Partidul Național Țărănesc

Cap. 1 Din Istoria Partidului Naţional Ţărănesc

Partidul National Ţărănesc isi are originea în două rădăcini viguroase: una care şi-a tras seva din Transilvania, iar cealaltă din rodnicul pământ al Munteniei.

În anul 1881, Partidul Naţional al Românilor din Transilvania şi Partidul Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria (înfiinţate în 1869) se unesc pentru a conferi activităţii lor o mai mare eficienţă. Va rezulta Partidul Naţional Român care organizează lupta românilor transilvăneni pentru păstrarea naţionalităţii lor. Lideri: Nicolae Popea, Partenie Cosma, George Bariţiu, Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti. Mijloace de luptă: memorii, presa, întruniri, discursuri în parlament, legăturile cu românii din celelalte provincii româneşti.

O generaţie mai tânără şi mai energică, mai cu seamă după 1900, cu Iuliu Maniu, Octavian Goga, Alexandru Vaida – Voievod ş.a., a dat şi mai mare vigoare Partidului Naţional Român. În toamna anului 1918 acest partid a avut cadrele necesare şi capacitatea de a conduce mişcarea naţională care a dus la unirea Transilvaniei cu Regatul României.

În Decembrie 1918, din initiativa lui Ion Mihalache, fost preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din România, ia fiinţă Partidul Ţărănesc, în contextul efervescenţei politice de la sfârşitul primului război mondial. Noul partid era, în esenţă, exponentul burgheziei rurale, fiind urmat de pături largi ale ţărănimii, precum şi de un număr însemnat de intelectuali cu vederi burghezo-democratice, la acest partid aderând şi o grupare a marii burghezii, ostilă liberalilor.

Doctrinarii acestui partid erau adepţii unei societăţi în care agricultura să aibă un rol precompănitor în economia naţională. Ei nu preconizau lichidarea industriei, ci dezvoltarea doar a acelor ramuri care se bazau pe bogăţiile naturale ale ţării (sare, petrol, lemn ş.a.), precum şi a industriei de armament (în vederea apărării ţării).

Perioada 1920 – 1926 este caracterizată prin profunde transformări în toate domeniile de activitate din societatea românească, inclusiv în viaţa partidelor politice.

După lungi tratative ce au avut loc între reprezentanţii Partidului Ţărănesc şi cei ai Partidului Naţional Român, în septembrie 1926 aceştia sunt de accord cu fuziunea celor două partide, cu sacrificii de ambele părţi. Fuziunea a fost ratificată la 10 octombrie 1926, când a luat luat fiinţă Partidul Naţional Ţărănesc

Cap 2 Activitatea guvernamentală şi parlamentară a Partidului Naţional Ţărănesc

2.1 Campania opoziţionistă dintre anii 1926-1928

Partidul Naţional Ţărănesc, imediat după constituirea sa , a dat publicităţii un manifest (1926) prin care îşi arăta dorinţa de a pune capăt guvernării şi dominaţiei Partidului Naţional Liberal, voind să aşeze statul român „pe temeliile unei ordine de drept”. În parlament, prin presă sau în cadrul întâlnirilor organizate, naţional ţărăniştii acuzau guvernul că facea jocul liberalilor, urmărind o politică de îmbogăţire a membrilor Partidului Poporului şi neglijând interesele fundamentale ale ţării. Ţărăniştii sprijineau, îndeosebi, politica externă promovată de guvernul Averescu, printre care actele menite să apere integritatea teritorială a României în eventualitatea unei agresiuni.

Participarea Partidului Naţional Ţărănesc la guvernul prezidat de Barbu Ştirbei constituit în iunie 1927 alături de liberali, a pus într-o lumină proasta pe ţărănişti, însă Iuliu Maniu acceptase acest compromis pentru a da ţării liniştea internă absolut necesară vremurilor grele ce erau în acea perioadă. În timpul guvernării cele două partide au iscat o importantă polemincă, Maniu declarând că Partidul Naţional Ţărănesc era îndreptăţit oricând să pretindă conducerea ţării, Brătianu însă afirmând că de căte ori Partidul Naţional Liberal a cerut guvernul l-a obţinut. Campania electorală declanşată de cele două partide a devenit extrem de dură, calomniile reciproce fiind abundente, fapt ce făcea imposibilă colaborarea partidelor în guvern.

Alegerile s-au soldat cu victoria Partidului Naţional Liberal care au obţinut 61,69% din voturi, în timp ce ţărăniştii au obţinut doar 22,02%, fiind al doilea mare partid de guvernământ.

În toamna anului 1927, Partidul Naţional Ţărănesc a hotărât să înceapă o vastă campanie de răsturnare a guvernului liberal apelând la sprijinul maselor populare. Mişcarea opoziţionistă a ţărăniştilor a atras simpatia unui număr impresionant de oameni, în ziua de 6 mai 1928 la Alba Iulia cu ocazia Congresului general al Partidului Naţional Ţărănesc adunându-se peste 100.000 de cetăţeni atraşi de propaganda intensă. Adunarea a trasat drumul naţional-ţărăniştilor către putere, care a fost preluată în noiembrie 1928. Imensa popularitate de care dadeau dovadă ţărăniştii în timpul alegerilor parlamentare din decembrie 1928, a culminat cu caştigarea alegerilor, cu un număr impresionant de voturi (77,76%- cel mai mare procent obţinut de un partid politic românesc la alegeri).