Coordonatele statului bunăstării în contextul Europei Centrale și de Est - evidențe empirice

Abstract

Obiectivul principal al cercetarii pe care am intreprins-o l-a reprezentat realizarea unui studiu asupra evolutiei bunastarii sociale, in dorinta de a contribui la clarificarea si fundamentarea teoretica a acestui concept complex. In acest sens, am optat pentru o analiza generala a statului bunastarii in Europa Centrala si de Est. De asemenea, am avut in vedere o serie de obiective specifice. Primul dintre acestea vizeaza cadrul teoretic al problemei studiate, un al doilea obiectiv specific a fost orientat catre studiul general al traiectoriilor situatiei economice si sociale in Europa Centrala si de Est, obtinerea unor rezultate si formularea unor concluzii.

Cuvinte cheie:

Bunăstare socială

Cheltuieli publice

Coeficientul Ginii

Sărăcie

Venit mediu net

1. Introducere

Doua momente istorice au marcat inceputul implicarii statului modern in furnizarea bunastarii individuale: Legea Saracilor (The Poor Law) din perioada elisabetana (1601) in Anglia si introducerea modelului asigurarilor sociale in perioada cancelarului Bismarck in Germania anilor 1880. Legea Saracilor din Marea Britanie incredinteaza parohiilor conducerea politicii sociale. Taxa impusa in fiecare parohie tuturor contribuabililor (impozitarea locuintelor si chiriilor) si controlata de inspectori asigura saracilor un loc de munca la domiciliu, iar invalizilor si copiilor li se acorda ajutoare. Introducerea modelului asigurarilor sociale de catre cancelarul von Bismarck in cazul accidentarii, a bolii si a pensiilor inseamna prima implicare a statului modern in protectia sociala a indivizilor pe baze contributorii.

Statul bunăstării sociale se generalizează la scară mondială după anul 1945, schimbându-şi natura şi funcţia. Bunăstarea devine un factor important al statelor în secolul XX, fapt care a determinat ca dintr-o activitate informală, nestructurată, dirijată de organizaţii ne-statale (biserică, de caritate), securitatea socială să devină un sistem statal. În modelele coerente ale ţărilor occidentale, statul bunăstării cuprinde toate instituţiile ,,producătoare” de bunăstare individuală: sistemul pieţei, familia şi instituţiile nonprofit, formând sistemul de securitate socială (safety net).

În funcţie de opţiunile unor state pentru soluţii la problemele sociale cu care s-au confruntat, dar şi modele teoretice pe baza cărora s-au luat decizii (planul Beveridge şi teoria lui Keynes), au apărut diferite modele ale statului bunăstării în literatura de specialitate. O clasificare foarte citată este cea a lui Stephen Leibfried (1993), care identifică patru state ale bunăstării în Europa, prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel 1.1 Tipuri de state ale bunastarii in Europa

Tipul de stat Scandinav Bismarckian Anglo-saxon Latin

Tipul de regim

al bunăstării Modern Instituţional Rezidual Rudimentar

Caracteristici Angajare deplină;

statul bunăstării

acţionează ca

angajator de prim

resort

şi compensator de

ultim resort Creştere deplină (statul bunăstării în primul rând compensator şi angajator în ultimă instanţă) Creştere deplină;

statul bunăstării este

compensator

de ultim resort. În formare;

statul bunăstării este

o „promisiune

instituţionalizată”.

Dreptul la: Muncă Securitate socială.

Venituri din

transferuri.

Fără o asemenea

susţinere. Muncă şi bunăstare

proclamate,

implementate doar

parţial.