Politica limbii în regiunea Transnistria

Abstract: În studiul nostru ne-am propus să analizăm rolul celor trei orientări lingvistice în modelarea construcției statale din Republica Moldova după dezintegrarea Uniunii Sovietice. O primă perspectivă este reprezentată de românism, în cadrul căruia Republica Moldova este proiectată ca fiind al doilea stat românesc. A doua perspectivă, moldovenismul, vorbește despre moldoveni și români ca facând parte din popoare diferite, cu limbi și istorii diferite. A treia perspectivă are în vedere partea estică a Moldovei, controlată de o majoritate consistentă de ruși care percep Transnistria ca parte a lumii culturale și politice ruse, Transnistria reprezentând, de fapt, o unealtă de menținere a Republicii Moldova în sfera de influență a Federației Ruse.

Cuvinte cheie: construcție statală, discurs identitar, politică lingvistică, conflict transnistrean.

Abstract: In this article I have tried analyzed the influence of state-building process in Moldova. Thus,the first perspective with respec to this issue is the one pertaining to Romania, which sees Moldova as the second Romanian state and the history of this state as part of the general history of the Romanians. A second perspective has Moldovan tendencies and it focuses on the differences between Moldovans and Romanians arguing that they belong to different peoples, they speak two different languages, and their histories, though intersected over time are different. The third perspective is represented in the eastern part of Moldova, where a large majority of Russians control Transnistria and they consider themselves as an integral part of political and cultural Russia, Transnistria represent, in fact, a tool for keeping Moldova in the sphere of the Russian Federation`s influence.

Keywords: state-building, historical speech, language policy, Transnistrian conflict.

1.Modele de construcție național-statală: ,,românizare”, ,,moldovenizare”, „transnistrizare”

Transnistria/,,Republica Moldovenească Nistreană” (RMN) ocupă circa 4000 km2, aproximativ 12% din teritoriul actual al Republicii Moldova. Conform rezultatelor recensământului populației, desfășurat în perioada 11-18 noiembrie 2004, în teritoriile controlate de autoritățile separatiste locuiesc 555,5 mii de persoane. Astfel ,,moldovenii” reprezintă doar 31,9%, iar rușii și ucrainenii 30,3 și, respectiv 28,8% . Faptul că datele recensământului transnistrean au fost contestate chiar din ziua în care au fost făcute publice e grăitor pentru „obiectivitatea” condițiilor de transparență în care s-a desfășurat recensământul, pentru „acuratețea” consemnării și măsurării datelor obținute.

Până la crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), raioanele din stânga Nistrului nu au făcut parte din statul feudal moldovenesc. Totuși, după Unirea Basarabiei cu România din anul 1918, între anii 1924-1940 teritoriul de astăzi al pretinsei RMN, împreună cu alte câteva raioane ucrainene din Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, au alcătuit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). Nerecunoscând unirea Basarabiei cu România, Guvernul sovietic spera ca prin crearea RASSM să mențină vie pe agenda de politică externă a URSS pretențiile sale teritoriale asupra Basarabiei.

Faptul că raioanele din stânga și cele din dreapta Nistrului nu au făcut parte din aceeași formațiune statală decât începând cu anul 1940, când a fost înființată RSSM este, în opinia unor lideri de la Tiraspol, un argument istoric suficient pentru a îndreptăți separatismul transnistrean. Este evident faptul că argumentul este fals, pentru că, dacă am urma această logică, ar trebui recroite cel puțin jumătate din frontierele actuale ale Europei. Dacă am compara, de exemplu, frontierele actuale ale Ucrainei, cu cele ale RSS Ucrainene din anul 1926, am vedea că Ucraina în perioada sovietică, în urma politicii expansioniste a URSS și a dărniciei Kremlinului față de Ucraina, care a primit ,,cadou” Crimeea în 1954, și-a sporit suprafața teritorială cu peste 150 mii km2.

Autoritățile separatiste de la Tiraspol promovează o politică de epurare lingvistică, în așa-numita Republică Transnistreană. Alfabetului latin, încărcat ideologic de „fascism” românesc și orientare proeuropeană, i s-a declarat un adevărat război . Termenul de epurare lingvistică aparține înaltului comisar al OSCE pentru minorități naționale, Rolf Ekeus. Acesta a catalogat astfel politica autorităților transnistrene față de școlile moldovenești cu predare în limba română pe baza grafiei latine, la 15 iulie 2004, după ce miliția și trupele speciale transnistrene au ocupat cu forța localul școlii nr. 20 - ,,Lucian Blaga” din Tiraspol. Sechestrarea școlii a fost începutul unei crize în relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, care a devenit cunoscută opiniei publice internaționale drept criza școlilor din Transnistria. Apoi autoritățile transnistrene, în pofida protestelor părinților și ale elevilor, precum și ale comunității internaționale, au închis și celelalte școli cu predare în limba română din regiune. La 29 iulie, liceul din Râbnița a fost luat cu asalt de milițienii transnistreni. Copiii, părinții și profesorii care se baricadaseră într-un birou din școală au fost evacuați. Șase părinți și profesori au fost arestați și duși cu forța la miliție. Politica de epurare lingvistică, a început să fie promovată de regimul Smirnov în raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova, chiar după proclamarea pretinsei RMN. Așadar, principalul scop este deznaționalizarea și rusificarea populației românești din stânga Nistrului, izolarea și ruperea ei lingvistică și culturală de restul populației moldovenești/ românești din Republica Moldova și România.

Drept suport ideologic al politicii de deznaționalizare a populației românești din Transnistria servește vechea teorie a „marelui lingvist” Stalin, funcțională din punct de vedere politic și astăzi, moldovenismul, care susține, cu argumente „științifice”, existența în Basarabiei și în Transnistria a unui popor deosebit de poporul român, care vorbește o limbă diferită de cea română. Astfel, în procesul de implementare a politicii de epurare lingvistică, regimul separatist recurge la diferite tehnici și metode de mistificare a realității, practicate și de fostul regim sovietic. Încălcarea dreptului la învățătură în limba maternă, interzicerea folosirii alfabetului latin este doar o mică parte a problemei generale a lipsei drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor din Transnistria.

În comparație cu alte republici ex-sovietice, în Republica Moldova legislația lingvistică adoptată după 1989 a fost indecisă, deloc fermă în impunerea și respectarea drepturilor lingvistice ale populației autohtone. La fel de liberală, de ambiguă a fost și legislația cu privire la cetățenie. În perioada ianuarie-februarie 1993, o misiune a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, compusă din experți în conformitate cu așa-numitul ,,Mecanism OSCE de la Moscova” a vizitat Moldova și a constatat, printre altele, următoarele cu privire la legislația lingvistică: ,,Luând în considerație compoziția lingvistică a populației, aceste prevederi (referitoare la legislația lingvistică) satisfac cerințele cu privire la respectarea limbilor minoritare. În Parlamentul moldovenesc ambele limbi, româna și rusa, sunt utilizate. Româna se traduce în rusă, în timp ce rusa nu se traduce în română, deoarece toți membrii parlamentului înțeleg și vorbesc rusa. Unica clauză controversată este articolul 7, care prevede că anumite persoane, care datorită funcției ocupate intră în contact cu alți cetățeni, trebuie să recunoască limba cetățenilor la un nivel suficient pentru sarcinile lor profesionale. Prin urmare, mulți vorbitori de limbă rusă vor trebui să învețe româna.”

Este necesar de subliniat că și școlile românești cu predare în limba ,,moldovenească”, cu caractere chirilice activează în condiții foarte dificile. Școlile nu sunt dotate corespunzător, ducându-se lipsă de materiale didactice și manuale moderne.

Mai trebuie subliniat și faptul că cea mai mare parte a elevilor, a părinților și a profesorilor din școlile românești din Transnistria, în care procesul de învățământ în limba română are loc în prezent în baza alfabetului chirilic, doresc să treacă la alfabetul latin, însă ei sunt privați de acest drept de către autoritățile separatiste.