Educația permanentă

Conceptul de educatie permanenta

Educatia permanenta este un proces de perfectionare a dezvoltarii personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a indivizilor, in scopul imbunatatirii calitatii vietii atat a indivizilor, cat si a colectivitatii lor.

Aceasta este o definitie comprehensiva si unificatoare care include invatarea formala, nonformala si informala pentru dobandirea unui orizont de cunoastere care sa permita atingerea celui mai inalt nivel de dezvoltare posibil in diferite stadii si domenii ale vietii. Educatia permanenta este in relatie directa cu dezvoltarea individuala si progresul social. Din aceasta cauza idei cum sunt “a invata sa fii” si “o societate a invatarii” sau “o societate educativa” sunt asociate cu acest concept.

Din punct de vedere individual Lengrand descrie educatia permanenta ca reprezentand “Orientarea spre unitate, coordonare si continuitatea dezvoltarii personalitatii conduce spre elaborarea programei si instrumentelor de educatie care dezvolta in permanenta interactiunea dintre trebuinte si lectiile de viata profesionala, de exprimare culturala, de dezvoltare generala sau alte diverse situatii prin care fiecare individ se perfectioneaza si se desavarseste pe sine insusi”. Deasemenea si Jessup afirma ca educatia permanenta “este o stare, o calitate a societatii care se manifesta ea insasi in atitudini, in relatii si in organizarea sociala”.

Este greu de conceptualizat educatia permanenta in ansamblu datorita complexitatii acestei notiuni, astfel ca in literatura de specialitate s-a incercat definirea ideii pornind de la anumite aspecte. De aici au rezultat anumite caracteristici:

• educatia permanenta incearca sa vada educatia in totalitatea ei;

• se refera la modelele de educatie formala, nonformala si informala;

• incearca sa integreze si sa articuleze toate structuriile si stadiile educatiei atat pe vericala (in timp) cat si pe orizontala (in spatiu).

Cu toate acestea obiectivele educatiei permanente nu pot fi realizate decat tinand seama de urmatorii factori:

• posibilitatea de invatare;

• motivatia;

• educabilitatea.

Educatia permanenta pleaca de la premisa ca oricare ar fi situatia, o scoala inchisa intre ziduri, izolata de nevoile si resursele comunitatii locale si rupta de problematica lumii contemporane, nu este in masura sa rezolve nici problemele individului si nici pe cele ale societatii in care traieste individul.

Situatia actuala a educatiei permanente

Astazi educatia permanenta a devenit pana la un anumit punct daca nu o realitate macar un ideal pentru politica educationala. In multe tari, conceptele educatiei permanente au fost puse in practica in masura diferita in diverse domenii. Este un fapt general-acceptat ca procesul educatiei nu prebuie sa fie limitat la perioada adolescentei si copilariei, ci trebuie sa includa intreaga viata in relatie cu activitatea profesionala. Totusi in aceasta directie se fac prea putine demersuri deoarece acest proces presupune o reorganizare completa a sistemului educational.

Un motiv imperativ al punerii in practica a educatiei permanente este continua dezvoltare tehnico-stiintifica ce solicita o permanenta actualizare a calificarilor profesionale.

Totusi, politica educationala contemporana mentine monopolul educational al scolii. In aceste circumstante, discrepanta dintre nevoile educationale ale societatii moderne si natura limitata a sistemului scolar devine tot mai evidenta.

Promovarea educatiei permanente, ca principiu susceptibil de a orienta o reforma a sistemului educativ, se sprijina pana in prezent numai pe doua categorii de argumente: exigentele dezvoltarii societatii si nevoile individului care doreste sa se adapteze si sa se afirme. Aceste argumente sunt importante si valabile, dar in ultimul timp a aparut o a treia categorie de argumente: problematica lumii contemporane, a carei natura si amploare depasesc limitele si posibilitatile unei anumite tari sau ale unui grup de tari.

Ideea ca educatia trebuie sa se deschida problematicii lumii si sa evolueze catre invatarea continua nu este nici noua si nici recenta (J.A. Comenius, de exemplu, ca reforma educatiei ar fi trebuit sa mearga mana in mana cu o reforma a societatii umane in general). Cu toate acestea, timp de secole, atat problematica viitorului si viitorul colectivitatii umane, cat si ideea unei educatii permanente nu au fost altceva decat subiecte filosofice.

In concluzie, pentru a deveni o sursa utila si utilizata pentru o reformare a curriculum-ului, problematica lumii contemporane trebuie sa fie: a) identificata si evaluata continuu din punctul de vedere al nevoilor si resurselor fiecarei colectivitati nationale si ale fiecarei regiuni; b) exprimata in termeni de obiective, continuturi si metode de educatie permanenta.

Nevoi si cereri de educatie permanenta

Individul trebuie sa invete sa aleaga si sa exerseze o activitate care ii asigura existenta, satisfacerea nevoilor sale materiale si a dorintei de realizare personala. El trebuie sa primeasca, de asemenea, o educatie care sa-i permita sa se perfectioneze si sa se adapteze la activitatile profesionale noi. Educatia este inteleasa in general ca un mijloc de ascensiune sociala si ca, pentru multi, ea ofera inainte de toate diplome sau competente si asigura un statut social, odata cu posibilitatea exercitarii unei meserii. Educatia permanenta trebuie sa garanteze in plus, fiecaruia, adaptarea la evolutia meseriei si atitudinea corespunzatoare in fata ofertei de serviciu.