Etica și relațiile publice

Etica poate fi numita stiinta realitatii morale. Aceasta incearca elucidarea problemelor morale printr-un demers cognitiv. In sens larg, etica poate fi inteleasa ca o filosofie asupra moralei, a binelui si a raului, a datoriei. In particular, etica poate fi tratata filozofic (Kant, Machiavelli), utilitarist (pseudo-democratie: cel mai mare bine pentru cat mai multi oameni) sau deontologic (dilema omului moral: fa ce e corect, indiferent de consecinte).

In actiunile noastre avem doua repere: morala si legea. Legea e impusa si obligatorie. Morala este liber asumata si necesara. Morala e mai aproape de nevoile noastre cotidiene. Dincolo de lege, ea e cel din urma raspuns in fata alegerii dintre rau si bine. In afaceri morala se cristalizeaza sub forma codurilor etice ale companiilor si breslelor. Acestea sunt utile acolo unde legea nu ofera raspunsuri.

Ceea ce au in comun definitiile eticiieste cerinta privind analaiza sistematica necesara pentru a distinge binele de rau si pentru a putea stabili anumite valori. Etica in relatii publice implica valori precum onestitate, deschidere, loialitate, cinste, respect, integritate si comunicare deschisa.

In cadrul relatiilor publice codurile etice difera, nu insa in functie de tara de origine a companiilor, ci pur si simplu in functie de organizatia care le adopta. Situatia actuala a practicii eticii in PR este strict legata de codurile etice elaborate de cele mai importante asociatii de profesionisti. Cele mai multe asociatii profesionale de PR au coduri etice, fie ca sunt concepute in termeni negativi (restrictivi), sau pozitivi.

Cu toate acestea, trebuie sa fim cinstiti cu noi insine: etica in relatiile publice nu constituie un subiect menit sa ofere confort psihic. Cercetarile actuale arata ca relatii publice sun din ce in ce mai des asociate cu un comportament lipsit de etica: minciuna, manipularea sau chiar spionajul. Multi cxritici sustin ca nu se poate vorbi de ewtica in relatii publice, deoarece profesia in sine presupune manipulare si propaganda. Numerosi jurnalisti, politicieni sau oameni de rand considera etica in Pr ca fiind un oximoron, adica fie exprima ceva imposibil, fie o minciuna.

Aceste critici sunt in mare parte justificate deoarece actiunile unor firme de relatii publice au avut rolul de a spori anumite conflicte in loc sa le aplaneze. Unul dintre cele mai elocvente exemple este organizatia “Citizens for a Free Kuwait”, reprezentata de firma de relatii publice “Hill and Knowlton”. Aceasta din urma a transmis catre Comitetul pentru Drepturile Omului mesaje false, si ca urmare, sterile au anunta ca guvernul din Kuweit a sponsorizat aceasta organizatie pentru a convinge Statele Unite sa se implice in razboiul din Golf in 1992. Criticile au sustinut ca acest lucru s-a obtinut prin demersuri lipsite de etica. Afirmatia unui director de la Hill & Knowlton a rama in istorie cu replica: “Am putea sa-l reprezentam si pe diavol, daca acesta ar plati”.

In fond, dincolo de scandalurile generate de lipsa onestitatii sau a comunicarii deschise la nivelul corporatiilor si de incalcarile principiilor etice de care se fac responsabile uneori firmele de PR, relatiile publice se confrunta cu o problema de imagine, poate chiar de identitate. Oare sunt profesionistii PR acei oameni care conduc din umbra dezbaterile politice si opinia publica deformand realitatea si protejandu-i pe cei care detin puterea de eventuale investigatii?