Implicatii ale Instituirii Stărilor Exceptionale asupra Comportamentului Militarilor

Capitolul 1 Delimitări conceptuale

1. 1 Noţiunea de „ordinea şi disciplina militară”

Disciplina militară este cel mai important factor al capacităţii de luptă a unei armate. Ea defineşte subordonarea, asigură autoritatea şi este obligatorie pentru toţi militarii, fără deosebire grad sau funcţie.

Disciplina militară constă în respectarea şi executarea cu stricteţe şi întocmai de către militarii de toate gradele, a regulilor stabilite prin legile în vigoare şi regulamentele militare. La temelia disciplinei militare ferme stau devotamentul faţă de cauza şi interesele de stat ale României, hotărârea fiecărui militar de a lupta-la nevoie, până la sacrificiul suprem, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României, a ordinii de drept, a hotarelor, a suveranităţii, independenţei şi integrităţii statului nostru, a păcii.

Disciplina militară presupune o subordonare completă şi se bazează pe recunoaşterea conştientă de către fiecare militar, a necesităţii îndeplinirii îndatoririlor sale militare şi pe simţul răspunderii personale faţă de obligaţia ce-i revine de a se preocupa, permanent, de ridicarea pregătirii sale militare şi de specialitate şi de întărirea capacităţii de luptă a armatei.

1. 2 Scopul ordinii şi disciplinei militare

Disciplina militară obligă pe fiecare militar:

- să-şi însuşească temeinic toate cunoştinţele militare necesare îndeplinirii îndatoririlor sale;

- să respecte, cu stricteţe, prevederile legale şi jurământul militar şi să execute, întocmai şi la timp, prevederile regulamentelor şi instrucţiunilor militare, precum şi ordinele şi dispoziţiile primite;

- să suporte cu tărie toate greutăţile şi privaţiunile serviciului militar, iar pentru îndeplinirea îndatoririlor ce-i revin, la nevoie, să-şi cruţe chiar viaţa;

- să păstreze cu stricteţe secretul;

- să stimeze pe comandanţi (şefi) şi superiori;

- să dea salutul militar şi să respecte regulile de politeţe;

- să aibă o conduită demnă în unitate şi în afara acesteia, potrivit prevederilor regulamentare, tradiţiilor ostăşeşti şi regulilor de convieţuire socială;

- în toate ocaziile să fie echipat regulamentar şi să aibă o ţinută corectă;

- să fie sobru şi exigent cu sine însuşi, să oprească pe cei din jurul lui de la încălcarea ordinii de drept şi a celei militare şi să contribuie activ la apărarea prestigiului armatei şi a demnităţii cetăţenilor;

- să fie cinstit, sincer şi drept;

- să păstreze cu grijă bunurile din trezoreria armatei şi ale poporului şi să ia atitudine fermă împotriva risipei, abuzurilor şi a încălcării ordinelor şi dispoziţiilor privind folosirea şi întreţinerea lor;

- să cunoască modul de funcţionare şi de întrebuinţare a armamentului şi tehnicii din înzestrare şi să le menţină în permanent în stare de funcţionare;

- să-şi dea concursul în orice împrejurare s-ar afla, la menţinerea ordinii de drept şi disciplinei militare;

1. 3 Etape prealabile stării de război - De la starea de pace la starea de război-etape intermediare ( pace, criză, conflictul altul decât războiul, război)

În termenii cei mai simpli, despre orice naţiune, stat sau grup definibil se poate spune în orice moment că este în stare de pace sau război. Totuşi realitatea militară şi politică actuală este mult mai complexă. În timp ce pacea este în mod clar scopul final, este posibil să fii în conflict, fără a fi de fapt în stare de război. Într-adevăr, există chiar grade variabile de pace şi război, separate prin situaţii care pot fi considerate ca nefiind nici una nici alta. De aceea există o tipologie a conflictului cu “pacea” şi “războiul” la extremităţi şi cu ceea ce poate fi numit “conflict altul decât războiul”, în spaţiul dintre aceste două extreme.

Într-un fel, numai prin înţelegerea acestei realităţi poate fi elaborată o doctrină şi poate fi stabilit ce rol poate avea armata în acest context.

Pacea este definită ca fiind acea “stare a unui stat care nu este în război” sau o “condiţie care există în relaţiile dintre grupuri, clase sau state, în lipsa violenţei (directe sau indirecte) ori a ameninţării cu violenţa”. 1 Deşi absenţa violenţei poate fi identificată obiectiv, ameninţarea cu violenţa este o problemă cu mult mai subiectivă şi foarte susceptibilă la percepţii diferite. În realitate limita dintre “pace” şi “conflict altul decât războiul” va fi neclară şi frecvent depăşită.

Statiscile arată că, în ultimii 5. 600 de ani de existenţă, umanitatea s-a confruntat cu peste 14. 500 de războaie2, iar în ultimii 3. 400 de ani ai istoriei au existat doar 286 de ani de pace3. Din 1945 pînă în 2000, lumea a cunoscut doar 26 de zile de pace.

Trecerea de la starea de pace la război poate fi intermediată de criză sau de un conflict altul decât războiul, în funcţie de cadrul geopolitic şi geostrategic în care se desfăşoară acţiunile întreprinse de autorităţile din zonă.