Surse și criterii de selecție a conținutului

Stabilirea conţinutului învăţământului nu constă în simpla preluare a cunoştinţelor, deprinderilor sau abilităţilor din sfera ştiinţei, a tehnologiei sau, în general a culturii, ci presupune un proces complex de selectie, structurare şi integrare, pe scurt, un proces de elaborare.

Problema criteriilor de selecţie şi organizare a conţinuturilor este una dintre cele mai importante şi actuale, fiind şi o preocupare centrala a cercetătorilor şi administratorilor din învăţământ. Problema constă în a răspunde la întrebările „ce”, „cît”, şi „unde” să se predea şi, respectiv, să se înveţe. În general, se considera că aceste întrebări comporta trei categorii de răspunsuri:

A) una elaborată în câmpul filosofiei, al ştiinţei, şi în general, al culturii care va avea drept criteriu selectarea, ierarhizarea şi delimitarea conţinuturilor în funcţie de structura şi ierarhiile constituite în câmpul epistemologiei, al teoriei culturii, al tehnologiei şi de logica internă a ştiinţelor;

B) cealaltă elaborată în câmpul psihopedagogiei şi învăţării, care va avea drept criteriu particularităţile (şi posibilităţile) de asimilare ale elevilor, determinate pe de o parte de vârsta acestora, iar pe de altă parte de succesiunea „didactică” a etapelor (secvenţelor) procesului de învăţământ;

C) a treia este, sau trebuie sa fie, elaborată în sfera nevoii sociale de educaţie, care va avea drept criteriu relevanţa socială a diferitelor elemente de conţinut, precum şi posibilităţile (materiale, financiare şi de timp) de realizare a unui anumit volum şi a unei anumite structuri de conţinuturi.

Aceste categorii de răspunsuri trebuie sa fie coerente, să se armonizeze printr-o serie de „compromisuri” reciproce, aşa încât fiecare să devină o soluţie complementară şi nu una exclusivă. Totodată, chiar în interiorul fiecărui domeniu, lucrurile nu sunt niciodată pe deplin clare, există şi deosebiri de concepţii, de opţiuni. Să încercăm să analizăm pe scurt cele trei categorii de răspunsuri la problema conţinuturilor.

Filosofia, cultura, ştiinţele

Întrebarea „ce” şi „cât” să se predea adresată filosofiei, culturii şi ştiinţelor, comportă, la rândul ei, răspunsuri la mai multe niveluri:

- care sunt valorile fundamentale ale culturii sociale, în sensul ei cel mai larg care orientează şi circumscriu cultura şcolară;

- care sunt domeniile (ariile) majore ale cunoaşterii şi acţiunii necesare adaptării şi integrării sociale a individului şi a generaţiilor cuprinse în sistemele de învăţământ;

- ce anume disciplinele sau corpusuri de cunoştinţe trebuie să cuprindă conţinutul (planul de învăţământ), în ce structură, în ce ordine şi cu ce pondere (ani de studiu, număr de ore, forme de activitate didactică);

- ce anume teme, în ce structură în ce ordine şi cu ce pondere, trebuie să cuprindă fiecare din disciplinele stabilite (programa şcolară).

Prima întrebare este de domeniul filosofiei, al epistemologiei generale, al teoriei culturii şi valorilor, vizând însuşi conceptul de cultură generală – concept dificil de definit şi greu de realizat pe bază de consens.

A doua întrebare rămâne, în parte, în câmpul filosofiei, al culturii şi al valorilor fundamentale, dar pătrunde şi in sfera nevoilor sociale de formare, determinate şi determinabile într-un context social, economic şi cultural mai specific şi într-un orizont de timp mai limitat, accesibil generaţiilor care se formează în şcoală. Ultimele două întrebări ţin de epistemologiile specifice, de scările de valori constituite şi folosite în fiecare domeniu în parte, dar şi de concepţiile privind modul cum sunt şi cum trebuie să fie organizate, înlănţuite cunoştinţele în interiorul disciplinei respective

Psihopedagogia predării şi învăţării

După cum am subliniat, întrebarea „ce”, „cât” şi „când” să se predea şi să se înveţe trebuie adresată şi pedagogiei şi psihologiei, precum şi experienţei didactice (cu sensul ei de triere şi acumulare a ceea ce este viabil, eficient). Răspunsurile date din această perspectivă acţionează atât în sens constructiv – orientativ (arată „ce” , „cât”, „când” şi „cum” se poate preda şi învăţa), cât şi în sens limitativ, restrictiv(arată ce nu se poate preda şi învăţa)