Fertilitatea Suediei în Context European

Motivatia alegerii acestei tari o reprezinta faptul ca Suedia este una dintre tarile cele mai dezvoltate pe plan economic, dar a avut de suferit de pe urma acestei dezvoltari din punct de vedere al natalitatii, iar cel mai important lucru este ca a reusit sa depaseasca aceste probleme demografice prin politici de incurajare a natalitatii sustenabile si realiste. Obiectivele acestui proiest sunt de a stabili cauzele ce au dus la o scadere a natalitatii. atat in Sudia, cat si in alte tari ale Uniunii Europene, dar si necesitatea si eficienta politicilor sociale de incurajare a natalitatii si suntinerea familiilor cu copii.

Cadrul teoretic

Cele mai multe societăţi europene şi alte societăţi au experimentat aşa numita “tranziţie demografică” între jumătatea secolului al 19-lea şi anii 1930. Îngrijorările legate de fertilitatea sub nivelul de înlocuire a generaţiilor au început să apară între cele două războaie. Baby-boom-ul de după război, din anii 1950 şi la începutul anilor 1960, a înlăturat pentru o perioadă orice discurs alarmist. Îngrijorarea a revenit însă, şi s-a accentuat, având în vedere declinul abrupt al natalităţii după 1970.

Prin urmare, începând din anii 1930, preocuparea pentru nivelul scăzut al fertilităţii a dominat discursul politic şi ştiinţific din societăţile dezvoltate, în special din Europa. Din acest motiv, abordările teoretice care încearcă să explice fenomenul sunt bazate în principal pe condiţiile din aceste ţări.

Thompson (1929) a atribuit declinul fertilităţii schimbărilor sociale şi economice din societatea modernă, idee dezvoltată de Frank Notestein (1945, 1953) în teoria tranziţiei demografice (McDonald, 2001). Notestein consideră că tranziţia fertilităţii este legată de câteva transformări socio-economice precum: slăbirea autorităţii de tip patriarhal, răspândirea educaţiei şi a “raţionalităţii” (în sensul lui Weber), diminuarea beneficiilor economice şi creşterea costurilor copilului, noile roluri economice adoptate de femei, incompatibile cu aducerea pe lume a unui copil. În acest sens au fost elaborate multe variante ale teoriei tranziţiei demografice, fiecare accentuând un aspect sau altul.

Datele istorice indică rate ciclice ale creşterii populaţiei (perioade de creştere urmate de perioade de declin) şi deci un echilibru pe termen lung (paradigma homeostazei), conducând la concluzia că atunci când populaţia şi resursele sunt în dezechilibru, intervin mecanisme de acest tip pentru remedierea situaţiei (McDonald, 2001).

Căutarea unei teorii generale a tranziţiei demografice a generat câteva “teorii de rang mediu” (în termenii lui Merton) aplicabile unor circumstanţe sociale, economice şi instituţionale specifice.

Abordarea alegerii raţionale

Această teorie stipulează că, în decizia de a avea un copil, indivizii estimează dacă beneficiile sunt mai mari decât costurile. Astfel, pentru declinul fertilităţii există câteva explicaţii posibile: costul copilului a crescut, venitul familiei s-a diminuat, sau funcţia de utilitate a cuplului (preferinţele) s- au schimbat în favoarea altor “bunuri” şi în detrimentul copilului (Becker, 1981).

“Calitatea” copilului a devenit mai importantă decât “cantitatea”. Părinţii nu aşteaptă un beneficiu material de pe urma investiţiei lor în copii, factorul cel mai important reprezentându-l teama de costul financiar şi social a “eşecului copilului”.

Coleman susţine că în timp ce costul copilului poate fi estimat în termeni financiari, beneficiile sau utilitatea copilului sunt mai degrabă psihologice („valori imanente”) şi greu cuantificabile (Coleman, 1998). Referitor la implicaţiile care decurg pentru politici, teoria alegerii raţionale conduce la faptul că pentru a avea un impact pozitiv asupra fertilităţii trebuie redus costul economic al copilului sau trebuie crescut venitul părinţilor sau trebuie schimbate preferinţele indivizilor pentru copil în detrimentul altor bunuri. Ultima variantă este cea mai greu de obţinut, având în vedere că nu este legată direct de politica publică.

Abordarea aversiunii la rsic

Teoria riscului şi oportunităţii adaugă o nouă dimensiune teoriei alegerii raţionale, aceasta fiind bazată pe ipoteza că indivizii analizează costurile şi beneficiile faptului de a avea copii în condiţii de certitudine cognitivă. Teoria riscului stipulează că beneficiile şi costurile sunt de fapt beneficii şi costuri viitoare, prin urmare indivizii nu pot şti cu certitudine care vor fi acestea.

Prin decizia de a avea copii, indivizii fac o alegere care le va afecta cursul vieţii şi aceasta depinde de percepţia lor cu privire la viitor (McDonald, 2001). Beck (1999) a argumentat că societatea contemporană este una conştientă de riscurile în creştere, astefel încât comportamentul indivizilor este bazat mai degrabă pe investiţii în securitatea economică (educaţie continuă, muncă suplimentară, economii) decât în copii (aceasta ar presupune venit mai scăzut, cheltuieli mai ridicate, insecuritatea femeii la revenirea pe piaţa muncii, etc). Aversiunea la risc poate fi aplicată şi aspectelor sociale, intime sau personale.

Abordarea valorilor post-materialiste

În relaţie cu teoria alegerii raţionale, schimbările la nivel valoric au orientat preferinţele indivizilor către alte bunuri în detrimentul copilului. Mai sociologică decât primele două abordări (mai degrabă economice), teoria valorilor post-materialiste este asociată cu teoria celei de „a doua tranziţii demografice” (Lesthaeghe and Moors 1996; van de Kaa 1997), argumentând că schimbările în comportamentul demogarfic au fost determinate de amplificarea valorilor autorealizării indivituale, ale liberalismului şi autonomiei faţă de formele de autoritate tradiţională, în mod particular religie.

Datele de anchetă demonstrază că în interiorul unei societăţi, femeile mai educate, cu grad de religiozitate mai scăzut, din mediul urban şi mai orientate de valori liberale au o fertilitate mai scăzută comparativ cu cele cu nivel mai scăzut de educaţie, mai religioase, din mediul rural sau mai conservatoare.

Cercetătorii au încercat să extindă comparaţia între societăţi, dar datele adesea rezultatele contrazic ipoteza că cele mai liberale ar trebui să aibă cele mai scăzute rate de fertilitate comparativ cu cele mai conseratoare. Extrapolarea teoriei valorillor post materialiste în analiza comparativă între ţări trebuie făcută cu precauţie.

Abordarea egalităţii de gen

Această teorie susţine că fertilitatea scăzută este legată de diferenţele în modul în care principiul egalităţii de gen este aplicat de diferitele instituţii sociale. În timp ce în instituţiile orientate către individ (sistemul de educaţie, piaţa muncii) au făcut progrese în toate ţările dezvoltate din punct de vedere al echităţii de gen, modelul bărbatului ca aducător de venit domină încă în instituţiile sociale orientate către familie (serviciile familiale, sistemul de impozitare, sistemul de securitate socială şi chiar familia însăşi). Acest fapt poate explica de ce cele mai scăzute rate ale fertilităţii se găsesc în ţările din sudul Europei şi în alte societăţi cu sisteme tradiţionale şi familii de aceaşi tip. Din perspeciva politicii sociale, instituţiile publice trebuie să ia în considerare reforma procedurilor instituţionale care sunt construite pe modelul familiei cu bărbatul ca principal aducător de venit.

Abordarea calităţii vieţii

Această abordare este larg susţinută la nivelul Uniunii Europene prin cele mai recente studii ale Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Mucă, integrând parţial abordările anterior discutate. Fertilitatea scăzută poate fi privită ca un rezultat al libertăţii de alegere şi ca un aspect al vieţii de zi cu zi valorizat pozitiv de indivizi (Fahley and Spéder, 2004). Din acest motiv, guvernele au fost reticente în a descrie în termeni negativi practicile care conduc la fertilitatea scăzută sau în încercarea de a le schimba în vre-un fel.