Politica Externă Românească după căderea regimului comunist

Politica externă se referă la „strategia sau abordarea aleasă de guvernele naționale pentru a obține anumite rezultate în relația cu entități externe- include decizia de a nu face nimic, afirmă M. Hudson în 2008, iar W. Carlsnaes, în 2002, susține că politicile externe se referă la acele acțiuni care, exprimate sub forma unor obiective explicite, angajamente și/sau directive, urmărite de reprezentanți guvernamentali care acționează în numele comunităților lor suverane, sunt îndreptate spre obiective, situații și actori- guvernamentali și neguvernamentali- pe care vor să-i influențeze și care se află dincolo de legitimitatea lor teritorială.

Pentru România, anul 1989 a fost cel mai înalt punct de izolare politică din secolul al XX-lea. Relațiile țării cu alte state democratice s-au prăbușit și a rămas singură. Poporului român nu îi place politica externă condusă de Nicolae Ceaușescu, iar prăbușirea dictaturii comuniste a scos țara din starea de izolare în care se afla. Capitala României a atras atenția actorilor occidentali și chiar a presei internaționale asupra desfășurării evenimentului pentru o perioadă de timp. Transformarea regimului comunist într-un regim democratic a forțat România să se adapteze rapid la noile realități. Până când situația s-a calmat, România a urmat Comunicatul Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989.

Este cunoscut faptul că în momente nesigure și grave, statul își inchidea granițele, numai că în România a fost invers. Astfel s-a trecut de la o extremă la alta, eveniment neîntâlnit în relațiile internaționale până atunci.

Declinul comunismului a pregătit calea pentru restabilirea relațiilor diplomatice ale României, căutarea de noi obiective, profesionalizarea aparatului de lucru și încercarea de a stabili un rol benign pentru România pe scena internațională. Perioada succesoare evenimentelor din decembrie 1989 a fost una extrem de complicată atât în politica internă românească, cât și în cea externă.

Liderul sovietic Mihail Sergheevici Gorbaciov a introdus reforme în URSS, cunoscute sub denumirea de glasnosti și perestroika, influențând și ducând la schimbări sociale și politice în Europa Centrală și de Sud-Est. Acestea au creat un mediu extern și au permis prăbușirea regimurilor comuniste din statele satelite ale Moscovei, deoarece liderul sovietic a abandonat pretențiile URSS de a controla politic și economic țările comuniste. În unele dintre aceste țări Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Republica Democrată Germană și Bulgaria, liderii politici anteriori au fost înlocuiți de lideri comuniști cu vederi moderate care au acceptat cooperarea pașnică cu forțele politice din opoziție. În februarie 1989, comuniștii maghiari au acceptat sistemul politic pluripartit, iar alegerile poloneze din iunie 1989 au adus victoria partidelor necomuniste. Manifestațiile antiregim din Cehoslovacia au dus la prăbușirea pașnică a guvernului politic al Partidului Comunist, istoricii numesc asta „Revoluția de catifea”. Evenimentele din țările vecine Republicii Democratice Germane au influențat mișcarea prodemocratică a țării, iar lumea va asista la dărâmarea Zidului Berlinului.

După evenimentele din decembrie 1989, când președintele roman, Nicolae Ceaușescu, și soția sa Elena Ceaușescu au fost lichidați, România a ieșit de sub dominația comunistă- îndreptându-se spre democrație, spre vestul Europei. Principalul obiectiv al României a fost aderarea la structurile europene. Relațiile diplomatice cu țara noastră în anii ’90 au prezentat un interes pentru unele state, din motive geopolitice- vecinătatea României cu Marea Neagră fiind un coridor între Europa de Vest și Asia.

Când românii au ieșit din regimul Ceaușescu, erau extrem de independenți față de Moscova, de fapt, România era o țară afectată de influența URSS-ului. Mai mult, după 1985, Nicolae Ceaușescu a închis și mai mult sistemul, iar Occidentul a abandonat sistemul, făcând mai vulnerabil regimul pentru sovietici.