celor care trateaza batranetea ca pe un adversar, nu pun armele

jos si se incranceneaza sa pastreze o serie de ocupatii specifice varstei adulte.

3. O alta categorie este a celor care demisioneaza de la propria lor ingrijire, transferand-o

familiei sau unei persoane care ii ingrijeste.

4. Iar o ultima categorie este a celor care nu se implica in nici un rol, adeseori datorita

faptului ca sunt afectati de maladii grave.

Imbătranirea psihologică

Dogma că imbătranirea aduce cu sine un declin cognitiv inevitabil este contestată de numeroase studii, necesare prin extinderea rapidă a segmentului populaţional cu varste peste 60 de ani. Deşi

unele aspecte ale cogniţiei sunt afectate de varstă, multe dintre

modificările apărute şi considerate ca o consecinţă inevitabilă a senescenţei cerebrale pot fi, de fapt, rezultatul injuriilor asupra

funcţiei cerebrale asociate cu unele afecţiuni legate de varstă.

Detectarea unor astfel de modificări, care se pot stabiliza sau chiar

pot regresa sub tratament adecvat, precum şi diferenţierea lor faţă

de modificările funcţiei cognitive asociate cu bolile neurodegenerative

sau afecţiunile neurologice, constituie o sarcină dificilă.

Un impact negativ asupra atenţiei il au modificările percepţiei

senzoriale, existenţa unor boli, durerea cronică, anumite medicamente,

tulburări psihice (in special anxietatea şi depresia), toate

acestea fiind obişnuite la populaţia varstnică.

Afectarea memoriei este cel mai frecvent motiv de plangere

a varstnicilor, legat de funcţia cognitivă. Pacienţii se intreabă

adesea dacă tulburările de memorie pe care le prezintă reflectă

modificări normale, corelate varstei, sau sunt consecinţa unor

afecţiuni.

Limbajul incorporează multiple nivele de procesare şi tinde

să rămană relativ stabil. Unele abilităţi lingvistice, cum ar fi de

exemplu invăţarea unor cuvinte noi, arată un declin accentuat la

varstnici. La fel ca şi in cazul celorlalte funcţii cognitive, există

o multitudine de factori care pot acţiona negativ asupra funcţiei

limbajului, incluzand traumele, boala şi afectarea senzorială,

care conduc la alterarea acestei funcţii.