Elemente Paradigmice în Testamentul lui Petru cel Mare

Elaborat în 1725, Testamentul lui Petru I ţarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris în anul 1757 de către ambasadorul Franţei la Petersburg şi predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris în anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, în anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete încoronate din Europa, de politicieni, istorici şi oameni de cultură.

Ideile Testamentului lui Petru cel Mare le regăsim in politica externă a Rusiei de-a lungul secolelor XVIII-XX precum şi la începutul mileniului 2.

Ţarul a cerut urmaşilor săi să "se extindă prin toate mijloacele posibile către nord, de-a lungul Mării Baltice, dar şi spre sud, de-a lungul Mării Negre" şi, în acest scop, "să întreţină starea de anarhie în Polonia" şi să alimenteze "gelozia Angliei, Danemarcii si Brandemburgului împotriva Suediei" în scopul de a provoca "uzurpări" în aceste ţări şi de a le "subjuga". După asta, Rusia va trebui să "sprijine austriecii în tentativa lor de a-i izgoni pe turci din Europa" şi să se bazeze pe sentimentele religioase ale "grecilor dezuniti sau schismatici" pentru destabilizarea Imperiului Otoman şi să se "extindă până la Constantinopole".

În faţa expansiunii sovietice, statele occidentale reacţioneaza formând Alianţa Nord-Atlantică (1949), în scopul de a proteja lumea liberă de pericolul comunismului imperialist rusesc. Europa e împartita în doua prin teribila "cortină de fier" sovietică, iar in spatele ei, popoarele subjugate de dictatura comunistă, inclusiv cele din URSS, plătesc un preţ înspăimantător pentru realizarea visului lui Petru cel Mare: milioane de oameni sunt ucişi pentru opoziţie anticomunistă reală sau imaginară, iar saracia, mizeria, propaganda terifiantă otrăvesc viaţa celor din "lagarul socialist". Numai formidabilul efort politic si militar al lumii libere, a putut opri realizarea punctului 13 din Testamentul lui Petru; "Imperia lumii".

Proiectul nebunesc al Ţarului avea însa o slăbiciune fundamentală pe care nici el şi nici urmaşii săi nu o luaseră în calcul; imposibilitatea de a ţine, pentru foarte mult timp, în chinga unei terori demenţiale, sute de milioane de oameni. După mai bine de 40 de ani de dictatură feroce, în care căpeteniile comuniste au angajat cea mai mare parte a efortului Rusiei şi ţărilor satelit spre înarmare, spionaj, terorism intern si extern, diabolicul mecanism al expansiunii mondiale s-a defectat iar, dupa 1989, imperiul a început sa se dezintegreze. Două mari personalităţi au contribuit în mod decisiv, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, la renunţarea treptată a expansionismului rusesc; Mihail Gorbaciov – liderul partidului comunist al URSS si Ronald Regan – preşedintele SUA. Primul a înţeles că Rusia a pierdut cursa înarmarilor şi competiţia economică cu occidentul şi a orientat conducerea comunistă spre democratizare şi transparenţă, acceptând totodata ieşirea de sub tutela sovietică a ţărilor satelit ale Moscovei.

Cel de-al doilea a desăvârşit capacitatea militară a Statelor Unite, negociind cu URSS de pe poziţii de forţă dar si cu o exceptionala abilitate. Prabuşirea "cortinei de fier" din Europa a dus la sfârşitul războiului rece care a marcat istoria lumii timp de aproape 50 de ani şi, în pofida multor conflicte si ameninţări locale care existau încă, se parea că omenirea va intra într-un proces de pacificare si normalizare a relaţiilor dintre marile puteri. Destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991, urmată de desprinderea de Rusia a Ucrainei , Belarusiei, Republicii Moldova, Tarilor Baltice, Georgiei, Armeniei, Kazahstanului, Uzbekistanului si Turkmenistanului a însemnat falimentul politicii de expansiune a Rusiei, începută sub Petru cel Mare si continuată aproape fara încetare timp de mai bine de două secole si jumatate. Diminuată teritorial, dar eliberată de povara cursei înarmarilor si având în Siberia un imens teritoriu cu uriaşe resurse naturale neexploatate, Rusia ar fi putut să se îndrepte – pentru prima oară în istoria ei – spre construirea unei civilizaţii moderne ţi a unei societăţi libere si democratice. Se părea că preşedintele Elţîn, artizanul desfiinţării comunismului în Rusia, va angaja ţara pe un drum nou, paşnic, renunţând la visurile nebunesti ale lui Petru I. N-a fost însă să fie aşa ! Urmaşul lui Elţân, Vladimir Putin a reîntors treptat roata istoriei şi, în 8 ani de mandat, a readus Rusia acolo unde se afla înainte de Mihail Gorbaciov. Politica autoritară, dispreţ fata de libertăţile cetateneşti, o nouă politică de înarmare masivă, ostilitate faţă de Statele Unite si aliaţii săi, sprijinirea terorismului internaţional – noul mare pericol al omenirii – toate acestea fac din Rusia o ameninţare pentru pacea lumii. Ameninţarea este cu atât mai mare, cu cât Putin are sprijinul efectiv al majoritatii populaţiei. Morbul grandorii si al cuceririi lumii, semănat în consţiinta naţiunii ruse de către Petru cel Mare, se dovedeşte a fi, peste veacuri, insidios si persistent!

După 1991, în condiţiile destrămării Uniunii Sovietice şi proclamarii independenţei Republicii Moldova , ruşii au încurajat regimul separatist de la Tiraspol, menţinând pe teritoriul ei armata a 14-a, ca un instrument de intimidare si ameninţare împotriva guvernului de la Chişinau şi a României. Ucraina, fosta componentă a Rusiei şi a URSS, manifestă şi ea tendinţe neamicale faţă de România prin construirea abuziva a canalului Bastroe ce ameninţă flora, fauna si navigaţia normală în zona Deltei Dunării, iar exploatarea ilegală a hidrocarburilor din platoul continental al Insulei Şerpilor a adus grave prejudicii ţării noastre. Există opinii, privind necesitatea corectării "erorilor" de după 1990 a politicii României faă de Rusia. După părerea unor foşti diplomati, aceste "erori" constau în nevalorificarea posibilităţilor de a colabora amical cu marele vecin de la răsărit, a cărui prietenie ar fi benefica ţării noastre, pe plan economic, politic si cultural. Fără îndoială că orice acţiune care poate duce la îmbunătăţirea relaţiilor româno-ruse este salutară. Dar umbra lui Petru cel Mare si a Testamentului său ne obligă să fim prudenţi şi realişti. Recenta criză a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, cu consecinţe dureroase în primul rând pentru fraţii noştri de peste Prut, este fără îndoiala comandată de la Moscova. Aşa cum, la punctul 3 al Testamentului său, Petru cel Mare îi învaţă pe urmaşii săi să se amestece "în toate pricinile şi dezbaterile din Europa, mai vârtos în acele ţări care fiind mai aproape, interesează mai cu seamă".