Cuprins
- 1. Justificarea alegerii temei .3
- 2. Istoricul ideii unei uniuni Europene .3
- 3. Contextul economic european ..4
- 4. Contextul politic european ...5
- 5. Contextul istoric european ...5
- 6. Artizanii primei comunități europene
- 6.1. Konrad Adenauer 7
- 6.2. Jean Monnet 8
- 6.3. Robert Schuman ..9
- 7. Discursul lui Robert Schuman - 9 mai 1950 10
- 8. Tratatul de la Paris - 18 aprilie 1951 14
- 9. Funcționarea C.E.C.O. .17
- 10. Celelalte comunități europene ..18
- 11. Concluzii ..19
- 12. Bibliografie ...21
Extras din referat
1. Justificarea alegerii temei
Din punct de vedere obiectiv, istoric și instituțional, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O. sau E.C.S.C. - European Coal and Steel Comunity) reprezintă piatra de temelie a Uniunii Europene din ziua de azi.
Chiar dacă ecourile celui de-al Doilea Război Mondial se mai puteau face auzite în întreaga Europă, din sudul Spaniei până în țările baltice și din sudul Greciei până în nordul peninsulei scandinave, un grup de politicieni vizionari au conștientizat faptul că singura șansă pentru Europa este crearea unei uniuni multinaționale, crearea unui suprastat european, bazat pe colaborare instituțională.
Visul lor s-a împlinit și s-a născut, în același timp, la data de 18 aprilie 1951, prin semnarea Tratatului de la Paris, prin care a fost instituită Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, o organizație care își va extinde principiile și va conduce, în doar patru decenii, la o dezvoltare geo-politică fără precedent a bătrânului continent.
În altă ordine de idei, ca o bizară coincidență, iasă în evidență faptul că numele celor doi mari inițiatori ai C.E.C.O. au o rezonanță culturală deosebită, Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman, ministru al Afacerilor Externe și Președinte al Consiliului de Miniștri ai Franței, are un corespondent în persoana marelui compozitor german Robert Schumann (n. 08.06.1810 - d. 29.07.1856), în timp ce numele arhitectului Uniunii Europene Jean Marie Omer Gabriel Monnet, este reprezentat în lumea artistică de Claude Monet (n. 14.11.1840 - d. 05.12.1926), unul dintre cei mai importanți pictori impresioniști francezi.
Astfel, se poate spune că Uniunea Europeană este o simfonie a culorilor națiunilor sau un tablou al vocilor popoarelor.
2. Istoricul ideii unei uniuni Europene
Ideea realizării unei Uniuni Europene este o idee care datează cu predilecție din perioada modernă, dar își are rădăcinile încă din epoca medievală. Însă problema care a suscitat comentarii interminabile a fost dacă Uniunea Europeana ar trebui realizată pornindu-se de la apropierea între state, fără a le pune în discuție suveranitatea sau ar trebui să se instaureze o autoritate comună, un suprastat, care și-ar putea impune proiectele diferitelor părți componente ale uniunii ?
O primă opinie a fost exprimată în anul 1306 de Dante Aligheri care, în lucrarea sa “De monarchia”, considera că “singurul mijloc de a construi Europa este de a avea un Împărat romano-german deasupra celorlalți suverani”. Prin aceasta el urmărea împlinirea visului Evului Mediu: reconstruirea unității, realizate pentru moment, de către Carol cel Mare1.
Un an mai târziu, în 1307, avocatul francez Pierre Dubois în opera sa „De recuperatione Terra Sancte”, propunea crearea unei Europe unite din punct de vedere politic, ca o condiție pentru păstrarea păcii pe continentul european.
Dintre lucrările care au apărut ulterior, în secolele XVII și XVIII, orientate și ele către soluția integrării, trebuie menționate scrierile lui William Penn - “Eseu pentru o pace actuală și viitoare a Europei”, în care acesta propune reunirea reprezentanților Europei într-o Dietă (1693), precum și “Proiectul de pace eternă” al abatelui de Saint-Pierre - în care este descrisă imaginea unui Senat european (1712). 1 HEN Christian, LEONARD Jaques, “Europa”, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 11
Pornind, poate de la cele de mai sus, sau poate de la visul imperiului carolingian, după preluarea puterii la 7 noiembrie 1799, geniul strateg, Napoleon Bonaparte, a demarat o serie de războaie menite să concentreze destinele națiunilor europene într-o singură mână fermă. Dar realizarea acestor visuri unificatoare, a fost făcută prin cucerire și împotriva voinței popoarelor europene astfel încât prăbușirea imperiului napoleonian (după 20 noiembrie 1815, la Waterloo, Anglia) a marcat sfârșitul încercărilor de integrare, pentru o îndelungată perioadă de timp, iar secolul al XIX-lea, secolul naționalismelor, s-a transformat într-unul nefavorabil ideii de uniune a Europei.
Cu toate acestea, proiectele de făurire a Europei unite nu au încetat să apară.
Astfel, în anul 1814, proiectul lui Saint Simon presupunea ca unirea Europei să aibă loc în jurul Franței și al Angliei, iar în fruntea Europei să fie numit un rege.
În 1831, Giuseppe Mazzini a înființat mișcarea Giovane Italia scriind : “Constituirea de unități naționale este impulsul către marea federație europeană”2, iar în anul 1834, același Mazzini a înființat mișcarea Tânăra Europă.
În 21 august 1848, la Congresul pentru Pace de la Paris, politicianul și dramaturgul francez Victor Hugo cerea constituirea Statelor Unite ale Europei, pentru ca în 1863, filosoful francez Pierre-Joseph Proudhon, în opera sa “Principiul federativ” să vorbească despre faptul că Europa trebuie să fie o “federație de federații”.
Bibliografie
- MORARU Pavel, Relațiile internaționale în anii 1945 - 1991. Europa și America de Nord, Ed. Militară, București, 2015
- MORARU Pavel, Relațiile internaționale în anii 1914 - 1947, Ed. Militară, București, 2016
- ADENAUER Konrad, Memories, Londra, 1966
- FILIPESCU Ion, FUEREA Augustin, Drept instituțional comunitar european, Ediția a V-a, Ed. Actami, București, 2000
- GROZA Anamaria, Comunitățile europene și cooperarea politică europeană. Emergența unei identități europene, Ed. C.H. Beck, București, 2008
- HEN Christian, LEONARD Jaques, “Europa”, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992
- IONESCU Ghiță, Oameni de stat într-o lume independent. Adenauer, de Gaulle, Thatcher, Reagan și Gorbaciov, Ed. Bic All, București, 1998
- MARCU Viorel, ȘUTEU Nicolaie, Drept Comunitar Instituțional, Ed. “Alma Mater”, Sibiu, 2003
- MARINESCU Cornelia, CÂMPEANU Ilieș (Coordonatorii ediției) - Enciclopedia Universală Britannica - vol. 1, 10 și 14, București, Ed. Litera, 2010
- MONNET Jean, Memoirs, Paris, 1976,
- ROTH Francois - “Inventarea Europei”, Ed. Institutul European, Iași, 2007
ALTE PUBLICAȚII :
- Broșura Comisiei Europene, “Să înțelegem politicile Uniunii Europene. Părinții fondatori ai U.E.”, Oficiul pentru publicații, 2013
INTERNET :
- https://europa.eu/european-union/about-eu/symbols/europe-day/schuman-declaration_fr
- https://europa.eu/european-union/about-eu/symbols/europe-day/schuman-declaration_ro
- https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:xy0022&from=EN
- https://www.cvce.eu/obj/treaty_establishing_the_european_coal_and_steel_community_paris_18_april_1951-en-11a21305-941e-49d7-a171-ed5be548cd58.html - Source: Treaty constituting the European Coal and Steel Community and connected documents. Luxembourg: Publishing Services of the European Communities, complex pagination. "Treaty constituting the European Coal and Steel Community
Preview document
Conținut arhivă zip
- Comunitatea europeana a carbunelui si otelului - Mica Europa.pdf