Dimensiuni psihosociale ale activității profesorului

Profesorul are un rol important asupra performantelor scolare ale elevilor. Rolul de profesor presupune argumentarea intr-un multiplu paienjenis de grupuri de grupuri de referinta care pun profesorului cerinte diferentiate: el reprezinta autoritatea publica, ca reprezentant al statului, transmitator de cunostinte si educator, evaluator al elevilor, partenerul parintilor in sarcina educativa, membru al colectivului scolii, coleg.

Exercitarea profesiunii de profesor presupune insusirea a trei competente specifice:

- competenta profesionala, constand dintr-o cultura tehnica specifica si o competenta interumana care-i permite sa lucreze totdeauna cu un public (clasa de elevi) si sa coopereze cu ceilalti profesori. Capacitatea de a organiza si componenta etica completeaza acest tablou.

- capacitatea de a intretine raporturi satisfacatoare cu esaloanele ierarhiei superioare: directori, inspectori.

- competenta de a dezvolta relatii bune cu “beneficiarii” – elevi, parinti, comunitate. Profesorul nu lucreaza cu “clienti” individuali, ci cu grupe de elevi. Acestia, la randul lor, sunt asistati si supravegheati de parinti si comunitate.

In scoala, profesorul indeplineste urmatoarele functii: organizator al procesului de invatamant, educator, partener al educatiei, membru al corpului profesoral. Ca organizator al invatarii profesorul imbina aspectele obiectiv-logice ale transmiterii cunostintelor cu aspectele psihologice. Este deci preocupat atat de aplicarea principiilor didactice cat si de implicatiile psihologice ale actului transmiterii. Exercitarea functiei de educator este dependenta de conceptia care sta la baza semnificatiei care se acorda scolii si organizarii ei, de felul in care profesorul isi intelege misiunea, de totalitatea sarcinilor cuprinse in functia de profesor si, nu in ultimul rand, de atitudinile parintilor. Conceptul de partener al educatiei se refera la raporturile profesorului cu alti factori educativi, indeosebi cu parintii, si la conceptia dupa care profesorii si elevii formeaza impreuna o comunitate scolara. Ca membru al corpului profesoral, profesorul se gaseste intr-o stransa interdependenta cu colegii, cu directorul si cu alti educatori. Complexitatea problemelor pe care le pune scoala ca organizatie face imposibila izolarea si “independenta” profesorilor.

Climatul din clasa are un rol insemnat pentru participarea elevilor. Un factor important al evolutiei acestui climat il reprezinta profesorul. Interventiile sale se constituie in strategii de control, control ce poate fi mai mult sau mai putin strans. Controlul exercitat de profesor pare sa se afle intr-o relatie de proportionalitate inversa cu intensitatea interactiunii elevilor, desi un grad redus de control este necesar pentru a asigura focalizarea discutiilor dintre elevi pe sarcina scolara.

Cele trei tipuri de leadership (conducere) sunt leadership-ul autoritar, cel democratic si cel laissez-faire. Liderul autoritar se caracterizeaza in principal prin aceea ca profesorul ia toate deciziile privind organizarea grupului si activitatile desfasurate in grup. El nu impartaseste copiilor planul de ansamblu al activitatilor, si nici criteriile de evaluare a performantelor individuale sau de grup. Evolutia sa presupune mentinere in afara activitatilor concrete ale grupului si exercitarea unui control strict. Nici adultul care joaca rolul liderului democratic nu participa prea mult la activitati. El insa evita sa ia singur decizii, invitand grupul sa participe la stabilirea manierei de organizare. Copiilor le este oferita posibilitatea de a alege de fiecare data cand solicita un sfat cu privire la indeplinirea sarcinii: liderul sugereaza cel putin doua alternative, lasandu-i sa hotarasca ei insisi. Mai mult, membrii sunt liberi sa se asocieze cu cine doresc in vederea realizarii sarcinii. Ei au cunostinte despre toate etapele ce urmeaza afi parcurse pana la atingerea scopului comun. In sfarsit, climatul laissez-faire traduce un rol pasiv al adultului. Acesta isi limiteaza participarea cat mai mult cu putinta, lasand in seama copiilor toate initiativele. El afiseaza o atitudine prietenoasa, dar prin tot ceea ce face sugereaza indiferenta si neimplicare: ezita atunci cand este pus in situatia de a da sugestii si evita in mod constant orice evaluare a ideilor ori conduitelor participantilor.