Democrația

Democraţia este un fenomen cu adevarat complex , a cărui analiză a provocat de-a lungul timpului mai mulţi filozofi, care propun chiar modele ideale de democraţie, istorici, care îi analizează dezvoltarea, ascensiunea şi declinul, politologi, care încearcă săd ea o explicatie empirică a condiţiilor afirmării, menţinerii, funcţionării, răspândirii şi posibilei sale prăbuşiri.Bineînţeles că întotdeauna sunt posibile suprapuneri analitice şi explicative între discipline şi perspective diferite care pot fi fecunde, aşa cum construcţiile utopice ale democratiilor ideale pot fi impresionante şi pot servi la îmbunătăţirea democraţiilor reale.

În plus, democraţia este forma politică ce demonstrase, de-a lungul timpului o mare capacitate de adaptare la diferite condiţii, o mare capacitate de invaţare şi un imens potenţial de transformare .

Totuşi, una sunt democraţiile reale altceva, cu totul diferit, sunt teoriile asupra democraţiei. Distanţa între teoretizări şi realitate măsoară spaţiul care, din cănd în cănd , ţinând seama de timpuri şi de sisteme politice, trebuie sau poate fi acoperit. Totodată, această distanţă indică motivele, de multe ori uşor de înţeles, justificate , ale nemulţumirii faţă de democraţiile existente, şi explică de ce se întâmplă ca în regimurile democratice să apară tentative mai frecvente şi mai incisive de reforme instituţionale, politice si social economice.

Tensiunea- considerată uneori ca element constitutiv al democraţiilor care au existat până acum şi care există încă – dintre democraţia aşa zis formală , pentru ca se bazează pe respectarea regulilor şi procedurilor, şi democraţia aşa zis substanţială, pentru că urmareşte rezultatele procedurilor formale în ceea ce priveşte egalitatea şi bunăstarea cetăţenilor, reprezintă esenţa discursului filozofic, theoretic , politic, empiric asupra democraţiei. Chiar ţinând seama de aceste problematici inevitabile, analiza prezentată în acest capitol se va concentra aproape exclusiv asupra constituirii, funcţionării, transformării şi asupra problemelor regimurilor democratice.

Cele mai recente valuri de democratizare au dus la apariţia celui mai mare număr de regimuri democratice care au existat vreodată. Pe langă aceasta , au apărut regimuri democratice si în arii geografice şi în spaţii culturale considerate până nu demult puţin receptive, dacă nu chiar ostile democraţiei.

Aşadar materialul democratic cu ajutorul căruia se pot formula ipoteze şi teorii s-a înmulţit în aşa măsură, încât face posibilă apariţia unor fructuoase analize comparate.

La baza oricărei analize a regimurilor democratice trebuie să fie asezată o definiţie operaţională despre ce se înţelege prin democraţie.Este necesar, poate chiar indispensabil sa procedăm cum sugereaza Giovanni Sartori , adică să realizăm un echilibru instabil , dar fecund, între idealurile formulate de teoria democratică Şi practicile întreprinse de către regimurile democratice .

Totuşi, chiar cu scopul de a dobândii acest echilibru instabil, trebuie să apelăm în mod prioritar la formularea unei definiţii, pentru moment operaţională a democraţiei, bazată pe tot ceea ce a realizat gândirea politică în domeniu. Chiar dacă nu este acceptată de toţi cercetătorii , chiar dacă şi acum este obiectul unei serioase dezbateri, definiţia propusă de economistul austriac Joseph Alois Schumpeter a câştigat multa consideraţie în aceşti ani, atât pentru că este predominant procedurală, cât şi pentru că în jurul ei şi pornind de la ea se pot dezvolta consideraţii şi teoretizari mai rafinate şi aprofundate.