Disidențele populare - regimurile comuniste

Sistemul comunist aflat in faza sa de decadenţă nu a intampinat numai opoziţia elitelor, ci şi rezistenţa unei mari părţi a populaţiei, cel puţin în două domenii: credinţă şi sentimentul naţional.

1. Rezistenţa religioasă

Incă din anii 50 credinţele religioase au persistat in diferite state comuniste, in ciuda campaniilor active in favoarea ateismului. Acestea din urmă chiar s-au intensificat spre finalul anilor `60. Hrusciov reuseste sa reduca numarul lacaselor de cult de la 20.000 la 7.000, al manastirilor de la 87 la 17 si al seminariilor de la 8 la 3. In majoritatea ţărilor persistă arestările brutale şi încarcerările din motive religioase.

In URSS si in sateliţii săi est-europeni (in special in Cehoslovacia), samizdatul semnaleaza multe arestari de credinciosi si preoti, si o politica sistematica de reducere a invatamantului religios. Propaganda comunistă investeşte semnificativ financiar in filme şi alte evenimente culturale care sa inducă ateismul in populaţie. Insă începând cu anii `70, numeroase semne dovredesc o renaştere religioasă fără îndoială generală.

Scaderea ateismului

Numeroase marturii atesta o intensificare a practicii religioase. Datorită prabusirii idealurilor comuniste şi decepţiei cauzate de filosofia materialismului dialectic impusă de sus, se naşte un spirit religios in rândul tinerilor, nota scriitorul Anatoli Levitin-Krasnov in decembrie 1979,. Asistenţa la slujbe in zilele de sarbatoare este tot mai densă.

In concluzie, departe de a triumfa, ateismul este aproape peste tot in scadere. Parintele Gleb Iakunin, URSS, remarca in primavara lui 1977 dispariţia sentimentului de ură faţă de Biserică pe care-l puteam observa la oamenii din ani anii `20. In anii `70 crestinismul se revitalizeaza.

Această vitalitate a anilor `70 se regăseşte şi in alte părţi- izbitoare in Lituania şi Polonia, netă în România şi Cehoslovacia, sensibilă în Bulgaria.