Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Sociologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 6348
Mărime: 31.09KB (arhivat)
Publicat de: Simi Șerban
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Constantinescu

Extras din referat

Societatea românească se află la un moment de răscruce. După o tranziţie de 18 ani, prea lungă şi dureroasă pentru poporul român cu o istorie atât de frământată, a ajuns, după multiple dificultăţi de realizare a acquis-ului comunitar, ca la 1 Ianuarie 2007, să se integreze în Uniunea Europeană. De la această dată, guvernanţii Alianţei DA, rezultată după alegerile din noiembrie 2004, în loc să-şi facă „temele” cerute de Uniunea Europeană după „foaia de parcurs” pe care o aveam, teme care reclamau un management ştiinţific al obiectivelor post-aderare, şi-au intensificat lupta pentru putere şi supremaţie. Lupta între „Palate”, adică între Palatul Cotroceni, reprezentat de Preşedintele Traian Băsescu şi Palatul Victoria, reprezentat de Primul Ministru, Călin Popescu a atins apogeul încât Alianţa DA s-a destrămat. Partidul Conservator s-a retras, iar PNL a rupt alianţa cu PD şi a ramas să guverneze numai cu UDMR.

În această situaţie, cu un guvern minoritar, cu un parlament în care se realizează cu greu consensul, cu partide politice care îşi asumă preponderent beneficiile posturilor pe care le deţin demnitarii lor, iar corupţia este în floare, noi pledăm pentru educaţia în spirit naţional şi pro-european a tinerei generaţii, ca soluţie salvatoare, pe termen lung, pentru a ne înscrie pe traiectoria unei ţări moderne şi prospere.

Guvernanţii, politicienii, preşedintele însuşi, aflat în dezbatere publică cu Dosarul „Flota” şi cu casele pe care şi le-a însuşit tocmai în virtutea statutului pe care il deţine, nu mai au statura morală necesară gestionării complexelor probleme ale ţării. Răscrucea la care ne aflăm înseamnă că în faţa noilor alegeri pentru Parlamentul European şi pentru alegerea unui nou guvern, depinde numai de noi, de modul în care ne vom da votul, dacă vom fi capabili s-o luăm pe drumul cel bun spre binele întregii naţiuni sau ne vom afunda în hăul neputinţei de a ne mai ridica la statura verticală a unui popor capabil să-şi ia destinul în propriile mâini, în cea mai clamată vreme a democraţiei şi libertăţii. Garda de politicieni ce guvernează de 17 ani, prin rotaţie, aşa-zis „democratică”, de fiecare dată au primit votul, alegătorii sperând că vor veni şi „ai noştri”, ai celor mulţi şi cu mijloace de existenţă la limita simplei vieţuiri şi unii chiar mai rău, la limita supravieţuirii. În fapt, însă ei au guvernat numai în interesul lor şi în detrimentul masei mari a populaţiei. Nu există zi în care la jurnalele tv sau radio să nu se audă de un alt act de corupţie şi de fraudare a bunurilor create de acest popor damnat numai la sărăcire.

O schimbare radicală se impune cu necesitate. Dacă schimbarea şi conflictele adiacente ei vor fi gestionate utilizând principiile şi standardele managementului ştiinţific în acest domeniu, ţara va putea fi plasată pe orbita dezvoltării europene, ascendente şi nu se va rătăci în meandrele subdezvoltării şi ale transformării doar într-o piaţă de desfacere a mărfurilor din Uniunea Europeană. Mai mult, dacă ţara va fi administrată şi condusă de oameni oneşti, de înaltă factură morală, cu simţul solidarităţii pentru cei mulţi şi în nevoi, cu simţul responsabilităţii faţă de ei, atunci echimbarea este într-adevăr reală. Numai cu o nouă generaţie de conducători de caracter, cu o viziune largă despre viaţa socială, cu profunde şi autentice simţăminte naţionale, pregătiţi cu ştiinţa şi arta managementului politic şi civic, care să coaguleze diferitele grupări politice şi forţe sociale, să le ofere un model de conducere sau management de tipul „orchestrei”, în sensul ca fiecare demnitar să-şi ducă la împlinire mandatul primit, rolul si statutul cu care a fost investit, numai funcţie de toţi aceşti factori, se creează premisele schimbării cu 180 de grade a cursului sau direcţiei de dezvoltare a ţării. Numai în acest mod, ţara va mai progresa, se va înălţa la misiunea nobilă de a face din resursele ei naturale şi umane un izvor de bogăţie materială, culturală şi spirituală pentru toţi locuitorii ei.

În faţa actualei situaţii de haos generalizat, de încălcare a normelor de convieţuire civilizată, a normelor de muncă cinstită în folosul fiecăruia, dar şi în folosul comunităţii, al semenilor noştri care, la rându-le muncesc şi pentru ei şi pentru ţară, se impun cu stringenţă două procese educaţionale: în spirit naţional şi, în strânsă legătură cu el, în spirit european. Ele sunt, de fapt, două faţete ale unui proces unitar, ştiut fiind că „nu poţi intra în universal decât pe poarta ta proprie”, cum spune Octavian Goga, că „adevăratul mare european este acela care contribuie la dezvoltarea Europei, prin dezvoltarea forţelor naţionale”, după Ion I.C.Brătianu şi că „marea cultură este aurul bătut cu efigia proprie a poporului”, cum spune Vasile Voiculescu.

La modul propriu discutând, la 1 Ianuarie 2007, s-a semnat doar acordul de integrare a României şi Bulgariei la marea familie europeană, primit din partea celor 25 de state deja existente, dar problema de fond este că integrarea reală abia va urma şi ea va fi numai opera poporului român sub un management inteligent şi orientat spre soluţionarea intereselor lui fundamentale. Procesul de alăturare sau de apropiere şi pătrundere în structurile europene, politice, economice, organizatorice este în primul rând un proces naţional, intern, de conţinut, cu caracter profund economic, social, cultural. Doar „navetele” europarlamentarilor nostri între Parlamentul European şi Parlamentul României nu ne asigură statutul de ţară „integrată”. Înainte de toate, trebuie sa muncim cinstit cu toţii, fiecare la locul său de muncă, de la demnitari la ultimul om de rând, să reducem, măcar, dacă nu să soluţionăm, problemele grave cu care se confruntă ţara în momentul de faţă. Să dăm semnale că economia funcţionează după regulile jocului economic, că starea socială a celor mai deprivilegiaţi – familiile cu copii mulţi, familiile cu copii cu dezabilităţi, pensionarii care trăiesc sub un nivel decent după o viaţă de muncă trăită în privaţiuni - se îmbunătăţeşte, că învăţământul se ridică la nivelul cerut de UE, de a face din absolvenţii şcolii o pepinieră de specialişti care se vor înrola cu succes în societatea cunoaşterii şi în economia bazată pe învăţarea digitală şi Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor.

Preview document

Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 1
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 2
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 3
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 4
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 5
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 6
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 7
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 8
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 9
Educația în spirit național și pro-european - pregătirea pentru societatea și economia cunoașterii - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Educatia in Spirit National si Pro-European - Pregatirea Pentru Societatea si Economia Cunoasterii.doc

Alții au mai descărcat și

Diagnoza Instituțională a Fenomenului Mobilității Forței de Muncă Românești în Spațiul European

Migratia internationala este un fenomen relativ nou pentru România contemporana si probabil abia perioada de dupa 1998 începe sa defineasca...

Teorii Privind Rolul mass-mediei în Societate

Lui Harol Laswell i se datoreaza schema clasica a comunicarii: "Cine ?; Ce spune ?; Prin ce canal ?; Cui ?; Cu ce efect ?" , reductibila la...

Educația - teorie și metodă

Capitolul I. EDUCAȚIA CA FENOMEN SOCIAL ȘI PEDAGOGIC 1. Educația și funcțiile ei 2. Educația și socializarea. Educația și instruirea 3....

Cuba

Cuba este o tara formata dintr-o singura insula mica cu suprafata de 110,860 Km² situat între marea Caribica si Ocenul Atlantic. Climatul tarii...

Legea de stat și recunoașterea proprietății în România rurală

Titlurile de proprietate iau diferite forme de la cele legitime la cele nelegitime.De exemplu , in legea engleza detinerea de drepturi de...

Teoria Schimbului

Teoria schimbului reprezinta tranzactionarea muncii,resurselor si serviciilor,sau chiar a persoanelor si cuvintelor in societate. Karl...

Te-ar putea interesa și

PMPE

Capitolul 1 ELEMENTE INTRODUCTIVE 1. Etimologia Etimologic, managementul echivalează cu a ţine în mână şi a stăpâni, a conduce cu mână forte,...

Ai nevoie de altceva?