Educația pentru pace

Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem de la copii" Ghandi

Educaţia pentru Cetăţenie Democratică (E.C.D.) cuprinde educaţia pentru drepturile omului, educaţia civică, educaţia pentru pace, educaţia globală şi interculturală .

Afirmând încrederea în capacitatea educaţiei pentru pace , pentru pregătirea generaţiilor în formare în spiritul cooperării , al participării şi al democraţiei , ne afirmăm de fapt încrederea în succesul acţiunilor de apărare a păcii şi în viitorul umanităţii.

Educaţia pentru pace are precursori mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de vremea noastră J.A. Comenius (1592-1670), considerat un precursor al O.N.U.-ului şi al UNESCO-ului năzuia spre o pace universală şi căuta structurile şi mijloacele necesare pentru a o instaura şi menţine.

După primul război mondial , evitarea unei noi conflagraţii mondiale a preocupat spiritele laminate, iar unele organizaţii au iniţiat acţiuni educative specifice păcii.

După al doilea război mondial , problema apărării păcii s-a pus şi se pune în termeni noi , cu o insistenţă în creştere devenind o preocupare prioritară şi o năzuinţă a tuturor naţiunilor. Ea intră în conexiune cu alte probleme din lumea contemporană , caracterizată prin caracter global , universal şi pluridisciplinar : interdependenţele şi transspecificitatea nu anulează diversitatea şi specificitatea problemelor şi a colectivităţilor naţionale, dar problematica societăţii democratice ni se înfăţişează din ce în ce mai mult ca o unitate indivizibilă.

Probleme cum sunt : protejarea mediului terestru, acvatic şi aerian , decalajele între Nord şi Sud , subdezvoltarea , subnutriţia , apărarea păcii şi îmbunătăţirea calităţii relaţiilor dintre oameni şi dintre grupurile umane , lupta împotriva maladiilor şi protejarea copiilor , promovarea unei vieţi democratice şi apărarea drepturilor omului etc. nu sunt numai probleme ale diplomaţilor sau specialiştilor diferitelor domenii , ci având un caracter concret este o preocupare prioritară a tuturor oamenilor şi tuturor naţiunilor indiferent de mărimea lor şi de regiunea căreia îi aparţin.

Această problematică complexă este abordată de omenire , dar soluţiile par să nu o acopere. În acest mod se declanşează o serie de întrebări : o lume umană şi armonios dezvoltată sau o lume divizată , plină de tensiuni şi hărţuită de tulburări şi conflicte ? Un mediu protejat şi umanizat sau o deşertificare galopantă ? O afirmare a spiritului raţional şi a toleranţei sau generozităţii sau o dezlănţuire a fanatismului de tot felul ? O promovare a democraţiei şi a unei noi etici internaţionale sau o răspândire a totalitarismului şi a arbitrarului ? Cooperare , respect reciproc , încredere , dezarmare şi pace sau un război nimicitor care s-ar extinde pe întreaga planetă ?

“ Fără pace , dezvoltarea este imposibilă : fără dezvoltare drepturile omului sunt iluzorii : fără drepturi pentru om , pacea este violenţă. (College de France )

Cel mai pertinent şi mai util răspuns propus de organizaţiile internaţionale active în domeniul cercetării educaţiei îl constituie noile tipuri de conţinuturi. Se impun din ce în ce mai insistent ca sursă ale unui conţinut pertinent , un sistem de noi educaţii care dispun de obiective şi conţinuturi specifice, dar care sunt greu de conturat sub forme de discipline independente . Educaţia relativă la mediu ale cărei conţinuturi pot fi distribuite atât în sfera ştiinţelor exacte , cât şi în cea a ştiinţelor umaniste ; Educaţia pentru bună înţelegere şi pace ; Educaţia pentru o nouă ordine economică şi internaţională ; Educaţia pentru participare şi democraţie ale cărei conţinuturi nu pot fi reduse numai la cele ale educaţiei civice ; Educaţia pentru participare şi dezvoltare care îşi propune să îi înveţe pe tineri şi să iniţieze schimbări , să domine schimbările, situându-se şi menţinându-se în centrul dezvoltării ca agent , scop, şi beneficiar al acesteia ; Educaţia nutriţionistă etc. Se vorbeşte foarte mult despre educaţia pentru comunicare şi mass-media , educaţia pentru viitor , educaţia economică , educaţia culturală şi pentru timpul liber , educaţia sanitară etc. Noile educaţii corespund unor trebuinţe de ordin socio- pedagogic. Autorii de cursuri şi tratate de pedagogie nu au reuşit să distribuie noile educaţii în sfera educaţiilor tradiţionale care o compun pe cea integrală ( intelectuală, tehnologică şi pentru muncă , moral- patriotică , estetică ,sportivă şi igienică ) dar noile tipuri de conţinuturi au pătruns în cadrul activităţilor educative curriculare şi extracurriculare.

Educaţia pentru pace constituie cea mai sigură modalitate de eliminare a agresivităţii , a violenţei , a terorismului şi a conflictelor dintre comunităţi. Ea reprezintă un factor capabil de a contribui la crearea unei societăţi democratice. Pacea este o aspiraţie a popoarelor , un imperativ fundamental al epocii noastre şi o finalitate prioritară a educaţiei de astăzi şi de mâine. "Cu toate diferenţele dintre continente şi ţări , cu toate diferenţele culturale şi ideologice finalităţile luptei pentru un viitor mai bun al lumii sunt pretutindeni aceleaşi. Pretutindeni se pune problema apărării păcii , a asigurării unei educaţii de bază pentru toţi oamenii, a eliminării foametei şi a protejării sănătăţii , a apărării valorilor mediului natural , a salvării identităţii culturale a diferitelor grupuri umane "( Bogdan Suhodolski- filozof polonez )

Educaţia pentru pace are şanse să fie eficientă pe plan socio – politic numai dacă se propagă simultan în toate ţările , pe bază de încredere reciprocă şi cu obiective fundamentale comune.

Finalităţile şi obiectivele educaţiei pentru pace se pot grupa în trei mari categorii :

1. Însuşirea unor concepte şi a unor cunoştinţe pertinente specifice domeniului: pace şi educaţie pentru pace, dezarmare şi educaţie pentru dezarmare, democraţie şi drepturile omului, cooperare şi echitate, cultură universală şi culturi naţionale, valori finale şi valori instrumentale, problematica lumii contemporane şi soluţiile posibile, prospectiva socială şi relaţia viitorului cu prezentul şi trecutul , cunoaşterea omului şi a diversităţii tipurilor umane , distincţia între pacifişti apărători ai păcii şi constructori ai păcii, agresiune şi agresivitate, conflict şi stări conflictuale, fanatism şi convingere etc.