Metodologia Elaborării Prognozelor

1. Metode şi modele de prognoză

Activitatea de previziune poate conduce la obţinerea unor rezultate plauzibile, utile luării unor decizii - la nivel micro, macro sau mondoeconomic, numai dacă se bazează pe o metodologie ştiinţifică. Metodologia este aceea care trasează frontiera dintre studiul neştiinţific (sau elementar ştiinţific) şi cel ştiinţific privind studierea viitorului.

Metodologia cercetării ştiinţifice- în orice domeniu - reprezintă un ansamblu de principii, tehnici şi instrumente care, împreună cu teoria metodei în ştiinţă,- cu metodele concrete de acţiune şi cu principiile organizatorice de desfăşurare a activităţii de cercetare, contribuie la buna desfăşurare a activităţii din domeniul respectiv, la rezolvarea problemelor acestuia şi la progresul general al ştiinţei. în cercetarea viitorului unui sistem economic trebuie să se ţină seama, în primul rând, de particularităţile fenomenelor şi proceselor economice.

Metodologia prospectivă este strâns legată de obiectul de studiu, acesta putând fi definit în diverse moduri.

Pentru prospectivă nu este caracteristic- studiul static al evenimentelor şi al sistemelor, deşi acesta este necesar într-o anumită etapă şi ei trebuie temeinic realizat. Demersul prospectiv trebuie orientat spre studiul dinamicii sistemelor analizate.

Comportamentul general al cercetărilor prospective bazate pe o metodologie ştiinţifică trebuie să permită nu numai anticiparea unor evenimente pe baza evoluţiilor anterioare şi a unor legi specifice domeniului cercetat, ci şi a unora noi, necunoscute, generate de dinamismul şi complexitatea sistemului economic.

1.1. Modalităţi generale de abordare

In stabilirea unei tipologii a cercetărilor prospective s-a pornit de la trei opţiuni fundamentale:

a) al atitudinii faţă de obiectul cercetării;

b) al modurilor de cunoaştere;

c) al metodelor de investigare;

a) La nivelul atitudinii faţă de viitor sau a unor elemente ale acestuia, trebuie tăcută opţiunea între abordarea expîorativă şi cea normativă.

Tratarea explorativă se bazează pe o evoluţie inerţială a sistemului cercetat, ceea ce presupune o atitudine pasivă din partea operatorilor în domeniu.

Tratarea normativă presupune parcurgerea drumului de la stările finale, considerate obiectivele orizontului de prognoză, spre starea, iniţială. In acest context se identifică o serie de stări controlabile şi se; presupune o atitudine activă din partea Operatorului in domeniu.

Abordarea expîorativă nu exclude şi utilizarea uiior abordări' normative, ele putându-se completa reciproc.

b) La nivelul modului de cunoaştere a obiectului: cercetării previzionale se impune opţiunea între tratarea intuitivă si tratarea teoretică.

Trebuie subliniat de la început faptul că intuitiv, în acest context, nu are sensul de opus cunoaşterii ştiinţifice. De aceea, unii cercetători, au readus în prim-plan intuiţia redescoperind marile resorturi ale gândirii, ale experienţei netransmisibile obţinută in procesul practicii.

Distincţia clară între cele doua tipuri de abordări constă în aceea că, în timp ce tratarea intuitivă operează cu aspecte concrete ale universului cotidian, selectate spontan, nesistematic şi neformalizabil, tratarea teoretică sau abstractă apelează la abstracţiuni sistematice, mergând până la modele ale realităţii şi dinamicii acesteia.

Şi la acest nivel - al modului de cunoaştere a obiectului cerce tării previzionale - este necesar să se împletească cele două tipuri de abordări.

c) La nivelul metodologiei de investigare previzională propriu-zisă trebuie făcută opţiunea între abordarea morfologică şi cea sintetică.

Tratarea morfologică (numită şi analitică), presupune descompu nerea sistemului ce constituie obiectul cercetării previzionale în elemente considerate caracteristice, privite în relaţiile lor reciproce, studierea şi previzionarea evoluţiilor individuale. Simpla asamblare a cercetărilor parţiale este considerată suficientă pentru comportamentul domeniului respectiv. Rezultă că în această tratare se porneşte de la componente spre întreg.

Tratarea sintetică porneşte de Ia aprecierea din teoria generală a sistemelor că intregul este mai mult decât suma părţilor şi desfăşoară cercetarea viitorului având ca obiect de previziune ansamblul sistemului.

Intr-o viziune sistemică, abordarea morfologică şi cea sintetică trebuie să fie corelate, integrate şi folosite în practică în funcţie de nevoi.

Din felul în care sunt făcute opţiunile rezultă opt moduri distincte de a studia viitorul:

1. explorativ - intuitiv - morfologic

2. explorativ - intuitiv - sintetic

3. explorativ - teoretic - morfologic

4. explorativ - teoretic - sintetic

5. normativ - intuitiv - morfologic

6. normativ - intuitiv - sintetic

7. normativ - teoretic - morfologic

8. normativ - teoretic - sintetic

De menţionat faptul ca în literatura de specialitate sunt propuse şi alte tipologii, dar diferenţele dintre ele sunt de nuanţă şi nu de esenţă.