Bilanțul a cinci ani de integrare - cazul României

Bilanțul a cinci ani de integrare. Cazul României

Legislația în domeniul agriculturii

România se bucură în prezent de un total de aproximativ 4 milioane de exploataţii agricole de diferite dimensiuni (inclusiv mici gopodării rurale) în care îşi desfăşoară activitatea aproape 2 milioane de persoane, adică 30% din populaţia activă a României. Cu toate că aceste cifre sunt profund disproporţionate în raport cu media europeană (doar 5,6% din populaţia activă lucrează în agricultură în UE27), acestea nu reprezintă un motiv de îngrijorare în sine. Problemele apar, însă, atunci când analizăm structura acestor exploataţii şi sustenabilitatea lor economică. Datele sunt cel puţin îngrijorătoare: din cele 4 milioane de gospodării, aproximativ 2,5 milioane deţin sub 1 hectar şi doar aproximativ 900 000 au cel puţin gradul minim de rentabilitate economică (1 ESU). Cu toate acestea, din cele 900 000 de ferme „rentabile”, aproximativ două treimi produc doar pentru consumul propriu. Dintr-un calcul simplu rezultă că din cele 4 milioane de gospodării româneşti, doar 312 000, adică 8% sunt viabile economic şi conectate la piaţă, în timp ce restul de 92% sunt, în marea lor majoritate, gospodării de subzistenţă.

Pe de altă parte, fermele viabile economic sunt în majoritatea lor reprezentate de sectorul agro-industrial, cu suprafeţe de peste 100 ha. Acest lucru face ca, în România, categoria fermelor medii de 10-100 ha să fie sub-dezvoltată, acestea utilizand doar aproximativ 12% din suprafata agricolă totală şi reprezentând numai 2% din numarul total de exploataţii. Astfel, în spatele a ceea ce ar putea părea o agricultură supradimensionată stă de fapt un sector agricol profund defectuos din punct de vedere structural şi nesustenabil care menţine şi alimentează sărăcia populaţiei din zona rurală. Mare parte din cei 2 milioane de români care lucrează, statistic, în agricultură nu sunt decât tot atâţia (pseudo)agricultori ce trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei şi care constituie un rezervor de emigraţie şi somaj.

Pe lângă problemele structurale ale sectorului agro-rural, România întâmpină şi o serie de alte dificultăţi ce ţin, în principal, de nivelul slab de absorbţie şi de managementul precar al fondurilor europene. Spre exemplu, cu privire la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), alocarea financiară din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), acordată pentru perioada 2007 – 2013 este de 8.124 milioane de euro. La aceasta, se adaugă contribuţia naţională de la bugetul de stat, în valoare de 1.972 milioane de euro. Potrivit unui alt raport, emis de Comisia de Afaceri Europene a Parlamentului României, în mai 2011 fuseseră contractate 28.806 proiecte în valoare de 3.809 milioane de euro, acesta reprezentând un grad de angajare de 54,5% din alocarea aferentă perioadei 2007-2013. Cu toate acestea, procentul plăţilor efective în luna septembrie 2011 era de puţin peste 20% din totalul fondurilor alocate pentru dezvoltare rurală, mult mai mult totuşi decât rata de absorbţie a fondurilor structurale, de aproximativ 3%.

De asemenea, în ceea ce privește acest bilanț cincinal de la integrarea României în Uniunea Europeană, putem remarca faptul că, pe parcursul acestor cinci ani de la integrare, România a suferit o serie de schimbări importante atât la nivel economic și politic, cât și la nivel social. Astfel, În dreptul românesc în ultimii ani au avut loc schimbări ce erau necesare atât pentru a ne integra în cadrul Uniunii, a face față cerințelor venite de la Bruxelles, cât și pentru a crea premisele unui progres sănătos printr-o legislație mai bună, oameni mai bine pregătiți și instituții ce fac din corectitudine un scop în sine.

Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, România a trebuit să-și adapteze legislația internă în așa fel încât aceasta să fie în concordanță cu legislația Uniunii. Acum se pune întrebarea dacă acest lucru a fost unul ce a fost benefic dreptului românesc sau a adus prejudicii? Ținând cont că România și-a dorit să adere la Uniunea Europeană, și-a luat răspunderea de a adopta anumite legi naționale, pentru a corespunde reglementărilor și legislației europene.

În ceea ce privește domeniul agriculturii, după cum afirmam și mai sus, agricultura este unul din cele mai importante sectoare din cadrul Uniunii Europene, beneficiind de un buget alocat de aproximativ 50% din bugetul total. Totodată este importantă deoarece există o interdependență cu piața unică și cu uniunea economică și monetară, dar și pentru că afectează o mare parte a teritoriului Uniunii, precum și o mare parte a populației. În acești cinci ani ce au trecut la integrare, agricultura românească românească a trecut printr-o schimbare, o transformare continuă.