Globalizare și antiglobalizare

1. Introducere

Lucrarea de față își propune să reliefeze contribuția potențială pe care o au noile elemente ce rezultă din implicațiile procesului de globalizare asupra securității naționale și care se referă, printre altele, la noile tendințe globalizante, dar mai important, la unele aspecte indedite ale globalizării procesului de asigurare a securității. Tratând pe larg efectele globalizării, lucrarea subliniază cum acest proces influențează considerabil problema securității.

Motivația alegerii acestei teme o reprezintă necesitatea studiului securității naționale din perspectiva proceselor de integrare și globalizare, cu toate șansele și oportunitățile pe care acestea le aduc, dar și cu atât de numeroasele sfidări impuse. Numeroși cercetători ai domeniului au acordat un vast spațiu de investigație acestui proces, tocmai de aceea consider deosebit de importantă definirea și realizarea amenințărilor produse de către impactul globalizării asupra securității.

2. Securitate și insecuritate în contextul globalizării

În ultimul deceniu, fenomenul de globalizare s-a accelerat, devenind multilateral şi generalizat, determinând o creştere tot mai evidentă a nivelului de interdependenţă şi interacţiune economică a statelor lumii. Globalizarea este procesul marcat în etapa actuală de o dublă tranziţie: tranziţia politica de la stat la bloc şi tranziţia axiologică de la valorizarea economicului la cea a socialului. Deşi acest proces vizează în mod deosebit sfera economicului, efectele sale au conotaţii esenţiale asupra tuturor domeniilor, de la cel socio-cultural la cel politico-militar.

Definită ca proces de lărgire, adâncire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea este situată într-un continuum spaţio-temporal al schimbării, cu „legarea şi extinderea activităţii umane peste regiuni şi continente“ . O diferenţiere a acestui proces de cele de localizare, naţionalizare, regionalizare şi internaţionalizare duce, firesc, la definirea conceptului de globalizare nu ca stare singulară, ci ca proces sau set de procese ateritoriale de structurare şi stratificare globală a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale , generator de fluxuri şi reţele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacțiune și exercitare a puterii.

Sistemul internaţional este definit în mare parte printr-o distribuţie relativă a puterii între principalele state componente. La sfarşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, principala caracteristică a sistemului internaţional este unipolaritatea.

SUA este singura entitate statală care are capacitatea de a-şi promova interesele în orice parte a globului atât din punct de vedere militar, cât şi nonmilitar. Menţinerea statutului superior al SUA în relaţiile internaţionale nu ar fi posibilă fără existenţa şi încurajarea cooperării în toate domeniile vieţii sociale.

În ceea ce priveşte actorii nonstatali, dialogul referitor la instituţiile internaţionale de securitate şi despre alianţele politice, militare sau economice a devenit parte integrantă a culturii de securitate. Temele se referă atât la influenţele schimbărilor intervenite în mediul de securitate asupra alianţelor şi membrilor acestora, cât şi la scenariile de evoluţie a alianţelor existente sau de crearede noi forme de asociere şi cooperare la nivel internaţional.

Ultimii ani au furnizat motive suficiente pentru ca dezbaterile să ia amploare: operaţiile militate din Afganistan si al doilea război din Golf au întărit opinia conform căreia există o puternică dezbinare transatlantica, americanii şi o parte dintre europeni neîmpărtăşind aceeasi viziune asupra folosirii forţei.

Crearea unei coaliţii condusă de SUA, intrarea într-o fază de aşteptare a Politicii Europene de Apărare şi Securitate, dificultăţile în adoptarea Constituţiei Europene sunt aspecte ce au readus in atentie problema sfarsitului aliantelor clasice. Pe baza evenimentelor din ultimii ani se poate prognoza faptul ca Alianta Nord-Atlantica va ramane in continuare pilon al securitatii euroatlantice, iar Uniunea Europeana se va putea dezvolta intr-o entitate credibila atat din punct de vedere economic, cat mai ales politic si strategic, reprezentand, alaturi de aliante, o alta forma de comunitate de securitate.

Toate aceste tendinte se desfasoara in conditiile globalizarii, un proces deosebit de dinamic al cresterii interdependentelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si mai variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin tot mai globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala .

Din definitia globalizarii nu trebuie eliminata dimensiunea militara care, in ultimii ani s-a manifestat in special prin lupta impotriva terorismului. Din aceste morive, securitatea unei zone anume, fie ca este vorba despre Europa de Sud-Est sau Orientul Mijlociu, este inseparabila de securitatea globala. Cu toate ca formele traditionale de lupta impotriva pericolelor si amenintarilor la adresa securitatii internationale, aliantele militate sunt inca necesare eliminarii factorilor si surselor de insecuritate ce se globalizeaza, ele nu mai sunt suficiente. Este nevoie de noi variante de cooperare in cadrul comunitatii de securitate, alaturi de aliantele traditionale.

In acest context, inceputul secolului XXI este dedicat eforturilor de a dezvolta astfel de forme de cooperare si politici de securitate care să corespundă globalizării insecurității.