Orientări ale dreptei ideologice pe fundalul procesului de modernizare

Încă de când pământul a început să se răcească, dând naștere primelor forme de viață, așa cum o spun oamenii de știință, sau de când Dumnezeu a creat lumea, așa cum susțin teologii, omenirea s-a aflat într-un continuu proces de dezvoltare, atât din punct de vedere intelectual cât și social. Cu siguranță că o evoluție intelectuală nu se poate realiza în lipsa unui contact cu societatea. Așa cum afirmau și filozofii antici, precum Aristotel, omul este făcut pentru a trăi în societate, evoluția sa fiind strâns legată de aceasta. ” Desăvârșirea nu este cu putință decât prin societate. Este în natura omului să trăiască în unire și tovărăție strânsă cu semenii săi, și se simte împins la această viață comună, nu numai de trebuințele sale morale și intelectuale, ci și de înlesnirea vieții materiale. Societatea este un centru comun neapărat pentru om, și de la buna ei organizare depinde dezvoltatea și fericirea omului și a omenirii întregi.”

Rapiditatea cu care s-a produs evoluția omului, a depins într-o mare măsură de capacitatea societății de a-și dezvolta științele, artele, și de a își îmbunătăți moravurile, pătrunzând din ce în ce mai mult în relațiile civile, politice și chiar economice, însă cel mai important lucru este acela că societățile încep să își găsească un scop, un ideal. Astfel apar primele semne ale evoluției intelectuale ale oamenilor. Un exemplu ar fi momentul în care indivdul își ”mituiește” aproapele, oferindu-i acestuia prada sa, dacă acesta la rândul său este dispus să lupte alături de el împotriva celorlalți indivizi, pentru a își mări sfera de influență. Așa apar primele forme de colaborare între indivizi, ceea ce duce la formarea gintelor, iar de la acestea un întreg șir de evoluții, până s-a ajuns la ceea ce Ion C. Brătianu, numește ”societatea ca un ordin natural„ adică elementele proprii unei societăți: individul, familia, națiunea sau patria. Pentru a contura tiparul unei societăți moderne, cred că este strict necesar a adăuga câteva elemente importante ale acesteia, cum ar fi limba, religia, istoria și desigur, obiceiurile.

În încercarea de a ne focusa atenția asupra evoluție poporului român, va trebui să avansăm destul de repede spre secolul XVII, deoarece înaninte de acest secol, nu s-au manifestat evoluții notabile din punct de vedere ideologic. Dar putem nota câteva elemente importante din punct de vedere comportamental, și anume curajul manifestat în luptele dinaintea secolului XVII, dorința conducătorilor români de a le oferi celor din subordinea sa un trai cât mai bun și ura cetățeanului când este nevoit să se lase guvernat de un personaj prin a cărui vene curge sânge strâin.

Dorința modernității apare pe fondul unor schimbări la nivel european a structurilor de organizare a statului, ceea ce declanșează apariția unei crize în societatea românească, atât în viața economică, cât și în cea politică. Schimbări fundamentale în Principate, apar în anul 1774, cînd, profitând de subminarea puterii turcești de către ruși, apar primele școli domnești, la Iași și București. Tot în același an, ajunge domn al Țării Românești, Alexandru Ipsilanti, care produce inițierea primelor reforme politice.

Anul 1848 este un pas imens în procesul de modernizare ideologică, acest pas fiind posibil, datorită apariției generației pașoptiste. Opoziția împotriva regimului regulamentar, înțeles ca un instrument al Rusiei se va cuagula în cadrul Partidului Național, care la acel momente era reprezentat de o grupare eterogenă, lipsită d eun program coetent de acțiune, dar care a adunat energiile liberale în deceniul care a premers revoluției de la 1848. Revoluție organizată de generația pașoptistă, care a avut un rol activ și în realizarea dublei alegeri de la 1859, care la rândul ei a declanșat un fenomen spiritual, care a permis deschiderea de școli elementare și gimnazii în tot spațiul românesc. Evident că acestea au fost făcute după model european, mai precis după modelul francez.

” Pasoptiștii au încercat să aplice integral principiile democratismului revoluționar apusean în societatea noastră. Ei au procedat dinafară înăuntru; eu au studiat în străinătate, nu cunoșteau condițiile de viață istorică și nici nu aveau conștiința autohtonei etnice.” În concepția pașoptiștilor, istoria începe cu anul 1848, ei negăsind niciun element viabil înainte de acest an. Dar așa cum afirmă și Nicolae Roșu ;” când aproape un întreg secol de batății politice și culturale evidențiază triumful definitiv al naționalismului, a afrima că nu există un stat românesc anterior revoluției de la 1848, înseamnă a cădea cu ignoranță și rea credință în ghena celei mai negre aberații.”