Extras din referat
Introducere
Asistenţa socială este un serviciu care se adresează tuturor persoanelor aflate pentru o anumită perioadă de timp în dificultate. Asistenţa socială se ocupă de o mare parte din problemele societăţii. Problema socială vizează comportamentul uman anormal sau o situaţie socială considerată anormală de opinia publica.
În societatea actuală există o multitudine de probleme sociale cum ar fi: sărăcia, criminalitatea economico-financiară, violenţa socială, violenţa domestică, abandonul copiilor, abandonul şcolar, consumul de droguri şi alcool.
Consumul de alcool şi violenţa sunt două probleme sociale care apar, de cele mai multe ori, împreună. Abuzul de alcool sau alcoolismul reprezintă o problemă socială majoră. Alcoolismul se manifestă la nivelul individului ca o boală, iar la nivelul societăţii, alcoolismul este responsabil în declanşarea conduitelor infracţionale (furturi, violuri, tâlhării, crime etc.).
Alcoolismul reprezintă o problemă de sănătate publică şi o cauză importantă de deces. Alcoolismul are drept consecinţe situaţii violente în relaţiile sociale, maltratarea copiilor şi perturbarea mediului familial, tentative suicidare, agresiuni sexuale şi violuri, accidente în trafic, decese prin incendiu, decese prin înec, tâlhării şi omucideri.
Violenţa în familie are loc prin folosirea comportamentelor abuzive fizice, sexuale sau emoţionale şi este adesea rezultatul consumului de alcool. Violenţa în familie include: violenţa fizică, rele tratamente aplicate minorului, limitarea independenţei partenerului, nerespectarea drepturilor, sentimentelor, opiniilor, aşteptărilor partenerului, violenţa între fraţi, abuzul şi violenţa asupra membrilor vârstnici ai familiei etc.
Violenţa sau abuzul asupra copilului este comis, de cele mai multe ori, de persoanele însărcinate cu creşterea şi îngrijirea lui. Un comportament este considerat abuziv într-o societate dacă el depăşeşte standardul cultural obişnuit al comunităţii. Abuzul poate fi fizic, sexual şi emoţional. Abuzul fizic presupune folosirea forţei fizice de către cel care îngrijeşte copilul (părinte, tutore, părinte de plasament) având ca rezultat vătămarea copilului. Abuzul sexual se referă la atragerea, convingerea, folosirea, coruperea, forţarea şi obligarea minorului să participe la activităţi de natură sexuală sau asistarea unei alte persoane în timpul unor activităţi care servesc la obţinerea de către adult a plăcerii. Abuzul emoţional reprezintă atacul unui adult asupra dezvoltării conştiinţei de sine şi a competenţei sociale a copilului. Abuzul emoţional este realizat prin diverse pedepse: izolarea copilului (legarea, încuierea lui în diverse spaţii închise), neacordarea răspunsurilor emoţionale, terorizarea copilului, refuzul de a-l ajuta la solicitarea acestuia, degradarea, exploatarea, folosirea lui ca servitor, coruperea minorului prin învăţarea sau recompensarea unor comportamente neadecvate, antisociale, agresive, rasiste, imorale sau criminale.
Consumul abuziv de alcool duce la violenţă în familie. Alcoolul presupune un cost financiar semnificativ, lucru care duce familia la o criză financiară. În urma crizei financiare apar certurile între soţi care degenerează în conflicte şi violenţă domestică asupra partenerului de viaţă şi asupra copiilor. Violenţa în familie se explică pe fondul consumului de alcool.
1. Referirea cazului.
Sesizarea.
La începutul lunii martie a anului 2006 se primeşte un telefon la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. O doamnă care doreşte să-şi păstreze anonimatul vrea să sesizeze un caz de abuz asupra copilului. Copilul este al unei prietene de familie care locuieşte la o scară alăturată blocului ei. Doamna precizează că mama copilului are 39 de ani şi este consumatoare de băuturi alcoolice de doi ani, de când tatăl copilului a plecat în străinătate şi a rupt orice contact cu soţia şi familia lui. Mama lucra la o croitorie de unde a fost concediată deoarece a venit la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceasta a încercat în mai multe rânduri să ceară ajutor, dar nu a reuşit niciodată să ajungă la biroul de asistenţă socială din cauza dependenţei de alcool de care suferă.
Copilul se numeşte A. Andrei, are 11 ani şi locuieşte pe strada Rozelor, bloc 2, apartament 4. Doamna povesteşte că acest copil este abuzat de mama lui de când aceasta a fost abandonată de soţ şi a început să consume băuturi alcoolice. Copilul nu primeşte mâncare chiar şi două, trei zile. Mama lui, neavând un loc de muncă, îl trimite mereu să ceară bani împrumut de la rude pentru a cumpăra băuturi alcoolice. Copilul este mereu murdar, cu haine rupte pe el, chiuleşte foarte mult de la şcoală. Mama nu se interesează nici de situaţia lui şcolară şi nici de sănătatea lui, deoarece copilul pare să fie răcit. În cartier copilul este cunoscut că fură din magazine şi din buzunarele oamenilor. Pentru orice lucru neînsemnat mama îl bate şi ţipă la el ameninţându-l cu mai multă bătaie, dar când i se spune că a fost prins furând dintr-un magazin, nu ia nici un fel de măsură şi refuză să creadă ceea ce i se spune.
Copilului îi este teamă de mama lui deoarece aceasta îl ameninţă continuu şi îl consideră principalul vinovat de plecarea soţului ei.
Înregistrarea cazului.
Lucrătorii de la DGASPC decid să înregistreze cazul şi se formează o echipă din doi asistenţi sociali pentru a merge la adresa unde locuieşte copilul împreună cu mama lui.
Ajunşi acolo, mama îi întâmpină mirosind a alcool şi într-o stare de început de beţie. Ea refuză să le permită acestora să intre în apartament, nu este deranjată de prezenţa lor şi nici nu încearcă să afle cine le-a vorbit despre situaţia ei. Asistenţii sociali decid să stabilească o întâlnire la biroul de asistenţă socială pentru a doua zi. Mama se arată mulţumită şi promite că va onora vizita. Înainte de a pleca, asistenţii sociali mai încearcă o dată să vadă copilul dar se lovesc de refuzul categoric al mamei.
2. Evaluarea iniţială.
Prezentarea problemei.
Prezentarea problemei din punctul de vedere al clientului.
A doua zi asistenţii sociali sunt surprinşi de punctualitate cu care mama se prezintă la biroul de asistenţă socială. Aceştia simt un puternic miros de parfum şi ajung la concluzia că mama a consumat băuturi alcoolice înainte de a veni la întâlnire şi a folosit o cantitate mai mare de parfum pentru a acoperi mirosul de alcool.
Asistentul social o invită să se prezinte şi apoi să ia loc. asistentul social o întrebă dacă au apărut unele probleme în viaţa ei şi dacă ar dori să discute despre aceste probleme. Femeia consideră că singura ei problemă este aceea că nu are un loc de muncă. Nu recunoaşte că are o problemă cu consumul de alcool, dar spune că în ultima vreme se simte tot mai rău şi ar vrea să consulte un medic. Ea este de părere că îşi îngrijeşte bine copilul chiar dacă acesta nu merită deoarece din cauza lui a fost părăsită de soţ, şi oricum mai bine de atât nu îl poate îngriji deoarece nu are nici o sursă de venit.
Prezentarea problemei din punctul de vedere al asistentului social.
Asistentul social consideră că principala problemă a mamei este consumul de alcool, din cauza căruia şi-a pierdut şi locul de muncă. Mama suferă din cauza faptului că a fost abandonată de soţ şi acesta este şi motivul consumului de alcool.
Alături de mama lui copilul suferă un abuz fizic şi emoţional. Mama nu este conştientă de suferinţa pe care o provoacă copilul şi nici nu doreşte să facă mai mult pentru acesta.
Asistentul social identifică sistemul-client familie format din mamă şi copil şi stabileşte împreună cu aceasta o vizită la domiciliu pentru a cunoaşte copilul.
Ghidul de observaţie.
În vizita la domiciliu pe care o vor efectua asistenţii sociali îşi propun să observe:
- Cum este dispus apartamentul; dacă este un apartament decomandat, semidecomandat sau nedecomandat;
- Dacă mama şi copilul dorm în aceeaşi cameră sau au camere separate;
- Dacă locuinţa este îngrijită, curată;
- Dacă apartamentul este dotat cu toate utilităţile: apă rece, apă caldă, gaz, curent, căldură;
- Dacă apartamentul dispune de o bucătărie utilată şi mama găteşte;
- Dacă în apartament pătrunde lumină naturală;
- Dacă există un birou sau o masă unde copilul să îşi facă temele;
- Care este relaţia dintre mamă şi copil;
- Cât de receptivă este mama la nevoile copilului;
- Câtă atenţie acordă mama copilului;
- Dacă în apartament se găsesc fotografii ale tatălui copilului;
- Cum se adresează mama copilului;
- Cât de receptiv este copilul la vorbele mamei;
- Care este reacţia copilului când mama i se adresează;
- Dacă copilul este curat;
- Dacă în apartament vin adesea persoane străine;
- Care este reacţia copilului în prezenţa unor persoane străine: este emoţionat, tăcut, încearcă să fugă, nu răspunde la întrebări;
- Starea generală emoţională şi de sănătate a copilului şi a mamei.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Tehnici de Interventie in Asistenta Sociala.doc