Intervenția asistentului social pentru bolnavul de cancer

I. Aspecte teoretice legate de boală

Definitii!

Termenul de cancer se refera la un grup de afectiuni caracterizate prin cresterea anormala si necontrolata a unor celule, care invadeaza tesuturile înconjuratoare si se pot împrastia (metastaza) la distanta de tesutul sau organul din care s-au format, pe cale sangvina, limfatica sau pe alte cai. Diferitele forme de cancer pot fi clasificate în functie de tipul celular implicat, de tesutul sau organul afectat.

Un alt sinonim pentru cancer este acela de tumora maligna (deci tumorile canceroase sunt maligne). Dar nu toate tumorile înseamna cancer. O tumora necanceroasa este benigna, ea nu creste si nu se întinde, asa cum face cancerul. În general, tumorile benigne nu sunt un pericol pentru viata. Putine cancere, cum ar fi cancerul sângelui (leucemia sau hemopatiile maligne), nu formeaza tumori.

Cancerul este a doua cauză majoră de mortalitate în ţările dezvoltate, fiind depăşit doar de bolile cardiovasculare.

Anxietatea provocată de un astfel de diagnostic este atât de intensă încât deseori cuvântul nu este pronunţat în faţa pacientului nici de către personalul medical şi nici de către familie. Aceştia din urmă de multe ori ignoră progresele făcute de către medicină – în legătură cu tratamente ca chirurgia, chimioterapia, radioterapia, imunoterapia – tratamente care au modificat prognosticul multor forme ale bolii maligne. Costul acestei ignoranţe se traduce prin atitudini dominate de convingerea că nu este nimic de făcut pentru a preveni această fatalitate, prin întârzierea prezentării la medic la primele suspiciuni, prin complianţă redusă la tratament interpretat ca o suferinţă suplimentară şi inutilă, prin depresie şi disperare la aşa zisă neputinţă a medicinei şi a medicului. Perceperea maladiei ca o experienţă fatală conduce deseori la adoptarea unei atitudini pasive şi resemnate (Băban, 1997).

Tumorile maligne mamare sunt în prezent cea mai frecventă localizare pentru sexul feminin, de asemenea şi una din principalele cauze de mortalitate la grupa de vârstă 35-64 ani.

Factori de risc

• Factori endogeni

• Factori genetici:

Riscul unei femei de a dezvolta un cancer mamar este dublu faţă de populaţia generală dacă o rudă de gradul I a avut această boală.

• Factori endocrini:

Studiile epidemiologice, experimentale şi clinice au demonstrat că hormonii joacă un rol major în etiologia unor cancere. În cazul cancerului mamar, un factor de risc îl reprezintă expunerea prelungită la extrogen şi progesteron. Mulţi dintre factorii de risc (menarha timpurie, vârsta înaintată la prima sarcină, durata lungă a vieţii reproductive) implică o lungă perioadă de expunere la extrogeni. Un alt factor de risc îl reprezintă tratamentul hormonal.

• Factori exogeni:

Radiaţiile

Expunerea la radiaţii ionizate, mai ales la doze de 100 razi sau mai mari, în principal dacă se produce în adolescenţă, creşte incidenţa cancerului mamar.

Dieta-Cercetările din ultimii ani au relevat rolul alimentaţiei în cancerogeneza cancerului mamar.

• Alţi factori

- vârsta de peste 45 ani

- standard socio – economic ridicat

- stresul

Persoanele care trăiesc sub un stres cronic sau acut şi intens sunt mai susceptibile pentru o serie de boli. Printre primii cercetători care au studiat statistic relaţia stres – cancer a fost Snoro, care în 1983 face un studiu statistic la femeile cu cancer şi constată că 156 din 250 din femeile care se prezentau cu cancer mamar uterin aveau în antecedente situaţii traumatizante, ca de exemplu pierderea unei persoane apropiate. (Fallowfield, 1991). De asemenea, studiile retrospective pe pacienţii cu cancer sugerează că aceştia au resimţit un nivel ridicat de stres înainte de diagnosticare (Taylor,1991)

Stresul apare ca factor important atât în etiologia bolii cât şi în progresul acesteia (Baum, 1989). O cercetare longitudinală efectuată la Universitatea Stanford, California, de către Spiegel (1989) stârneşte interesul oncologilor asupra rolului factorilor psihosociali în evoluţia bolii. În acest studiu, paciente cu metastaze ale cancerului mamar au fost împărţite aleator în două grupe, unul de control şi unul experimental care a fost inclus în terapie suportivă de grup timp de un an, alături de o instruire în autohipnoză şi tehnici de control al durerii, la o distanţă de zece ani pacientele din grupul experimental au avut o rată de supravieţuire de două ori mai mare decât pacientele din lotul de control (Băban,1997). Deşi este destul de larg acceptat faptul că evenimentele stresante induc modificări la nivelul sistemului imun, relaţia stres – cancer rămâne controversată.