Metode și tehnici moderne în consilierea educațională

Necesitatea consilierii (din limba engleză: guidance, advice) psihologice şi educaţionale s-a conturat la începutul secolului XX, mai întâi în S.U.A. Apariţia acestui tip de activitate a fost generată de necesitatea orientării şi selecţiei profesionale.Începând cu deceniul al cincilea al secolului XX consilierea este recunoscută ca profesie. Concomitent, în aceeaşi perioadă a avut loc apariţia mai multor teorii care aveau ca prim obiectiv definirea şi fundamentarea principalelor repere din cadrul activităţii de consiliere. Se poate considera că specificitatea demersului de consiliere constă, la modul cumulativ, în găsirea de alternative, sprijinirea în identificarea obiectivelor şi furnizarea de informaţii referitoare la particularităţile elevilor

Consilierea psihologică şi educaţională reprezintă:

- tehnică de informare şi de evaluare

- un mijloc de a modifica în sens pozitiv comportamentul subiecţilor

- o experienţă de comunicare

- o căutare comună a sensului vieţii

Altfel spus, consilierea reprezintă, în mod simultan,

- relaţie umană

- o formă specifică de comunicare, formă care implică ascultarea o activitate care are ca scop prevenirea/ameliorarea/gestionarea situaţiilor de criză

- o formă confidenţială de a acorda ajutor

- o activitate realizată de specialişti.

Caracteristici:

In cadrul procesului de consiliere specialistul asigură:

- confidenţialitatea, ca premisă a inducerii unui real sentiment de siguranţă la nivelul subiectului consiliat

- non-judecarea i ascultarea activă

- suportul afectiv

- respectul faţă de client

- responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în comun.

Nivelurile de consiliere:

a. Consilierea ca parte integrantă a funcţiei didactice – metodica specifică fiecărei discipline de învăţământ;

b. Consilierea corelată cu funcţia didactică, caz în care este necesară o abilitare suplimentară a cadrelor didactice;

c. Consilierea separată de funcţia didactică - este furnizată doar de psiholog.

Tipuri de consiliere:

Literatura de specialitate identifică Există mai multe tipuri de consiliere (cf. Adriana Băban, 2001, p. 16):

- informaţională : oferă informaţii pe domenii/teme specifice ;

- educaţională: oferă repere psiho-educaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor ;

- de dezvoltare personală : contribuie la formarea de abilităţi şi atitudini care să permită o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine ;

- suportivă: oferă suport emoţional, apreciativ şi material;

- vocaţionaiă: vizează dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;

de criză: oferă asistenţă psihologică persoanelor aflate în dificultate;

Consiliere educaţională = activitatea prin intermediul căreia elevii, părinţii şi cadrele didactice devin conştiente de factorii declanşatori ai diferitelor fenomene negative (Exemple de astfel de fenomene: delincventa juvenilă, abandonul şcolar temporar sau definitiv, inadaptare la cerinţele şcolii, manifestarea agresivităţii etc.), cumulativ cu identificarea variantelor acţionale de prevenire/ameliorare/eliminare a acestora.

Obiectiv central: crearea premiselor necesare realizării unui mediu educogen, prin intermediul acţiunii convergente a tuturor agenţilor educaţionali implicaţi în procesul educativ.

Consilierea educaţională mai poate fi definită ca o

relaţie interumană de asistenţă şi suport dintre persoana

specializată în psihologia şi consilierea educaţională (profesorul-

consilier) şi grupul de elevi, în scopul dezvoltării personale şi

prevenţiei situaţiilor de criză.