Globalizare sau Stat-Natiune

În secolul 19 se considera că lumea în care traim este un mozaic al natiunilor, acestea fiind unitati firesti, naturale si organice ale societatii umane. Caracteristica natiunilor este omogenitatea culturala si lingvistica, cu origini în istoria comuna. În ceea ce priveste individul, acesta apartine numai unei natiuni, aceasta fiind cadrul firesc în care libertatea poate fi exercitata. Având în vedere toate acestea, membrii comunitatilor nationale au obligatia morala sa fie loiali natiunilor din care fac parte, iar armonia si stabilitatea lumii presupune protejarea prin mijloace potrivite a natiunilor: fiecare natiune are dreptul la un stat propriu pe care îl administreaza în mod suveran, conform intereselor proprii.

Aceste convingeri au contribuit la redesenarea, în mai multe valuri, a hartii politice a lumii, iar în interiorul formatiunilor statale au facilitat contopirea statului cu natiunea prin amalgamarea practicilor de administrare a institutiilor statului cu mituri nationale, ceea ce a conferit aparatului de stat o legitimitate nemaiîntalnita în istoria premergatoare a formatiunilor statale.

Politica internationala se bazeaza pe interactiunea dintre statele-natiune, acestea fiind în egala masura actorii si scopul principal al activitatii politice internationale.

În 1864 a fost adoptata Conventia de la Geneva privind tratamentul ranitilor si bolnavilor pe vreme de razboi, aceasta fiind considerata drept una din primele prevederi internationale care au impus standarde de comportament statal, violand caracterul exclusiv si nelimitat al suveranitatii. A urmat, în 1865, crearea primei agentii globale, Uniunea Internationala a Telegrafului, apoi în 1884 s-a trecut la coordonarea globala a fusului orar, în 1891 s-au înregistrat cele dintai convorbiri telefonice transfrontaliere (între Londra si Paris), în anul 1919 s-au organizat primele zboruri transfrontaliere regulate, în 1929 au fost efectuate cele dintai operatiuni financiare off-shore; în 1930 au fost difuzate cele primele emisiuni globale de radio .

Globalizarea a avut o evoluţie spectaculoasa în a doua jumatate a secolului 20. Mai multe domenii ale vietii sociale au trecut printr-un puternic proces de internationalizare, unele institutii si comunitati omenesti din anumite state stabilind legaturi mai stranse cu regiuni îndepartate de pe glob decat au avut vreodata cu regiuni învecinate din propriul stat, iar calitatea vietii din unele zone ale unor state nationale ajungand sa depinda în mai mare masura de deciziile luate de guvernele statelor îndepartate sau de organizatii internationale decat de institutiile statului caruia aceste regiuni apartin. Relatiile sociale au dobandit din ce în ce mai multe aspecte nonteritoriale, iar frontierele statelor nationale au fost expuse unor presiuni din partea tranzactiilor financiare si economice, fluxuri informationale pe canale variate, precum si constrangeri asupra comportamentului statal, impuse de numeroase acorduri, reglementari si regimuri internationale.

Toate aceste evenimente au făcut ca analiştii, fie susţinători, fie adversari ai globalizării să considere că povestea statului-natiune este pe terminate si procesele globalizarii vor eroda treptat autoritatea si suveranitatea statelor-natiune.

Statele-natiune trec, fara îndoiala, printr-un amplu proces de adaptare la conditiile globalizarii, ceea ce presupune o graduala, dar totusi semnificativa internationalizare, denationalizare si destatalizare simultana a institutiilor acestora , dar tocmai modul în care statele nationale reusesc sa se adapteze la aceste provocari este dovada cea mai graitoare, în opinia mai multor autori, a viabilitatii acestei forme particulare de organizare a vietii sociale si a autoritatii politice.

Consecintele adaptarii la aceste provocari pot fi însumate, pe scurt, în doua tendinte majore. Prima dintre acestea priveste redefinirea structurii de interese promovate de state. Dacă statele-natiune din perioada suveranitatii clasice promovau interesele nationale si urmareau scopuri protectioniste împotriva imixtiunii intereselor din afara, statele-natiune din epoca post-suverana promoveaza atat interese nationale, cat si globale. Institutiile statului modern servesc în egala masura interesele capitalului global, uneori chiar în detrimentul intereselor capitalului national.