Extras din referat
Statele noi ale Uniunii Europene trebuie sa-si adapteze politicile spre indeplinirea preconditiilor in procesul de aderare la Uniunea Economica si Monetara (EMU) si, prin aceasta, adoptarea monedei euro. Astfel Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana monitorizeaza in mod regulat progresul realizat de aceste state in Zona Euro. Preconditiile necesare intrarii in EMU sunt incluse in Tratatul de la Maastricht si au in vedere ca tarile sa indeplineasca criterii sustenabile nominale de convergenta. Aceste criterii au scopul de a ajuta la crearea unei stabilitati intre statele mai vechi integrate in UE si cele care vor adopta euro.
Noile state membre incearca sa ajunga la un nivel al economiei care sa le permita realizarea procesului de convergenta la zona euro atat in termeni nominali cat si in termeni reali. Veniturile pe locuitor sunt in general mai mici in aceste state decat in membrele vechi, dar cresc rapid. De asemenea, nivelurile preturilor sunt mai mici in noile state membre si converg catre nivelurile de echilibru din Zona Euro. Pentru a se realiza aceasta convergenta este necesara fie cresterea inflatiei, fie aprecierea cursurilor nominale de schimb fata de euro. Convergenta in ratele nominale de dobanda realizata in mare parte de catre declinul primei de risc pentru noile state membre se realizeaza de asemenea intr-un mod rapid. Impreuna, aceste fenomene tind sa mareasca deficitul de cont curent mai mult in aceste state comparativ cu cazul in care ar fi avut loc in tarile membre mai vechi si mai bine dezvoltate.
Pentru ca un stat sa poata adopta euro acesta trebuie sa indeplineasca Criteriile de la Maastricht:
• Stabilitatea preturilor
Media ratei inflatiei anuale nu trebuie sa depaseasca 1.5 puncte procentuale peste media celor mai performante trei state membre. Notiunea “cele mai performante” se refera la “cea mai scazuta nenegativa inflatie”. Termenul de sustenabilitate nu este definit in tratat. In practica, Comisia Europeana verifica daca inflatia a fost la sau sub valoarea de referinta a criteriului de la Maastricht in trecutul recent si evalueaza daca aceasta valoare poate fi sustinuta in viitor.
• Stabilitatea cursului de schimb
Statele membre trebuie sa tina cursurile de schimb in limitele fluctuatiilor “normale” determinate de mecanismul cursului de schimb al Sistemului European Monetar (ERM- II) fara presiuni pentru cel putin doi ani inaintea examinarii si fara sa-si devalorizeze moneda in timpul acestei perioade.
• Convergenta ratelor de dobanda pe termen lung
Media in ultimele 12 luni a ratelor de dobanda nominale pe termen lung nu trebuie sa depaseasca doua puncte procentuale peste media celor mai performante trei state membre.
• Sustenabilitatea fiscala
Deficitul fiscal nu trebuie sa depaseasca 3% din PIB, si datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB.
In afara de aceste criterii de la Maastricht, tarile care spera sa adopte euro trebuie sa reuseasca sa convearga si la PIB-ul nominal pe cap de locuitor, deoarece o trecere la euro va duce si la o uniformizare a preturilor din tara respectiva cu cele din celelalte tari, lucru ce poate genera dezechilibre. (O metoda de crestere a PIB-ului este prin cresterea productivitatii, care este incurajata pentru a se putea indeplini cat mai repede conditiile necesare adoptarii euro si supravietuirii pe piata europeana. Un alt criteriu care se urmareste este rata somajului, intrucat este important ca aceasta sa nu fie mai mare decat cea a nivelului UE pentru a nu se crea dezechilibre pe piata muncii in tarile care au adoptat euro. )
Strategia de adoptare euro a Greciei
Pentru a putea adopta euro, ţările membre UE trebuie sa respecte toate cele 5 criterii de convergenţă ale Tratatului de la Maastricht.
Grecia este un stat cu o economie mică, deschisă şi cu venituri relativ joase, care a aderat la Uniunea Europeană în 1981, dar din motive economice nu a putut adopta euro până în 2001. Astfel, a fost singura ţară membră UE, care nu s-a conformat criteriilor economice impuse la primul val de aderare în zona euro în 1998.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Conditionalitatilor Specifice Adoptarii Monedei Euro.doc