Democrația

Referat
8/10 (2 voturi)
Domeniu: Sociologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 3231
Mărime: 18.99KB (arhivat)
Publicat de: Bebe Dumitrescu
Puncte necesare: 5
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Popescu Alina

Extras din referat

I. Ce este democraţia?

Întrebarea se impune de la sine, răspunsul însă mai puţin. Biblioteci întregi s-au scris despre acest subiect, dar democraţia refuză să fie închisă într-o formulă simplă, într-o definiţie, pentu că nu este o definiţie, nici măcar o idee; este o mitologie.

Democraţia (în traducere literală "conducere de către popor", din grecescul δημοκρατία - demokratia demos, "popor," şi kratos, "conducere") este un regim politic prin voinţa poporului; suveranitatea poporului. Este un regim in care sunt respectate drepturile cetăţeneşti, de asemenea existenţa pluripartidismului, a pieţei libere, a constituţiei si dreptul la vot. Acesta este sensul său literal, sensul cel dintâi. Dar încă două semnificaţii se adaugă acesteia: egalitatea şi libertatea. Cele trei principii merg, aşadar împreună: suveranitatea poporului, egalitatea şi libertatea. Este formula ideală a democraţiei. Totuşi, la drept vorbind, prea ideală.

II. Suveranitatea

Suveranitatea poporului are un precedent: democraţia grecească, Atena în primul rând. Aceasta era „adevărata democraţie”, democraţia directă, adică poporul participa direct la decizia politică. Se explică astfel ezitarea iniţială de a numi „democraţie” regimul reprezentativ instaurat de revoluţiile franceză şi americană, deoarece singurul model democratic oferit de istorie era cel al democraţiei directe. La o privire mai critică nu putem trece cu vederea dezavantajele acestei forme de guvernare. În primul rând, drepturile şi obligaţiile nu erau valabile decât pentru cetăţenii deplini, în minoritate. Femeile, străinii, sclavii şi acei locuitori care nu erau cetăţeni deplini, nu aveau nici un drept, iar dacă le aveau, acestea erau foarte limitate. Polisul presupunea aşadar dominaţia minorităţii. Şi pentru că Adunarea guverna în mod direct exista mereu pericolul ca impulsurile de moment şi demagogia să conducă la decizii eronate. Chiar dacă această critică este cu totul justificată, polisul antic îşi rezervă meritul de a fi pus bazele democraţiei. Polisul a recunoscut pentru întâia oară importanţa individului, practicând auto-guvernarea şi promovând eliberarea din jugul tiranilor.

Revoluţia franceză de la 1879 a tratat problema suveranităţii în termini absolutişti, dar a fost cel mai important eveniment politic din istoria Europei moderne. Pentru unii, ea a fost o nenorocire, pentru alţii, un îndemn la acţiune. Pentru toţi ea a însemnat reconsiderarea poziţiilor lor, totuşi, cea mai succintă, dar şi cea mai densă definiţie constituţională a democraţiei o întâlnim în Constituţia Republicii Franceze, care, în art.2, proclamă: „guvernarea poporului, prin popor şi pentru popor”.

Universul statelor europene din cea de-a doua jumătate a secolului XVIII era deosebit de eterogen. În Anglia era la putere încă de pe vremea Glorious Revolution (1688) monarhia parlamentară, care se afla pe drumul cel mai bun spre democraţie. Franţa de dinainte de Revoluţie era un stat absolutist cu o economie mercantilă şi agrară. În statele germane, populaţia din mediul rural era de cele mai multe ori dependentă de principii, feudalii şi marii latifundiari, la conducerea supremă aflându-se un rege. Aşadar nu trebuie să ne mire faptul că soluţiile găsite la problemele ce măcinau fiecare stat în parte au fost foarte diferite.

Împletirea diverselor direcţii reprezentate de mişcările politice şi ale formulărilor filosofice şi teoretice, astăzi considerate a fi fost din punct de vedere ideologic direcţii cu tendinţe conservatoare, liberale şi socialiste (respectiv comuniste), au influenţat puternic ideile moderne despre democraţie.

Piatra de încercare a democraţiei este problema reprezentării. Cine ar putea să decidă şi să acţioneze mai bine în numele poporului decât poporul însuşi? Era uşor să aduni câteva mii de atenieni, dar democraţia directă a anticilor nu mai este aplicabilă în marile organisme statale, astfel poporului nu-i rămâne decât să-şi delege puterile, să acţioneze prin reprezentanţi pe care să-i oblige să se exprime aidoma lui. Este votul imperativ? Adică aleşii nu trebuie să se bucure de nici un fel de libertate, singura lor misiune fiind de a aplica punct cu punct mandatul primit de la alegători, de la popor în ansamblul său, astfel, poporul rămâne unicul legislator. Totuşi poporul nu are cum să guverneze direct, el nu poate să-şi exprime decât voinţa generală, conducerea politicii curente să revină guvernului. Această “mare adunare” poate fi fragmentată în adunări locale, iar apoi voturile să se adune la scară naţională. Există riscul să aplicăm o democraţie directă locală şi una reprezentativă la nivel naţional şi mai ales să divizăm societatea în mai multe “Atene”.

Strategia referendumului se înscrie în aceeaşi logică, a unei suveranităţi efective şi direct exprimate de popor. În principiu, utilizarea sa poate fi limitată, în jurul unor întrebări esenţiale, dar punctuale, sau generalizată, când referendumul ia locul într-un fel adunărilor reprezentative. Unele regimuri s-au sprijinit pe această metodă de „apel la popor”, diminuând astfel rolul puterilor intermediare. Aparent democraţia este în câştig, ea pierde însă în substanţă. Masele sunt mai uşor de manipulat decât adunările restrânse.

Nu rămâne, aşadar, ca obţiune rezonabilă decât democraţia reprezentativă. Dar este ea chiar atât de reprezentativă? Nu le rămâne cetăţenilor decât sa-i supravegheze pe aleşi şi să-i ajute în misiunea lor. Câştigurile sunt datorate în mare măsură presiunilor sociale, acţiunii sindicatelor, asociaţiilor civice, mass-media etc. Din fericire, democraţia nu se rezumă la mecanismul reprezentativ. Ea înfăţişează o reţea complexă de centre de presiune şi control. Este încurajant să constatăm că reprezentanţii şi conducătorii nu se pot sustrage vigilenţei alegătorilor, dar această necesară supraveghere este ea însăşi semnul unei rupturi sau, în cel mai bun caz, al unei deosebiri între guvernanţi şi guvernaţi.

Preview document

Democrația - Pagina 1
Democrația - Pagina 2
Democrația - Pagina 3
Democrația - Pagina 4
Democrația - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Democratia.doc

Te-ar putea interesa și

Democrație Totalitarism și Violență Simbolică

A. Scopul lucrarii: Aceasta lucrare isi propune analiza comparativa a regimurilor democratice si a celor totalitare. O astfel de analiza...

Problematica deficitului democratic în cadrul Uniunii Europene

Scurtă introducere In cadrul unui interviu, Madeline Albright, secretar de stat în administraţia Clinton afirma: “Pentru a inţelege Uniunea...

Democrația și Puterea Birocratică

Birocratismul si totalitarismul “Birocratia. O dificultate pentru oricare solutie.” - H. Samuel Birocratia si metodele birocratice sunt...

Regimuri Politice Democratice

Cap. I. Democraţia 1.1.Noţiuni generale Organizarea şi conducerea societăţii, metodele şi metodologiile guvernării cunosc anumite perfecţionări....

Modele de reformă democratică în Europa Centrală și de Est - tranziție democratică și integrare europeană

INTRODUCERE Prăbușirea ordinii comunismului real în Europa Centrală și de Est la finele penultimului deceniu al secolului trecut a inaugurat în...

Regimuri politice democratice în statele occidentale - studiu de caz SUA

CAPITOLUL I. Democratia Democratia este o forma de organizare si conducere politica a societatii prin consultarea cetatenilor, tinand cont de...

Teoria păcii democratice și securitatea internaționala

INTRODUCERE Lucrarea de faţă tratează pacea democratică din diferite perspective, ca teorie, evoluţie -liberalismul, scop- securitatea şi mijloace...

Regimuri politice democratice - statele occidentale

Cap.1 Democratie 1.1.Etimologia cuvantului democratie Cuvantul democratie are o vechime de aproximativ 2005 ani. Acesta provine din limba greaca...

Ai nevoie de altceva?