Sociologie - scheme de eșantionare

. INTRODUCERE

Una din cele mai importante probleme pe care trebuie să o rezolve, aproape în toate cazurile, cel care proiectează o anchetă este cea legată de eşantionare sau de selecţie. Aceşti temeni desemnează un set de operaţii cu ajutorul cărora din ansamblul populaţiei vizate de cercetare, se alege o parte numită eşantion, parte ce va fi supusă în mod nemijlocit investigaţiei. Aceasta nu înseamnă că se reduce universul cercetării, doar că informaţia necesară nu se recoltează de la toţi indivizii, ci numai de la o parte din ei. Alegerea trebuie făcută de aşa manieră încât, prin intermediul acestui studiu redus, să se obţină concluzii cu valabilitate generală.

Alegerea unui eşantion se foloseşte în situaţiile în care populaţia este extinsă şi nu este posibil, nici eficient să se studieze în totalitatea sa. Pe baza unor principii statistice, o subpopulaţie poate fi aleasă cu succes pentru a suplini cercetarea întregii populaţii.

„Pe cine interogăm ?” nu constituie o etapă independentă de celelalte. Eşantionul nu trebuie specificat decât atunci când obiectul anchetei este destul de bine definit (chiar unele dintre ipoteze pot contribui la desemnarea persoanelor care urmează a fi interogate.)

Eşantionul determinat va sta la baza aplicării chestionarului – instrumentul prin intermediul căruia se realizează culegerea datelor în anchete. Alcătuirea chestionarului este o operaţiune extrem de dificilă. Probabil că unui om obişnuit i se pare o joacă de copii; în fond orice om normal poate să-şi imagineze 10-20 întrebări pe o temă dată. Dar secretul este că chestionarul nu este doar o înşiruire de întrebări elaborate pe principiul „hai să vedem ce se răspunde”. Fiecare întrebare trebuie să fie un indicator valid al unei dimensiuni a problemei cercetate, iar înlănţuirea lor nu este una la voia întâmplării.

Succesul unei cercetări stă , pe lângă promptitudinea chestionarului, în cerinţa ca eşantionul să posede o calitate esenţială – reprezentativitate, care constă în capacitatea de repreoduce cât mai fidel structurile şi caracteristicile populaţiei din care este extras. Câteva particularităţi sau idei cu valoare de principiu, în vederea unei înţelegeri mai corecte a conceptului de reprezentativitate sunt:

- nu se poate vorbi de o reprezentativitate a unui eşantion în general, ci numai în raport cu o caracteristică dată.

- reprezentativitatea este o noţiune relativă, în sensul că un eşantion este mai mult sau mai puţin reprezentativ, nu doar reprezentativ sau nereprezentativ.

- în activitatea practică de cercetare se foloseşte expresia eşantion reprezentativ / nereprezentativ, chiar dacă e vorba de o însuşire graduală. Se acceptă pe baza experienţei de cercetare, că o anumită eroare este suficient de mică (5%) şi o anume probabilitate suficient de mare (0,95) pentru ca eşantionul să fie „bun”.

Gradul de reprezentativitate depinde, în principal, de următoarele aspecte:

1) caracteristicile populaţiei,

2) mărimea eşantionului şi

3) procedura de eşantionare folosită.

1) într-o cercetare se studiază seturi de însuşiri şi nu doar una singură. În cazul anchetei, mulţimea acestor caracteristici este reprezentată de către întrebările din chestionar, fiecare întrebare realizând distribuţia indivizilor pe cel puţin o scală, de tip calitativ sau cantitativ. Pentru estimarea unor valori ale caracteristicilor în raport cu care populaţia este omogenă, va fi nevoie de un număr mic de indivizi; sau dacă numărul acestota e dat, eşantionul va fi mai reprezentativ pentru acele caracteristici ce evidenţiază o mai mare omogenitate. (ex : estimarea vârstei medii a indiviziilor este mai precisă dacă populaţia vizată este cea a studenţilor dintr-o ţară).

2) în ceea ce priveşte mărimea eşantionului, reprezentativitate creşte odată cu creşterea numărului de indivizi cuprinşi. Totuşi, apare aici eficienţa cercetărilor selective care constă în faptul că sporul de reprezentativitate nu e direct proporţional cu creşterea volumului eşantionului. Reprezentativitatea atinge foarte repede un nivelk suficient de ridicat, aşa încât o creştere suplimentară a indivizilor nu mai aduce un spor notabil de reprezentativitate.

3) strict vorbind, calculul reprezentativităţii unui eşantion este posibil numai pentru procedeele aleatoare (probabilistice). În practică se obişnuieşte să se efectueze astfel de calcule şi dacă intervin anumite abateri, de la regulile stricte cerute .

Există diferenţe mari în ceea ce priveşte asigurarea reprezentativităţii, între tehnicile de eşantionare, nu toate având aceeaşi valoare de cunoaştere. Faptul că se aplică şi tehnicile mai puţin eficiente se explică prin avantajele materiale pe care le oferă.

II. PROCEDURI DE EŞANTIONARE

O clasificare clasică a principalelor tipuri de eşantioane, tipuri într-un fel ideale, deoarece nu se regăsesc decât incidental ca atare în cercetările efective, doar principiile şi ideile lor de bază se aplică , distinge : - eşantioane aleatoare (probabilistice)

- eşantioane nealeatoare (neprobabilistice)

Această distincţie se regăseşte mai ales în manualele metologiei de cercetare, manualele de statistică nepomenind de o asemenea deosebire, ignorând complet existenţa sondajului nealeator, din raţiuni ce ţin de imposibilitatea aplicării rezultatelor matematice din teoria probabilităţilor.

În cazul primeo categorii, alegerea se face de o manieră pur întâmplătoare, printr-un mecanism care elimină intervenţia subiectivă a omului sau orice altă acţiune ce ar putea introduce factori care să favorizeze alegerea unor indiviti şi să defavorizeze alegerea altora.