Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 4393
Mărime: 101.81KB (arhivat)
Publicat de: Cecil Timiș
Puncte necesare: 5

Extras din referat

Energia este cea care pune lumea în mişcare. De la Big Bang la domesticirea focului de către omul preistoric, de la forţa aburului la forţa atomului, energia a reprezentat „motorul” dezvoltării umane. Cele mai importante progrese civilizaţionale au avut loc în zonele cu acces la sursele de energie necesare, iar mai târziu progresul s-a menţinut acolo unde aprovizionarea era sigură şi constantă fie că era vorba de lemn, cărbune sau combustibili fosili. Prin urmare, mizele energetice au crescut cu fiecare generaţie, cu fiecare secol şi cu fiecare nouă sursă de energie rentabilă descoperită, în zilele noastre, pentru economiile mondiale, oprirea aprovizionării energetice fiind aproape sinonimă cu privarea de aer.

În ultimele decenii, energia a devenit un element esenţial la nivelul politicii internaţionale, atât pentru statele care deţin importante resurse energetice, cât şi pentru statele care încheie acorduri şi parteneriate cu respectivele ţări, în vederea alimentării cu energie. Dacă pe parcursul întregii istorii, puterea imperiilor era determinată de forţa militară a acestora, începând cu secolul al XIX-lea, începe să se reducă această dimensiune şi să se afirme altă dimensiune: cea economică. Apoi, în secolul al XX-lea, apare un alt factor important în afirmarea marilor puteri pe plan mondial: energia. Sporul demografic, revoluţia tehnico-ştiinţifică, boom-ul economic cunoscut de SUA, Europa de Vest, dezvoltarea rapidă a Chinei şi Indiei a ridicat, pentru prima dată serios, problema suficienţei resurselor energetice, pe care se bazează orice economie de pe glob. La începutul noului mileniu, intervenţiile militare şi economice majore nu mai au ca scop principal acapararea de noi teritorii, ci mai degrabă, asigurarea de resurse pe termen lung. Competiţia globală pentru asigurarea necesarului de resurse energetice devine tot mai acerbă, în condiţiile în care unele dintre zăcămintele de hidrocarburi sunt pe terminate, iar cele mai importante se află în zone instabile politic.

Gazul natural din Marea Nordului a fost deja exploatat dincolo de nivelul maxim, ceea ce va lăsa o parte din ţările Uniunii Europene dependente de importuri, în special din Rusia. Afirmaţia că, resursele energetice reprezintă astăzi un resort important în cadrul politicii internaţionale, nu este deloc exagerată.

Nu este un secret pentru nimeni faptul că apariţia Comunităţilor Europene a avut ca motivaţie esenţială şi energia. Actul fondator al UE este direct legat de gestionarea resurselor de energie – este vorba de Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi de Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Odată cu sfârşitul Războiului Rece s-au realizat progrese clare: în 1991, la Haga s-a semnat Carta Europeană a Energiei, iar la Amsterdam, în 1997, s-a lansat iniţiativa Reţelelor de energie transeuropene.

În 1995 s-a consemnat cea dintâi comunicare a Comisiei Europene care aborda posibilitatea unei politici energetice comune, act denumit Pentru o politică energetică a Uniunii Europene (Carta Verde). După câteva luni s-a publicat şi Cartea Albă O politică energetică pentru Uniunea Europeană, apoi în 1996 şi 1997, Cartea Verde pentru o Strategie Comunitară – Energie pentru viitor: surse regenerabile de energie, respectivCartea Albă – Energie pentru viitor: surse regenerabile de energie.

Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre şi numără aproape 500 demilioane de locuitori, începând cu ianuarie 2007. La baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional. Aşa s-a ajuns la politicile comune tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de către instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. Politicile comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii.

Rusia a fost întotdeauna diferită, mai ales în comparaţie cu vecinii săi europeni. Mărginită de trei sfere culturale diferite – Europa, Asia şi lumea musulmana – Rusia avea în componenţa sa populaţii ale fiecăreia dintre ele şi, de aceea, nu a fost niciodată un stat naţional în sensul european. Rusia, deşi participă la diplomaţia echilibrului european de putere, nu aplică principiile acestuia şi statelor învecinate, proclamând „vecinătatea apropiată” ca fiind spaţiul său de influenţă tradiţional, orice interferenţă a marilor puteri fiind considerată o ameninţare la adresa securităţii Federaţiei. Rusia menţine statu-quo-ul la capitolul energetic în UE si îşi raportează aproape întreaga securitate economică la acest domeniu.

Preview document

Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 1
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 2
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 3
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 4
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 5
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 6
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 7
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 8
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 9
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 10
Dependența de resursele energetice ale Rusiei - un factor perturbator la nivel de politică energetică europeană - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Dependenta de Resursele Energetice ale Rusiei - Un Factor Perturbator la Nivel de Politica Energetica Europeana.docx

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Ai nevoie de altceva?