Europa Centrală în anii 1990

Introducere

Am ales pentru a ilustra eşecul blocului comunist un pasaj din cartea finalizată în august 1988 a unuia din cei mai importanţi cercetători ai spaţiului sovietic, Zbigniew Brzezinski: „Este probabil ca problema tranziţiei post-comunismului să devină cea mai interesantă soluţie politică şi intelectuală cu privire la ceea ce astăzi mai este cunoscută drept lumea comunistă. Va fi, după toate probabilităţile, dilema dominantă ce va confrunta peste câteva decenii (s.n.) acea parte a lumii, evidenţiind nu numai soluţii analitice dar şi practice” . Acest pasaj indică faptul că înainte cu un an de prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa de Est, puterea sovietică era încă privită ca fiind reformabilă, dar foarte durabilă.

Zbigniew Brzezinski consideră că în Europa Centrală sunt toate statele „la est de Germania şi la vest de Rusia” ,dar până la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, el suprapune conceptul Europei Centrale cu cel al Europei de Est, caracteristic perioadei Războiului Rece.

Dimensiunea politică a schimbărilor

1. Anvergura schimbărilor

Revoluţiile democratice din 1989 din Europa Centrală au fost descrise ca reprezentând punctul culminant al celui de-al “treilea val” al democratizării globale care a început în Spania şi Portugalia la mijlocul anilor 1970. Este într-adevăr tentant să privim destrămarea imperiului sovietic ca parte a prăbuşirii la nivel global a dictaturii. Această perspectivă a influenţat în mod categoric modul în care tranziţia democratică din Europa Centrală a fost percepută în Occident, precum şi instrumentele folosite pentru a realiza tranziţia de la totalitarism la democraţie şi de la economia de comandă la economia de piaţă.

Revoluţiile din 1989 au avut două caracteristici importante: în primul rând, acestea au fost posibile datorită îndepărtării constrângerilor imperiului sovietic (după renunţarea la doctrina Brejnev) iar, în al doilea rând, este vorba de unicitatea acestor revoluţii dat fiind faptul că nu propuneau un nou model de societate ci se dorea imitarea modelului vestic şi revitalizarea trecutului precomunist pentru a se ajunge rapid către democraţie şi prosperitate .

Prăbuşirea regimurilor socialiste s-a constituit într-o provocare pentru suveranitatea internă a statelor central-europene. Reacţiile naţionale la acest haos ameninţător au fost divergente. Ritmul transformărilor interne a fost diferit.

Putem identifică o dinamică a „Europei Centrale de mijloc” în care includem Cehia, Polonia şi Ungaria, caracterizat de iniţierea unor măsuri de reformă radicală încă de la începutul anilor `90. Influenţa cea mai puternică a fost exercitată de Statele Unite şi Germania. „Europa Centrală de Nord”, adică statele baltice, configurează o dinamică aparte, caracterizată de o puternică influenţă americană şi nord-europeană, în care cele mai radicale transformări au avut loc la mijlocul anilor `90. În fine, putem decela o dinamică a „Europei Centrale sudice”, în care putem include România şi Bulgaria, în care au existat numeroase sincope, lansări şi relaxări a proceselor de transformare societală şi economică. Cele mai radicale transformări au avut loc la sfârşitul anilor `90 şi începutul mileniului al treilea, rolul decisiv aparţinând Uniunii Europene, prin mecanismele de aderare.

În toate cazurile în care tranziţia s-a manifestat într-o manieră radicală, a existat o concentrare fie asupra sistemului politic, în timp ce sistemul economic a rămas practic neschimbat (precum în tranziţiile clasice şi neoclasice), fie asupra economiei, în timp ce regimul politic (de obicei nedemocrat) era neafectat. Cu toate că schimbările în sistemele politice şi economice au început cam în aceeaşi perioadă în Europa Centrală, nu putem vorbi despre o “tranziţie simultană” deoarece privatizarea sectorului economic are nevoie de o perioadă mai îndelungată decât organizarea alegerilor libere şi construirea unor prime partide politice, denumite în teoria politică „protopartide”.

Această desfăşurare presupune că reformele economice trebuie să fie extrem de comprehensibile, datorită moştenirii socialiste, şi să fie introduse prin intermediul unor mecanisme democratice sau cel puţin pluraliste.

O altă caracteristică a tranziţiilor economice şi politice din Europa Centrală este faptul că acestea s-au desfăşurat prin mecanisme paşnice. Chiar dacă au existat mişcări de stradă violente, acestea nu au pus în discuţie, până la urmă, ordinea democratică.