Zvonurile și Influența Socială cu Privire la Zvonurile din România Secolului XX

Corespondent al unor evenimente reale petrecute în istorie sau doar o ştire falsă menită a influenţa moralul inamicului, transmis din om în om, „de la gură la ureche”, zvonul a reprezentat permanent o atracţie deosebită pentru sociologi, psihologi, istorici sau specialişti în comunicare. Interesul pentru studiul organizat al zvonurilor s-a manifestat cel mai intens în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când specialiştii în domeniu aveau ca atribuţii cunoaşterea zvonurilor şi proiectarea de soluţii pentru controlul şi, eventual, eliminarea lor.

Emergenţa zvonurilor a constituit de-a lungul timpului o preocupare atât pentru cercetători, cît şi pentru autorităţi, care au acordat un interes special studierii problematicii valorii de adevăr intrinsecă informaţiilor vehiculate. De altfel, cei mai prestigioşi analişti ai acestui domeniu (printre care se numără sociologii americanii Robert H. Knapp, Theodore Caplow şi Tamotsu Shibutani) şi-au întemeiat cercetările pe studiile făcute în cadrul sau despre serviciul militar, pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial.

Din cele mai vechi timpuri, zvonul a reprezentat o modalitate de emergenţă a opiniei publice, o cale de dezvoltare a comunicării în diverse colectivităţi, precum şi un mijloc de consolidare a relaţiilor existente la nivelul unui grup uman în interiorul căruia se dezbăteau probleme de actualitate. Apropierea fizică dintre indivizi, asociată cu împărtăşirea, uneori preferenţială, a unor informaţii având caracter de noutate, a determinat de-a lungul vremii instituirea acestui act de comunicare într-o cale importantă şi credibilă de difuzare şi comentare a elementelor de interes.

Aşa cum au apreciat numeroşi specialişti în domeniu, erodarea mijloacelor oficiale de comunicare conduce adeseori la stabilirea unor canale alternative de informare a indivizilor, care să suplinească deficitul de informaţie din viaţa de zi cu zi. Această lipsă de informare, fie că este programată (cum este cazul societăţilor totalitare, unde conducerea statului nu acceptă ca datele de interes să fie cunoscute la nivel public), fie că este determinată de evenimente deosebite (crize sociale, economice, politice, calamităţi naturale, revoluţii, starea de război etc.), conduce la găsirea unor căi prin care membrii unei comunităţi să îşi satisfacă nevoia de cunoaştere.

Din acest motiv, zvonurile au reprezentat o alternativă de informare pe care oamenii au preferat să o utilizeze deseori, întrucât noutăţile erau transmise rapid, de obicei de către persoane cunoscute. Pe de altă parte, autorităţile au căutat să evite dezvoltarea acestor modalităţi de comunicare, deseori blamând acest fenomen sociologic şi încercând să găsească căi de contracarare a lui.

În timp de război sau în perioade marcate de tensiune sau revolte, când sunt create condiţiile pentru transmiterea zvonurilor, acestea nu mai au doar un rol de informare a populaţiei, ci pot fi utilizate şi de către adversari pentru favorizarea unor fenomene de masă precum alarmismul şi defetismul, crearea unei stări de teamă şi nesiguranţă şi dezvoltarea unui spirit „critic” la nivelul populaţiei faţă de măsurile adoptate de conducerea politică şi militară a ţării. Din acest punct de vedere putem considera că autorităţile au încercat de-a lungul istoriei să canalizeze energiile derivate din procesele de comunicare fie în sens pozitiv, prin cunoaşterea şi gestionarea acestui fenomen în sensul dorit, fie în sens negativ, prin manipularea efectelor pe care le produce transmiterea zvonurilor în plan intern.

Prezenta lucrare va aduce argumente ştiinţifice în scopul abordării problematicii zvonurilor din perspectiva mai cuprinzătoare a fenomenului de influenţă socială, categorie în care voi încerca să demonstrez că sunt incluse şi zvonurile transmise în România. Ca şi procesul general de influenţă socială, care are un caracter bidirecţional (fiecare individ fiind în acelaşi timp şi subiect şi obiect al acestui fenomen), zvonul prezintă trăsături similare, influenţând atitudinile, comportamentele şi credinţele unei persoane. Pe de o parte, ca produs al unui colectivităţi sau al unei entităţi specifice (militare sau politice) zvonul acţionează în sensul influenţării directe a individului, iar pe de altă parte, plecând de la persoană, poate influenţa semnificativ comportamentul şi deciziile unor grupuri umane sau ale unor comunităţi mai mari.

Obiectivul general al tezei mele de lucrare vizează stabilirea unei imagini cât mai fidele asupra modului de emergenţă şi răspândire a zvonurilor în România secolului XX, în intervalul cuprins între cel de-al Doilea Război Mondial şi decembrie 1989, cu accent pe sublinierea efectelor concrete înregistrate în planul influenţei sociale. De asemenea, am urmărit identificarea particularităţilor acestor fenomene şi extragerea unor concluzii valide referitoare la eficienţa strategiilor adoptate de autorităţile din ţara noastră, în vederea consolidării pe viitor a unor modele funcţionale de acţiune.