Analfabetizarea culturală - problemă socială

Analfabetizarea culturală, sau diminuarea bagajului de cunoştinţe culturale este, în cadrul contextului dat de procesul de globalizare, după opinia mea o problemă socială.

Societatea de cosumistă de azi, rezultată din fenomenul de globalizare, tinde să niveleze şi să plafoneze cultura sub toate aspectele ei, producând astfel o nouă problemă socială.

Voi încerca să demonstrez acest fapt în acest referat prin intermediul unei abordări teoretice şi practice a realităţii sociale în general, dar şi a realităţii sociale româneşti în special. Primul pas este cel de definire a conceptului de “problemă socială”, apoi cel de “cultură”, după care urmează relevarea motivului pentru care cei doi termeni sunt alăturaţi, dar şi o scurtă descriere a contextului dat de fenomenul de globalizare.

Problema Socială- Definiţie sociologică

Situaţie apărută în dinamica unui sistem social, care afectează negativ funcţionarea sa şi necesită intervenţia pentru corectarea (modificarea) eliminarea sa. Problemele sociale se impart în probleme sociale pozitive şi probleme sociale negative. Acestea din urmă sînt disfuncţii ale sistemelor sociale. Probleme sociale pozitive reprezintă stări, caracteristici dezirabile pentru a căror realizare sistemul face un efort, rezultatul fiind perfecţionarea, dezvoltarea. Ex. de probleme sociale pozitive: industrializarea unei regiuni, informatizarea învăţamîntului, dezvoltarea şi modernizarea culturală ş.a.

Cauze ale apariţiei unei probleme sociale.

Există mai multe tipuri de cauze ale probleme sociale:

1) ele derivă în principal din procesele de dezorganizare socială, criză, schimbare sau dezvoltare;

2) probleme sociale care derivă din devianţa personală, fiind generate de proporţia "normală" de indivizi devianţi prezentă într-o anumite societate;

3) probleme sociale sînt procese, situaţii, structuri sociale pentru care nu există în societate mijloace eficiente de control sau care depăşesc aceste mijloace

4) probleme sociale apar ca urmare a existenţei valorilor conflictuale în societăţile contemporane, valori imanente şi in ultimă instanţă dezirabile, şi care, în anumite condiţii, obţin adeziunea unor mase mari de oameni creindu-se astfel o probleme sociale, prima fază a unui eventual conflict social direct.

Nu toate probleme sociale sînt şi probleme sociologice. Odată conştientizată şi transmisă spre cercetare sociologilor, deci transformată în problemă sociologică, o problemă socială ridică trei grupuri mari de dificultăţi:

a. cauzele apariţiei şi răspîndirii probleme sociale;

b. anvergura probleme sociale şi costurile sociale (totale

şi sectoriale) provocate de prezenţa sa;

c. costurile şi duratele preliminate pentru rezolvarea

probleme sociale în rezolvarea probleme sociale

Din punct de vedere genetic probleme sociale pot fi:

a. funcţionale — probleme sociale care apar în virtutea funcţionării evolutive a unui sistem social: industrializarea generează exod care produce supraaglomerare urbană, ceea ce duce la o probleme sociale a locuinţelor;

b. structurale — probleme sociale care apar ca urmare a declinului unei structuri, forme, configuraţii sociale determinate: declinul modelului familial de fertilitate înaltă (cu mulţi copii) este ireversibil, dar scăderea populaţiei poate fi contracarată prin scăderea mortalităţii sau prin creşterea imigraţiei;

c. accidentale — probleme sociale care apar ca urmare a unor dezastre economice (şomajul în perioadele de criză) sau naturale (epidemiile, foametea, poluarea etc).

În evoluţia unei probleme sociale se pot pune în evidenţă următoarele faze:

a. faza de incubaţie; b. faza de conştientizare; c. faza de conflict şi încercare de soluţionare; d. declinul probleme sociale respective.

Edificându-ne asupra acestor aspecte teoretice ale conceptului de “problemă socială”, trebuie să vedem cum se aplică el la realitatea socială-culturală contemporană. Însă mai întai, să facem o descriere a ceea ce înseamnă cultură şi a relaţiei acesteia cu societatea.

Ce este cultura?

Termenul de cultură vine din latinescul “colo, colere” care semnifică a lucra pământul, a locui. Sensul lui primar desemna activităţi agricole şi a fost utilizat cu acest sens din secolul XI până în secolului XIX, în paralel cu accepţiunea dată de umanismul renascentist (sec. XVI) de cultură a spiritului. Până astăzi, literatura de specialitate a înregistrat un număr mare de semnificaţii ale acestui termen şi un număr şi mai mare de definiţii : sociologul Berbard Valabde susţine că ar exista aproximativ 250 de definiţii ale culturii. În limbajul curent, adesea, termenul sugerează o formă superioară de artă : operă, teatru, coregrafie etc. Se consideră că o persoană este cultă atunci când deţine cunoştinţe despre arte şi este capabilă să facă aprecieri fondate referitoare la creaţiile artistice, este rafinată, are gust şi bune maniere. Acesta este un sens restrictiv : nu orice om este cult şi nu orice produs al activităţii sale este un act de cultură. Acesta este şi punctul de vedere al lui J. Szczepnaski, care ţine să precizeze că “ nu toate produsele omului reprezintă cultura lui, ci numai cele superioare, produse oarecum dezinteresat, pentru ele însele, deci ştiinţa, arta, religia, ideile politice şi sociale, obiceiurile nobile– într-un cuvânt, produsele superioare ale spiritului care necesită cultivarea minţii, tendinţa realizării unor scopuri mai înalte decât simpla satisfacere a nevoilor biologice”. Conform semnificaţiei întîlnite în vorbirea curentă, cultura este o caracteristică a individului, nu a societăţii.