Instabilitate în Proxmimitatea Uniunii Europene

Surse ale crizei şi instabilității în Europa

Metamorfoza mediului internaţional de securitate în ultimele 2 decenii, a indreptat toată atenţia comunităţii internaţionale către cimentarea unei viziuni care să contribuie la o consolidare a păcii şi securităţii mondiale, deci la reducerea stărilor conflictuale de orice natură, implicit, la diminuarea, până la eradicare, acolo unde este posibil, a cauzelor ce le generează. Această viziune presupune, în esenţă, identificarea la scară globală a vulnerabilităţilor, a posibilelor riscuri şi ameninţări ce ar putea conduce la apariţia unor surse de instabilitate sau agravarea unora deja existente.

Important este ca procesul de identificare a acestora să fie insoțit de către analize care să facă posibilă generarea de instrumente necesare construcției practice a acestei viziuni, obţinându-se in final o stare de stabilitate solidă, la diferite niveluri (global, regional sau naţional) şi care să împiedice, totodată, apariţia unor surse noi. Este o realitate puternic atestată că acest proces a căpătat anvergură, atât în dimensiunea sa spaţială, cât şi în cea temporală, implicând resurse, strategii multiple şi acţiuni diversificate, în concordanţă cu natura surselor majore de instabilitate.

Astfel, ne vom îndrepta atenţia, pentru început, asupra surselor de instabilitate existente, dar şi posibile, realizând o clasificare a acestora în funcţie de natura lor, la nivel global, pentru ca apoi să ne concentrăm asupra spaţiului european.

După natura şi modul de manifestare, sursele de instabilitate îşi pot avea originea in următoarele sectoare:

• economico-financiar ;

• politic;

• militar;

• social;

• cultural;

• de mediu.

Aceste niveluri creează eatjul clasic de desfăşurare a competiţiei pentru resurse, cu precădere cele energetice, a rivalităţilor etnice şi religioase (care, nu de puţine ori, generează conflicte violente de natură etnică, religioasă sau combinate, etnico-religioase, reuşind chiar să depășească teritoriile naţionale, prin existenţa afinităţilor etnice sau religioase, şi să creeze, astfel, instabilitate în zonele de graniţă, apărând riscul de extindere a conflictului pe teritoriile mai multor state) sau chiar al dezagregării statelor.

Acestora li s-au adăugat, în ultimele decenii, surse noi de instabilitate ce îşi au originea în fenomene ca:

• terorismul;

• proliferarea armelor şi tehnologiilor pentru arme de distrugere în masă;

• traficul de arme şi de droguri;

• imigraţia ilegală.

Spre deosebire de cele care se manifestă în cadrul palierului clasic, acestea din urmă prezintă o caracteristică specială, dată de faptul că urmările lor acționează la scară globală, fără tipare predictibile, câstigând considerentul de surse majore de instabilitate, cu efecte atât asupra securităţii naţionale, cât şi a celei regionale şi, implicit, globale.

Analiza situaţiei geo-socio-politice actuale ne dezvăluie că sursele de instabilitate de natură militară, la nivelul Europei, sunt în momentul actual extrem de mici, aproape inexistente, nici un stat neavând interesul de a se confrunta direct prin forța armată.

Revendicările teritoriale, deşi nu au dispărut complet - cazul fostei Federaţii Iugoslave in interiorul căreia se mai fac auzite, rareori, dinspre grupări cu un puternic caracter extremist-naţionalist, ceea ce ne face să afirmăm că există un grad ridicat de stabilitate teritorială. State precum Slovacia, Cehia, România, Polonia, Ungaria, sunt cazuri concrete.

Deşi au existat ipoteze asupra unei eventuale stări de instabilitate, capabilă de a genera o criză majoră în România, privind aspectul integrității teritoriale – ca urmare a presiunilor politice in numele minorităţii maghiare, majoritară în sud-estul Transilvaniei, dinspre care s-ar putea emite idei separatiste - aceasta nu a apărut, unul dintre motive - pe lângă politica de largă deschidere privind minorităţile în România - a fost şi faptul că teritoriile locuite de minoritatea maghiară nu se învecinează direct cu Ungaria. De asemenea, o situaţie specială se înregistrează în Bulgaria, unde minoritatea turcă, comasată în apropierea graniţei cu Turcia, înregistrează o puternică creştere a ratei natalităţii.

Surse de instabilitate ce se manifestă în proximitatea spaţiului Uniunii Europene

Principala ameninţare la adresa stabilităţii Europei, din afara Uniunii Europene, rămâne zona caracterizată ca sensibilă, din cauza considerării ei drept posibil pivot al unei înlănţuiri de crize, cu implicaţii considerabile (Serbia şi Albania emit pretenţii în problema Kosovo, etnia de origine albaneză în Macedonia, Ungaria îşi îndreaptă atenţia către minoritatea maghiară din Voievodina).

Ieşită relativ recent dintr-o perioadă de frământări, zona balcanică resimte încă efectele acestora, tendinţa generală fiind insă, de stabilizare la nivelul regional, prin eforturile unite ale comunităţii internaţionale, cu implicarea principalelor organizaţii de securitate europene şi euro-atlantice. Se remarcă în această tendinţă câteva aspecte:

• instituţiile de bază ale statelor parcurg procesul de reformă, punând bazele unui nou cadru instituţional necesar oricărei societăţi cu aspirații democratice;

• legislativul parcurge o perioadă de transformări esențiale menite să asigure limitarea riscurilor de orice tip;

În ciuda tendinței pozitive, există încă elemente ce pot conduce la alterarea stării de stabilizate. In funcție de natura acestora putem identifica factori de sorginte:

• istorică;

• politică;

• economică.

Acesti factori se nasc, în principiu, din ciocnirea a două viziuni diferite în acest spaţiu. Prima este fundamentată pe exprimarea de idealuri naţionaliste şi invocarea istoriei pentru a justifica nevoia de îndreptare a greşelilor politice sau sociale din trecut. Cea de-a doua viziune, oarecum antitetică, implică mecanismele cooperării, prin apel la eliminarea ambițiilor trecutului si exprimarea nevoii de a acţiona şi crea instituţii de cooperare cum ar fi Iniţiativa de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI).

Abordările naţionaliste, ca şi tensiunile de natură etnico-religioasă prezente în regiune, sunt adâncite de lipsurile de natură economică. Din nefericire, un element provocat, prin efectul bumerang, care a contribuit la această stare de fapt, a fost impunerea sancţiunilor survenite ca urmare a crizei iugoslave. Dovada faptului că viziunea naţionalistă se manifestă încă, favorizată şi de desele redesenări ale hotarelor, este ilustrată clar de încercarea de formare a unei Albanii Mari.