Sociologia Religiilor

Sociologia religiilor studiază modul în care transcendentul (sacrul, divinul, prezenţa lui Dumnezeu), se manifestă în viaţa societăţii şi în comunităţile de credincioşi. Face efortul de a înţelege cât mai obiectiv religia, ca o relaţie variată a societăţilor cu „lumea de dincolo”, colaborând cu celelalte discipline religiologice.

Premisele sociologiei religiilor:

Constituirea psihologiei religioase, pe linga meritele sale – a generalizat si o unilateralizare a studierii vietii religioase. Din preocuparea psihologiei rezulta ca radacina religiei s-ar afla numai in sentimentele si trairile de spirit ale individului.

Aceasta concluzie umbreste dimensiunea sociala a fenomenului religios. Sociologia se ocupa acum cu studierea acestei dimensiuni.

Sociologia studiaza religia ca fenomen social, manifestata in comunitatea de credinciosi. Tot ea se ocupa si de rolul religiei in viata sociala si de rolul societatii in viata religioasa.

Inca din Renastere exista premise ale cunoasterii religiei ca dimensiune a vietii sociale. Cercetarea empirica a realitatii materiale si sociale avea in vedere si realitatea experientei religioase a oamenilor si a societatii. In secolul trecut sporeste increderea in explicarea cauzala si obiectiva a realitatii sociale.

Saint Simon aprecia ca societatile umane apartinind lumii obiective pot fi studiate ca orice organism. El propunea ca aceasta stiinta a organismelor sociale sa fie numita “fiziologie sociala”.

In continuarea acestei idei, Auguste Comte, observind anarhia si dezordinea (in special cea din societatea franceza dupa razboiul napoleonian), considera ca restabilirea ordinii – ca o conditie a pro-gresului, poate fi facuta prin stabilirea unor legi, principii sau structuri caracteristice societatii si asemanatoare cu cele din stiintele pozitive (realiste) din fizica, matematica, biologie.

In masura in care se vor descoperi aceste legi obiective, sociologia va reusi sa propuna tehnici de dezvoltare sociala care sa inlature anarhia si dezordinea.

A. Comte a formulat una din aceste legi fundamentale ale dezvoltarii – legea celor trei stadii:

1. stadiul teologic – reprezinta etapa initiala a dezvoltarii omenirii, cind primitivismul dorea sa explice realitatea, dar experienta lui arhaica nu-i permitea aceasta. In aceasta imprejurare el a dat explicatii prin factorii supranaturali. Evenimentele naturii (inundati, fulgere, anotimpuri) erau atribuite unor forte sau personaje atotputernice si necunoscute.

2. stadiul metafizic – in aceasta perioada corespunzatoare filosofiei speculative medievale se continua efortul omului de a explica realitatea, dar nu mai apeleaza la forte supranaturale, ci la idei si principii generale.

3. stadiul pozitiv – in aceasta etapa omul incepe sa cunoasca empi-ric realitatea. El nu mai urmareste explicatii speculative, nu mai raspunde la intrebari de genul “de ce?”. Intrebarea la care raspun-de prin stiinta pozitiva este “cum e?”.

A. Comte – care avea numerosi adepti, era de parere ca de-a lungul istoriei aceste etape se elimina una pe alta. Cind s-a ivit perioada metafizica, filosofia a inlocuit teologia. Actuala perioada pozitiva ar trebui sa filtreze prin cenzura stiintei constatarile si conclu-ziile teologiei si ale filosofiei.

In acest spirit in lucrarea “Curs de filosofie pozitiva” (1839) el definea religia ca fiind o atitudine mentala care a corespuns unei etape de dezvoltare a umanitatii, dar a devenit inutila pentru omul modern.

Mai tirziu (1849) el constata rolul social al religiei, care este un factor de stabilitate si de educare a populatiei. Pe aceasta baza isi re-formuleaza conceptia despre religie, acceptind-o ca pe o necesitate in societatea moderna, desacralizata, de altfel: “In timp ce protestantii si deistii au atacat mereu religia in numele lui Dumnezeu, noi vrem din contra, sa-l dam de-o parte pe Dumnezeu in numele religiei”.

Astfel se formula ipoteza unei religii utile, dar fara referire la sa-cru. El a incercat chiar sa elaboreze practic o asemenea religie.

Durkheim – despre totemism:

Durkheim a continuat si a desavirsit pozitia lui Comte, aratand ca, la inceput, religia tinea locul si al stiintei si al filosofiei. Ulterior din filosofie s-au desprins preocuparile filosofiei de explicare a lumii prin categorii si sisteme logice, precum si stiintele care explica lumea pe baza de experienta. Durkheim a studiat societatea ca pe o realitate obiectiva specifica.

Religia nu s-a nascut din contactul individului cu natura, datorita fricii omului in fata dezlantuirii ci ca un fapt colectiv, sursa religiei fiind societatea.

In 1912 Durkheim publica lucrarea referitoare la viata religioasa “Formele elementare ale vietii religioase” avind subtitlul “Sistemul totemic in Australia”. Aceasta lucrare reprezinta preocuparea de pes-te 25 de ani a lui Durkheim in legatura cu viata religioasa si o teoreti-zare a intregii literaturi scrise in ultimii 70 de ani in legatura cu totemismul.

Durkheim precizeaza aici specificul vietii religioase. El arata ca teologia vede acest specific in supranatural, in lumea misterului, reli-gia incercind sa explice ceea ce depaseste inteligenta si naturalul.