Relația de ajutor de asistare

Atunci cand se vorbeste despre activitatile destinate imbunatatirii situatiei categoriilor defavorizate si atenuarii inegalitatilor, se utilizeaza diferite sintagme ca: protectie sociala, asistenta sociala, asigurari sociale. Acestea trimit la realitati distincte, la sisteme autonome de gestionare a ,,bunastarii”. De asemenea, putem identifica o diferenta de grad intre protectie, asigurari si asistenta in sensul ca prima le inglobeaza in sfera sa pe celelalte.

Prin protectie sociala intelegem ansamblul institutiilor, structurilor si retelelor de servicii, al actiunilor destinate crearii unor conditii normale de viata pentru toti membrii unei societati si mai ales pentru cei cu capacitati si resurse reduse de autorealizare. In sfera activitatilor de protectie sociala sunt incluse atat prestatiile institutiilor statului, cat si cele ale organizatiilor societatii civile ale Bisericii. In mod concret, protectia sociala cuprinde: asigurarea veniturilor pentru categoriile de persoane care nu pot dobandi resurse prin munca proprie (=batranii, somerii, indivizii afectati de maladii cornice severe, persoanele cu deficiente); protejarea populatiei fata de efectele crizelor economice; protectia in caz de calamitate naturala sau de conflict armat; asigurarea ordinii publice si protectia fata de criminalitate; apararea drepturilor civile; protejarea fata de orice factor de risc. Obiectivele protectiei sociale sunt realizate in principal de doua sisteme distincte: al asigurarilor si al asistentei sociale. (Bocancea si Neamtu - ,,Elemente de asistenta sociala”)

Asigurarile sociale au aparut inca de la sfarsitul secolului trecut, avand ca scop sustinerea financiara a persoanelor ce nu realizeaza venituri dintr-o activitate proprie, din cauza pierderii locului de munca sau din cauza pierderii temporare sau definitive a capacitatii de munca. Astfel, prin diferite legi au fost reglementate asigurarile de boala si de somaj, pensile, asigurarile in caz de accidente etc. Sistemul asigurarilor are la baza contributia financiara a indivizilor si redistribuirea fondurilor astfel obtinute in folosul celor care se afla in situatii problematice. Asadar, cotizantii primesc, atunci cand au nevoie, ajutoare proportionale cu contributia lor si cu dimensiunile trebuintei. ,, In organizarea asigurarilor sociale se reuneste spiritual uman de prevedere cu solidaritatea inter- si intragenerationala si cu garantia statului...”(Zamfir; Zamfir, 1995, pag. 80, mentionat de Neamtu George si Bocancea)

Asigurarile sociale difera de cele private, desi opereaza in aceeasi sfera problematica. Diferenta este data de faptul ca, in cazul asigurarii private cotizantul primeste o despagubire pentru daunele suferite, in timp ce asigurarea sociala ofera compensatii beneficiarului pentru pierderile de venit. Daca in contractele de asigurari private cotizatiile si despagubirile se stabilesc in functie de probabilitatea de risc, in asigurarile sociale calculele de tip actuarial se fac doar pentru sistem in ansamblu si nu pentru situatii individuale. In fine, daca finantarea asigurarilor private se realizeaza doar din cotizatiile clientilor, asigurarile sociale sunt finantate prin contributia salariatilor, a patronatului si a statului. Logica asigurarilor sta la baza securitatii sociale.(,,Elmente de asistenta sociala” )

In calitatea sa de ,,sistem subsdiar al protectiei sociale”(Camplong, 1992: 75, mentionat de Bocancea si Neamtu), asistenta sociala functioneaza dupa un alt principiu decat asigurarile: bazandu-se doar pe fonduri provenite din bugetul statului sau din donatii ale voluntarilor si ale institutiilor internationale, asistenta nu presupune nici o contributie financiara anterioara a persoanei asistate. Ajutarea persoanelor aflate in situatii problematice are la baza principiul solidaritatii si presupune evaluarea trebuintelor asistatului.

Ca domeniu distinct de activitate ,asistenta sociala este definita drept ,,un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor ,grupurilor si comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care (…) nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii un mod normal,decent de viata” (Zamfir; Zamfir, 1995: 100 mentionat de Bocancea si Neamtu). Potrivit definitiei agreate de catre NASW(National Association of Social Workers), scopul fundamental al profesiei de asistent social este aceea de restaurare a capacitatii de functionare sociala normala a indivizilor, grupurilor si comunitatilor, in acest sens fiind necesara crearea conditiilor sociale necesare functionarii ,,normale” (adica in accord cu standardele unei societati date). Practica asistentei sociale consta in aplicarea si utilizarea unor valori, principii si metode specifice pentru atingerea urmatoarelor scopuri: sprijinirea oamenilor in obtinerea de resurse si servicii; consilierea si sprijinirea psihologica a individului si microgrupurilor; implementarea sau imbunatatirea unor servicii de sanatate la nivel comunitar; participarea la elaborarea si promovarea legislatiei sociale ( Barker, 1988: 154; mentionat de Bocancea si Neamtu).