Testarea la efort - impactul psihologic asupra pacienților

Testarea la efort apreciază răspunsul cardio-respirator la un efort dat şi permite evaluarea funcţională a individului sănătos, a sportivilor şi a bolnavilor cu afecţiuni cardio-respiratorii. Testarea la efort permite evaluarea performanţei cardiace, a capacităţii fizice a subiectului sau depistarea bolii arterelor coronare. Reprezintă o completare necesară a diagnosticului clinic şi este necesară pentru individualizarea programului de antrenament fizic şi cunoaşterea severităţii bolii, a evoluţiei sale, a efectelor obţinute în urma unor tratamente şi a toleranţei la efort în cadrul activităţilor profesionale.

Răspunsul organismului la efort este influenţat de mai mulţi factori cum ar fi: vârsta, sexul, starea de nutriţie, starea de spirit, temperatura ambiantă, poziţia corpului, abilitatea executării tipului de efort, masa hemoglobinei, starea funcţională a inimii şi a plămânilor. Astfel testarea la efort apreciază starea întregului organism. În funcţie de rezultatele obţinute, în urma testelor de efort se stabileşte activitatea fizică, iar în cazul bolnavilor cu afecţiuni cardiace se stabileşte programul de reabilitare cardiacă.

Cel mai eficient program este cel multidisciplinar, care este condus de: doctori, asistente, kinetoterapeut, psiholog şi dietetician.

Există teste de efort nestandardizate (mersul şi urcarea-coborârea scărilor) şi standardizate (cele efectuate la bicicleta ergometrică şi la covorul rulant). Cele mai des utilizate în testarea sportivilor, a persoanelor antrenate sau a persoanelor neantrenate (sedentare), de obicei pacienţi cardiovasculari (cel mai frecvent în cardiopatia ischemică cronică) constă din provocarea artificială a unui efort dozat (pe bicicleta ergometrică sau pe covor rulant), sub controlul pulsului, a tensiunii arteriale, şi EKG. De obicei, pacientul este solicitat să continue efortul până când oboseala îi cere să-l înceteze sau până la atingerea frecvenţei cardiace maxime permise de vârstă, stabilite prin tabele sau scăzând vârsta subiectului din 220.

Scopul testului de efort este: stabilirea capacităţii de efort (deficitul aerobic funcţional) şi stabilirea pragului anginos (deficitul aerobic miocardic).

Limitarea efortului unui coronarian este determinată de imposibilitatea creşterii debitului coronarian pentru un anumit nivel numit pragul anginos, care este cu atât mai redus cu cât severitatea bolii coronariene este mai mare.

Indicaţii ale testării la efort:

1. În diagnosticarea cardiopatiei ischemice, care este boala arterelor coronare;

2. În evaluarea capacităţii funcţionale a inimii;

3. În evaluarea prognosticului cardiopatiei ischemice;

4. În evaluarea stării funcţionale şi a prognosticului după infarctul miocardic acut;

5. În evaluarea bolnavilor care au fost revascularizaţi;

6. În evaluarea răspunsului presional la hipertensivi.

Criterii de întrerupere a testelor de efort:

1. S-a atins frecvenţa cardiacă calculată;

2. T.A. este peste 230/120 mmHg;

3. Pacientul este obosit şi este pronunţată dispneea;

4. Subdenivelarea segmentului ST este mai mare de 3 mm;

5. T.A. scade în loc să crească;

6. Apar semne clinice ce arată insuficienţă circulatorie periferică, manifestată prin paloare, puls slab, transpiraţii reci, cianoză;

7. Apar extrasistole care se agravează cu efortul şi pot atinge mai mult de 25% din bătăi;

8. Pacientul nu mai doreşte să continue testul;

9. Apar tulburări de conducere intraventriculare sau blocuri ale impulsului.

Complicaţiile testării la efort:

1. Hipotensiune arterială;

2. Hipertensiune arterială;

3. Insuficienţă cardiacă;

4. Apar tulburări cardiace severe, tulburări ventriculare, tulburări de ritm;

5. Oprirea inimii – STOP CARDIAC;

6. Insuficienţă circulatorie cerebrală: AVC sau sincopa;

7. Traumatism fizic prin cădere la nesupraveghere corespunzătoare de către testator;

8. Deces.

Modificările funcţionale şi hemodinamice la efort:

● Determină creşterea consumului miocardic de oxigen şi scăderea aportului de oxigen în zonele în care există stenoză de artere.

● Frecvenţa cardiacă:

- La persoanele sănătoase frecvenţa cardiacă se măreşte în raport cu intensitatea efortului (la adultul sănătos, este în jur de 70 bătăi/minut).

- Creşterea exagerată în timpul şi după efort are loc la persoanele hipertensive, persoanele cu disfuncţie a VS, la cei cu anemie hipovolemie, la coronarieni şi la cei sedentari sau cu fibrilaţie atrială. La coronarieni, la cei care primesc betablocant şi la cei cu boala nodului sinusal se observă o creştere sub 85% din frecvenţa ce corespunde gradului efortului şi vârstei sau o incompetenţă cronotropică.

- În efort maxim la persoanele neatrenate, frecvenţa cardiacă creşte foarte mult încă de la începerea efortului. Poate ajunge la 190 bătăi/min (20-25 de ani) şi la 155 bătăi/min (65-70 de ani).