Jan Ruger, Heligoland - Britain, Germany and the Struggle for the North Sea

Autorul lucrării recenzate - Heligoland - Britain, Germany and the Struggle for the North Sea - este Jan Rüger, profesor care predă disciplina istoriei europene moderne în cadrul departamentului pe care îl conduce, la Birkbeck, Universitatea din Londra. Jan Rüger a fost instruit la Munich - unde a terminat ciclul masteral - , la Cambridge - unde a obținut titlul de doctor - și, de asemenea, la Universitatea Yale - unde și-a desfășurat studiile post-doctorale. Principalul subiect de cercetare al autorului este reprezentat de relația Anglo-Germană și de pozițiile celor două state în Europa și în lume. Printre nenumăratele sale lucrări de cercetare se numără: Writing Europe into the History of the British Empire (apărut în History after Hobsbawm, Oxford University Press, 2018), Rewriting German History (Palgrave Macmillan, 2015) și Heligoland: Britain, Germany and the Struggle for the North Sea (Oxford University Press, 2017).

Lucrarea analizată în recenzia prezentă, Heligoland: Britain, Germany and the Struggle for the North Sea, reiterează ideea tradiționalului conflict anglo-german, de data aceasta asupra insulei coloniale Heligoland. Această dispută este, din punctul meu de vedere, relevantă la nivel particular, vorbindu-se, în mod explicit, despre împărțirea Heligoland-ului între cele două mari puteri ale vremii, dar, totodată este relevantă și la un nivel general, luând forma unei metafore, având elemente pe care le putem regasi la majoritatea conflictelor din acea perioadă, având posibilitatea de a le analiza și compara mult mai ușor. Mai mult decât atât, această lucrare reprezintă contrastul relației dintre Marea Britanie și Germania, balansând perioadele de conflict cu cele de cooperare.

Autorul Jan Rüger își structurează lucrarea în nouă mari capitole, reușind să contureze, în fiecare dintre ele, o poveste ușor de înțeles. În primul capitol, Edge of Europe, se prezintă poziția geografică și situația inițială a Heligoland-ului - o insulă situată în Marea Nordului - asupra căreia se încep o serie de presiuni din partea englezilor (p. 7). În anul 1809, guvernul din Portland a decis să susțină o procedură a ofițerilor prusaci împortiva lui Napoleon, în timp ce regele lor, Friedrich Wilhelm al III-lea, nu își dorea să se angajeze împotriva francezilor (p. 19). Au urmat, apoi, la Heligoland, operațiuni militare secrete. Poziția pe care Heligoland-ul a luat-o a fost, din ce în ce mai mult, pentru retrageri. Un exemplu elocvent în acest sens este cel din august 1809, atunci când așa numiții "Black Brunswickers" au fost evacuați pe insula din Marea Nordului - Heligoland - de pe râul Weser, Westfalienii și danezii înconjurând aria (p. 20). În următoarele rânduri aflăm despre dorința francezilor de a opri folosirea insulei de către britanici. Acest lucru a tras după sine controlul strict al călătorilor și comercianților care treceau granița (p. 21). S-a încercat crearea unui flux comercial între Marea Britanie, Heligoland și restul Europei, moment în care germanii au intervenit. Cu timpul, insula a devenit, pentru germani, o bază de recrutare și loc de armament (p. 22).

În cel de-al doilea capitol, Nation and Empire, se vorbește despre migrația negustorilor, a ofițerilor și a spionilor de pe teritoriul insular și despre încercarea unei noi colonizări în jurul anului 1830, atunci când au apărut revoluționarii (p. 32). Insularii se confruntă cu modul britanicilor de a aborda națiunile, de lipsa principiilor egalitare și, implicit, de lipsa britanicilor de a le recunoaște drepturile și libertățile, în genere (p. 35).

A matter of sentiment, cel de-al treilea capitol reiterează ideea stăpânirii britanice asupra insulei Heligoland, în timpul guvernării prim-ministrului Maxse - 1863-1881 - (p. 57), care a încercat să dețină controlul prin diverse mijloace revoluționare pe care le-a preluat, că urmare a succesului pe care l-au avut în celelelalte colonii, precum implementarea constituției, a taxelor și legilor reformiste (p. 59-60). Heligoland-ul a fost, se pare, un caz aparte, deoarece aceste reforme nu au rezistat prea mult. Prin urmare, insula a fost preluată de către legiunile germane care au păstrat ritmul tradițional, caracterizandu-se prin prosperitate financiară (p. 70).

Cel de-al patrulea capitol, intitulat Making Germans, conturează procesul de colonizare germană, dar, mai degrabă, evidențiază extrem de bine relația dintre germani și britanici, precum și problema sentimentului de apartenență. Situația insularilor în secolul al XIX-lea este foarte incertă, raportându-ne la dispută aflată în desfășurare.