Originile filosofice și politice ale proclamării drepturilor omului - declarația drepturilor omului și ale cetățeanului

Dacă ar fi să facem o trecere în revistă a principalelor etape în gândirea filosofico-politică care au culminat cu afirmarea drepturilor si libertătilor cetătenesti, ar trebui numaidecât să începem chiar cu perioada antică, moment în care se produce o schimbare semnificativă prin introducerea ratiunii în gândirea savantă si în organizarea vietii politice (nu este vorba binenteles de acea gândire ratională modernă, stiintifică ci distantarea fată de principiile religioase si introducerea argumentării si a dezbaterii în conducerea treburilor cetătii) „ politica nu mai este activitatea de regenerare constând în reproducerea unei ordini cosmice imuabile fixate în religie si mit, ci devine o artă bazată pe confruntarea liberă a argumentelor si pe justetea unei idei” Binenteles că nu toată lumea dispune de capacitătile necesare exercitării unui rol semnificativ în interiorul cetătii, ratiunea nu este încă considerată o caracteristică specifică tuturor oamenilor sclavii si femeile fiind considerate inferioari din acest punct de vedere, exista asadar un elitism al cunoasterii.Cu toate acestea „ valoarea omului ca individ si a ceea ce este general, universal în relatiile omenesti pătrunde mai adânc în interpretarea esentei staului si a dreptului” În secolul al V- lea Atena este admirată de toată Grecia. Ea întrece toate celelalte cetăti prin puterea militară si institutiile democratice, este prima care inventează un model politic, democratia, unde cuvântul constituie un nou criteriu de merit si o resursă hotărâtoare pentru a depăsi adversarul.Tot acum Pericle din Abdera cunoscut îndeosebi pentru celebra afirmatie „ omul este măsura tuturor lucrurilor”, apără ideea potrivit căreia „ orice întelegere a lumii implică întelegerea omului si nu căutarea unor eventuale principii care administrează natura”

A doua etapă asupra căreia merită să zăbovim este cea a gândirii politice romane, cea care a avut o contributie majoră în domeniul dreptului „ republica romană are, încă de la întemeierea sa o nouă aspiratie: impunerea unor noi institutii universale bazate pe forta dreptului” dar mai ales asumarea misiunii civilizatoare a Romei, prin care, sub egida dreptului, toate popoarele să fie unificate într-o cetate universală în care, în ciuda diferentelor de limbă si cultură oamenii să fie reuniti într-o nouă si singură civilizatie.Tot acum apar primele analize asupra posibilitătii de limitare a puterii precum si posibilitatea distribuirii echitabile a puterii astfel încât regimul să aibă stabilitate „ în republica romană ar trebui să existe o autoritate superioară si regală, o parte făcută pentru cei mari si, de asemenea, treburi lăsate în seama judecătii si vointei multimii” , dar si o pală reflectie asupra principiului statului de drept „ dacă în cetate nu există echilibrul drepturilor, functiilor si sarcinilor, în asa fel încât magistratii să aibă destulă putere, consiliul celor mari destulă autoritate, poporul destulă libertate, regimul nu poate avea stabilitate” Originile dreptului roman sunt diverse.În primul secol al Republicii, legea celor Douăsprezece Table, constituie primul text juridic roman având efect de lege.Această lege preciza în scris împărtirea drepturilor civile si politice între marile familii familii romane si nou- sositii, în general săraci, punând astfel bazele unui drept civil a cărui particularitate este de a fi legat de cetătenia romană.

Perioada Evului Mediu este considerată de unii gânditori un moment de regres în domeniul gândirii politice , deoarece se îndepărtează de tendinta anterioară, specifică perioadei antice de a găsii pe calea ratiunii cea mai bună formă de convietuire în cadrul unei societăti, activitatea intelectuală fiind concentrată pe interpretarea textelor sacre si pe reflectia speculativă a carturarilor Bisericii, această perioadă „punând radical în discutie gândirea ratională a Antichitătii, ea determină, timp de mai multe secole, punerea între paranteze a mostenirii lăsate de filosofia greacă si institutiile romane.” Cu toate acestea au existat si în această perioadă gânditori ce au avut o contributie majoră pentru gândirea politică si emanciparea individului.De exemplu, Sfântul Augustin stabileste o distinctie clară între sfera religioasă si cea politică, el dezvoltă ideea potrivit căreia lumea este divizată în două cetăti distincte, menite să coexiste în societatea umană, în pofida antagonismelor existente între ele: una, cea celestă este perfectă întrucât este dominată de o iubire perfectă, cea a lui Dumnezeu, si o altă cetate- terestră, dominată de o iubire specific umană, imperfectă si egocentrică „ două iubiri au înăltat două cetăti: iubirea de sine până la dispretuirea lui Dumnezeu a ridicat cetatea pământeană; iubirea de Dumnezeu până la dispretul de sine a născut cetatea celestă” , cu toate acestea, în realitate, institutiile politice medievale sunt în mod fundamental marcare de confuzia religiosului cu politicul; abia în ultimele secole ale Evului Mediu această idee va începe să aibă efecte concrete, contribuind la nasterea statelor secularizate.