O minte sănătoasă într-un corp sănătos la vârsta prescolară

Conștiința de sine a plecat de la conștiința mișcării. Inainte de a gândi logic ne-am mișcat instinctual. Mișcarea stă la originea tuturor fenomenelor; devenirea, viata, infinitul, însemnând mișcare.

Educația fizică, ca o componentă a educației, ce face parte din diapazonul multiform al structurării personalității, este una dintre cele mai vechi forme de exercitare a acțiunii formative.

Cuprinzând un cumul de activități ce contribuie la dezvoltarea ființei umane, prin cultivarea și potențarea dimensiunii psihice a ființei, ea păstrează armonia între fizic și psihic,între psihomotricitate și intelectivitate,voința,emotivitate. Fiind fiziologică prin natura exercitiilor sale, pedagogică prin metodă, biologică prin efectele sale și socială prin modul de organizare și prin activitate, educația fizică nu o putem privi izolat ca un mod de dezvoltare doar a forței fizice. Ea reprezintă de fapt o cale de perfecționare a legăturilor dintre toatre dimensiunile personalității, ca o posibilitate de perfecționare a ființei din mai multe puncte de vedere.

Printre principalele forme de realizare a educației fizice, în cadrul ciclului preprimar,se evidentiaza: activitatea de educație fizică ca disciplină, gimnastica de înviorare, opționalele, cercurile sportive, activitățile sportiv-turistice din celelalte etape. In condițiile în care timpul liber are tendința să crească, părinții trebuie “învățați” să se bucure de acesta, alături de copii, familie, pe cât posibil la aer curat, deoarece timpul liber în sine ar putea deveni o povară, un motiv al alunecării în plictiseală, inactivitate sau și mai grav, al neparticipării în comun la activități recreative, izolarea membrilor făcându-se pe nesimțite (copilul în camera lui, mama la o prietenă și tata la televizor).

O formă extrem de dinamică și antrenantă de realizare a educației fizice este traseul aplicativ, cu sau fără obstacole, ce cumulează mai multe exerciții și naturalizează într-un fel educația fizică și sportul. La nivelul unui traseu putem urmări atingerea mai multor elemente: compoziția(alergare, aruncare), obstacolele traseului (saltele, bârne, cauciucuri), dinamica traseului(cursivitatea, rapiditatea mișcărilor motrice), distanța traseului (în funcție de cantitatea exercițiilor cumulate), durata traseului (liber sau contracronometru).

Lucrând la grupele mari și apoi pregătitoare, grupe de vârstă ce se încadrează la stadiul mișcărilor fundamentale 2-7 ani (după scala descrisă de D. Gallahue-1982) ca stadiu de dezvoltare a psihomotricității am putut sesiza cu ușurință faptul ca la momentul intrării în grupa mare (5 ani) copiii trec din stadiul elementar ce se caracteriză prin achiziții în special în privința coordonării ritmice și a controlului mișcărilor, având deja achiziționate deprinderi ca rostogolirea (de obicei înainte și pe suprafețe mari), săritura într-un picior, lovirea unei mingi în mișcare, mers cu patine cu rotile, bicicleta. Fiind o etapă fundamentală a mișcărilor complexe, este momentul începerii practicării unor sporturi precum gimnastica sau a unor activități de dans și de balet. Desigur, calitatea achizițiilor acestei subetape ține de nivelul maturizării generale a psihicului, urmând a treia subetapă de dezvoltare a motricității generale și fine(5-7 ani).

In acest moment, în urma evaluărilor inițiale, a observărilor spontane ale copiilor, în urma aplicării unor probe fizice precum și în urma consultării specialiștilor (medic din unitate, profesori calificați ce predau opționale sau cercuri sportive la grupă) se observă faptul ca achizițiile fundamentale din toate domeniile activității motorii se maturizează; începând cu manipularea obiectelor(motricitate generală și fină), continuând cu stabilitatea și echilibrul corporal(în mișcare și repaus) și terminând cu deplasarea (în mers și alergare).