Educația în Japonia

Introducere

Este evident că în conditiile unei evolutii rapide a societătii şi implicit a educatiei şi cunoaşterii, multe dintre cunoşintele şi practicile valabile astăzi vor fi mâine depăşite, învechite. Este de asteptat ca într-o perioadă marcată de atâtea mutatii tehnologice şi de aparitia unor noi forme de organizare a educatiei şi a muncii, competentele specifice să devină şi ele rapid depăşite. Nevoia de reactualizare, de educatie şi învătare continuă vor fi în creştere.

Prin educatie se urmăreşte formarea unei personalităti în concordantă cu cerintele obiective ale societătii, dar şi ale individului. Ca orice fenomen social, educatia are în mod implicit şi un caracter istoric. Ea a aparut odata cu societatea, evoluează şi se schimbă în functie de transformările ce se produc în cadrul societătii.

Se poate spune că educatia care precede autoeducatia oferă tânărului directia devenirii sale, îi formează deprinderile şi priceperile indispensabile unui caracter independent şi îi cultivă încrederea în sine.

1. Educatia – un fapt social şi individual în acelaşi timp

Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale.

Caracteristica definitorie a omului este aceea de a fi nu numai un produs al evolutiei biologice naturale , ci - în primul rând - al unei modelări sociale şi culturale a personalitătii

Importanta educatiei este deosebită, întregul sistem educational trebuind să se bazeze pe premisa că fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat să treacă de la o etapă la alta. Pe de o parte, educatia oferă continuturile ce urmează să fie asimilate, pe de altă parte ea se preocupă de modul în care să fie asimilate, de formarea capacitătilor omului. Rolul conducător al educatiei apare în interventia acesteia în crearea unui climat educational favorabil, cu valente educative puternice asupra formării personalitătii umane.

Sorin Cristea surprinde principiul egalizării şanselor în învătământ, care vizează crearea conditiilor psihopedagogice necesare pentru valorificarea potentialului fiecărui individ. Reiese din aceste afirmatii misiunea deosebită a tuturor celor implicati în actul educational.

Dreptul fiecărui individ la educatie trebuie conştientizat de societate, iar dacă sistemul şcolar general nu vine în întampinarea necesitătilor tuturor persoanelor, trebuie avută în vedere educatia specială, care se referă la toti acei copii ale căror cerinte sunt generate de incapacităti sau dificultăti în a se adapta cerintelor educationale şi ale societătii ca şi cei considerati “ normali “ de către societate. Totuşi, trebuie să se tindă la o pregătire a tuturor copiilor în sistemul şcolar obişnuit. Însă dacă acest lucru nu este posibil, calitatea educatiei speciale trebuie să reflecte aceleaşi standarde şi ambitii de calitate ca şi educatia obişnuită şi să fie strâns legată de aceasta.

Egalizarea şanselor de reuşită în învătământ devine posibilă prin actiunea a doi factori pedagogici constanti ( după S. Cristea, 1994 ): cunoaşterea psihologică a elevului şi valorificarea “ psihodiagnozei “ şi “ diagnosticului diferential “ în directia proiectării unui “ model al învătării depline “.

Şcoala este astfel, oarecum “ obligată “ să creeze conditii adecvate pentru a da posibilitate fiecărui elev “ să-şi realizeze propria lui dezvoltare optimă “.Această viziune optimistă asupra accesibilitătii presupune încredere şi respect fată de individualitatea elevului.

Toate influentele şi actiunile educative care intervin în viata individului, în mod organizat şi structurat (în conformitate cu anumite norme generale şi pedagogice, desfăşurate într-un cadru institutionalizat) sau, dimpotrivă, în mod spontan (întâmplător,difuz,neoficial) sunt reunite sub denumirea de forme ale educatiei.

Educaţia deschide multe uşi şi, astfel, dă naştere succesului," se arată într-un studiu publicat în decembrie 2007 de către SBA (Small Business Administration - Administraţia pentru întreprinderi mici şi mijlocii) din SUA; studiul examinează relaţia dintre nivelul de educaţie al persoanelor şi alegerea acestora de a deveni întreprinzători privaţi sau nu.

Conform acestui studiu, probabilităţile sunt mai mari ca persoanele cu nivele ridicate de educaţie să îşi deschidă propria afacere şi să aibă succes, faţă de persoanele cu educaţie medie. Un impact foarte mare asupra dezvoltării economice a diferitelor regiuni îl are numărul persoanelor cu educaţie superioară care locuiesc şi activează în respectivele regiuni, se mai arată în lucrare.

Întreaga activitate din şcoală este orientată spre formarea personalitătii elevului în concordantă cu cerintele sociale ale vremii, scopul principal fiind integrarea socială. Dacă continutul şi formele acestei activităti nu ar lua în considerare realitatea psihologică a copilului, ar pune în primejdie realizarea scopului propus, afirmarea fiecărui copil ca individualitate.