Cetățenia europeană și identitatea europeană - plusuri și minusuri

Rezumat

Națiunea si apartenența la o națiune, din care derivă identitatea națională, poate fi privită din două perspective: una vestică, fondată pe elemente precum istorie, comunitate juridico-politică, cultură ș.a. și una estică, care alterează conceptele fundamentale ale viziunii vestice și punând în prim plan etnicitatea.

Uniunea Europeană, deși constituită inițial ca o comunitate economică, face demersuri pentru a acapara și sfera politică, fiind puse în discuție existența unei cetățenii europene sau chiar a unei „Constituții pentru Europa”.

Cetățenia europeană, deși își propune să completeze setul de drepturi ale cetățenilor acesteia, fără a adăuga puncte noi pe lista îndatoririlor, se dovedește a nu fi stabilă și corectă în anumite puncte.

Cuvinte-cheie

Națiune, identitate, european, cetățenie, comunitate

Modelul națiunii vestice se compune, în viziunea lui Anthony Smith, din elemente precum: teritoriu istoric, comunitate juridico-politică, egalitate juridico-politică a membrilor, cultură și ideologie civică comune.

Aceste elemente vitale au apărut într-o formă alterată în concepția majorității statelor non-vestice referitor la identitatea națională. În același timp, un model destul de diferit al națiunii s-a răspândit dincolo de vest, cel mai notabil în Europa de Est și în Asia. Acest model estic a adăugat la perspectiva vestică noi elemente semnificative, adaptate la circumstanțele foarte diferite și la traiectoriile comunităților non-vestice.

În ceea ce privește modelul non-vestic privind concepția despre națiune, discuția se face într-o notă etnică. Spre deosebire de modelul vestic, care susținea faptul că un individ trebuie să aparțină unei națiuni, dar poate alege cărei națiuni poate aparține, modelul non-vestic, cel etnic, nu acceptă o asemenea situație. Chiar dacă emigra sau rămânea în comunitatea de origine, individul rămânea un membru al comunității în care s-a născut și era „imprimat” pe viață de acea comunitate.

Despre Uniunea Europeană și precursorul acesteia, mai exact Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, se poate aminti că a fost construită tocmai pe fundamente economice, având în vizor o liberalizare a pieței cărbunelui și oțelului, inițial dintre Franța și Germania, urmând alăturarea altor state. De atunci, construcția europeană a evoluat sub forma unei uniuni economice, până într-un punct al istoriei, când discuțiile au înglobat și sintagme precum „Constituția pentru Europa” sau existența unei cetățenii europene care să atragă după sine un bagaj de avantaje pentru deținătorii acesteia, astfel putând fi observată direcția politică pe care o abordează Uniunea.

Identitatea politică semnifică loialitate față de putere, față de un partid, ideologie sau organizație politică. Identitatea politică europeană reprezintă, astfel, loitalitatea față de Uniunea Europeană.

De la apariția conceptului de „cetățenie europeană”, de-a lungul timpului, problema unei cetățenii active a fost din ce în ce mai discutată și, pe alocuri, contestată. Atât în cadru național, cât și la nivel supranațional, au luat naștere dinamici variate cu o rezonanță greu de ignorat.