Marketingul Politic

Capitolul 1. Terminologii si teorii privind marketingul politic

Definitii, tipologii si structuri. Teze de baza ale stiintei si artei marketingului politic. Conceptul de piata politica si factorii care influenteaza comportamentul consumatorilor de politica.

Privit ca proces managerial, conform unei definitii generale, marketingul politic inseamna “identificarea, anticiparea actiunilor si satisfacerea actorilor pietei politice” (Ion Boboc). Avand in vedere obiectivele marketingului politic, acesta poate fi definit, din punct de vedere operational, ca metodologie de eficientizare a unei campanii electorale ori a imaginii unei organizatii politice sau persoane din sfera politicii ofertate publicului.

Philip Kotler – face referiri la marketingul social

P&P – profituri si pierderi. Relatia dintre domeniul economic si cel politic.

“Arta politica” – Gaston Bouthoul 1962, este o prima colectie de texte privind arta managementului si marketingului politic la nivel national si international.

“Machiavelli, Marketing and management” – Phil harris, Andrew Lock si Patricia Rees 2000; Michael Thomas, Dominic Wring si Kevin Moloney mai vorbesc despre Machiavelli in lucrarile, articolele lor.

Astazi prin arta marketingului politic se intelege modul in care cei care conduc partidele stiu sa-si exercite abilitatile de a se folosi de expertiza altora.

Orice om politic trebuie sa dispuna de abilitatile necesare pentru a influenta masele, ceea ce necesita cunoastinte despre arta influentei, care este, in acelasi timp si o “stiinta a maselor”, expresie folosita de Serge Moscovici in legatura cu trolul psihologiei sociale in politica. Campaniile electorale au impus o subspecie a marketingului politic anume marketingul electoral. Marketingul politic este o activitate de marketing electoral continuu.

Jennifer Lees-Marshment considera ca exista destule argumente care atesta nevoia implementarii practicilor marketingului politic in practicile curente ale partidelor:

• Folosirea inteligenta a pietei (identificarea nevoilor, nu doar a votantilor cu ocazia alegerilor, ci a tuturor grupurilor tinta)

• Adaptarea comportamentului (prin maniera de a concepe si a propune produsele sale politice)

• Implementarea organizationala (noile produse politice concepute pentru nevoile pietei politice trebuie sa fie prezente in toate filialele si organizatiile de baza ale partidului)

• Transmiterea noului tip de comportament (comunicarea cu publicul in cel mai larg sens).

Cei 4 P (produs, pret, plasament si promovare) si “mixul de marketing” (Stephen Henneberg)

Exista 2 orientari, holistica si reductionista conform lui Mellone & Di Gregorio. In carte se sustine prima teorie. Parintele managementului modern Fr. W. Taylor isi construieste teoriile in jurul conceputului de eficienta. Aceasi teorie avand si vritanicul Peter. F. Drucker.

Tezele principale dupa care se ghideaza in prezent cercetatorii care urmaresc eficientizarea comportamentelor care conduc organizatiile politice:

• In orice organizatie politica exista o conducere superioara

• Eficienta marketingului politic este intotdeauna o problema de comparatie

• Eficienta marketingului politic este multidimensionala

• In eficienta marketingului politic Comitetele de conducere ale partidelor si consultantii politici fac diferenta

• Eficienta marketingului politic este dependenta de utilizarea corecta a unor practici de marketing din organizatiile politice si din firmele de consultanta politica

• Eficienta marketingului politic este o constructie sociala

• Indicatorii de rezultat ca masura a eficientei marketingului politic au un caracter limitat

• Un marketing politic performant in organizatiile politice se bazeaza mai ales pe rezultate.

Piata politica, spune Cristina Pripp, “se regaseste in comportamente si atitudini, atat din partea consumatorilor, cat si a producatorilor de politica.

Pentru ca o piata politica ssa existe sunt necesare urmatoarele conditii:

• Sa existe cel putin doua parti

• O parte sa detina ceva care are o valoare pentru cealalta parte

• Partea care dispune de produs sa fie capabila sa comunice si sa-l puna la dispozitie partii care are nevoie de el

• Partea care reprezinta cererea sa aiba libertatea de a accepta sau refuza oferta

• O parte sa considere ca este de dorit sau p[otrivit sa trateze cu cealalta parte

Actorii pietei politice conform lui Philip si Neil Kotler sunt: candidatii, votantii, grupurile de interese, contribuitorii, media si partidul.

Functii ale marketingului politic

Specialistii sunt de acord ca exista 4 functii ale marketingului politic:

• Functia de investigare a pietei

• Functia de adaptare la mediu – considerata o functie mijloc

• Functia de satisfacere a cerintelor clientilor – considerata o functie obiectiv.

• Functia de maximizare a eficientei sociale.

Capitolul 2. Obiectivele marketingului politic

Planificarea activitatilor de marketing politic in campania electorala

Obiectivele marketingului politic sunt impartite si analizate de teoreticienii acestor domenii in doua categorii: descriptive si prescriptive (Mellone si Di Gregorio), obiectivele descriptive se refera la aspectele teoretice iar cele prescriptive la cele practice, de consiliere.

• Identificarea si definirea cerintelor consumatorului de politica

• Studiul comportamentului beneficiarului

• Segmentarea grupurilor tinta, alegrea tintelor si actiunea asupra acestora si pozitionarea candidatului sau partidului

• Diferentierea ofertei

• Crearea avantajului diferential

Ph. Koetler si N. K. propun o identificare a obiectivelor concrete de marketing politic in pre-campanie pe doua trepte: startul – prezentarea si inregistrarea candidaturii; alegerea si/sau nominalizarea.

Tipuri de personalitate in opinia lui Koetler:

• Loialul – membru credincios al partidului

• Rebelul – dizidentul partidului

• Om de stat

Roger Gerard Schwartzenberg descrie cinci personaje centrale ale scenei politice:

• Eroul – omul exceptional, Churchill

• Omul obisnuit – Jimmy Carter

• Liderul fermecator – Kennedy

• Parintele – batranul, inteleptul, Adenauer

• Non-femeia politica – femeia matriarhala, Margaret Thatcher