Politica socială și de ocupare a forței de muncă

Uniunea Europeana (U.E.) este o entitate politica, sociala si economica, dezvoltata in Europa, fiind compusa din 27 state, cu aproximativ 500 de milioane de locuitori. Este considerata a fi o constructie sui generis, situandu-se intre federatie si confederatie. In U.E. nu exista o majoritate, ci numai minoritati. In ciuda diferentelor dintre acestea, la baza intregii constructii europene a stat vointa de a lucra impreuna, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea ca, in unele domenii, se pot obtine rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel national. Astfel, institutiile comunitare au elaborat si adoptat politici comune cu aplicabilitate pe intreg teritoriul Uniunii. De multe ori, astfel de politici comune raspund si unui principiu fundamental al constructiei europene, acela al solidaritatii si coeziunii. Existenta politicilor comunitare confera unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre catre institutiile europene.

Politicile comunitare reprezinta un ansamblu de reguli, masuri, linii de conduita propuse si/sau adoptate de institutiile comunitare. Politicile comunitare sunt cele care sustin si completeaza politicile nationale. Politicile Uniunii Europene fac referire la domenii precum cel comercial, agricol, fiscal, juridic, social, etc. Printre politicile U.E. se numara si Politica sociala si de ocupare a fortei de munca.

Politica sociala a Uniunii Europene este formata dintr-un set de politici complementare, care s-au dezvoltat si multiplicat pe parcursul timpului. Acestea actioneaza in acele sectoare de activitate ce afecteaza sau genereaza gradul de bunastare individuala si sociala.

Comunitatea Europeana a inceput sa fie preocupata de aspectele ce tin de politica sociala odata cu Tratatul de la Roma din anul 1957, ceea ce a dus, in timp, la crearea unui “model social european”. Unul din momentele cele mai importante ale evolutiei acestui model se situeaza in jurul anului 2000, cand s-a realizat trecerea de la o abordare bazata pe minimizarea consecintelor sociale negative ale schimbarii structurale, la o abordare ce avea in vedere modernizarea sistemului social european si investitia in capitalul uman. Cu alte cuvinte, s-a trecut de la o abordare cantitativa (minimizarea consecintelor) la una calitativa (investitia in oameni). De asemenea¸ o caracteristica importanta a politicii sociale este delegarea responsabilitatilor de atingere a obiectivelor comunitare catre Statele Membre.

In anul 1957, Tratatul de la Roma a pus bazele politicii sociale ale Comunitatii Europene prin articolele sale referitoare la libera circulatie a muncitorilor si la libertatea de stabilire a acestora, in contextul crearii pietei comune. Tot prin acest Tratat a fost prevazuta si crearea Fondului Social European (1958), instrumentul de finantare al politicii sociale si cel mai vechi dintre fondurile structurale.

Obiectivul acestei politici il constituie ameliorarea conditiilor de viata si de lucru, promovarea egalitatii de sanse si asigurarea unei protectii sociale minimale in interiorul spatiului comunitar. Pentru aceasta, Uniunea Europeana are la indemana Fondul Social European (FSE), o serie de programe comunitare si normele juridice din Tratat care completeaza legislatiile nationale.

Dimensiunea sociala a Pietei Interne comunitare a impus instaurarea unui “dialog social” intre partenerii sociali reuniti la nivelul Uniunii. Conceptul a fost introdus in 1985 prin Actul Unic European si semnifica faptul ca partenerii sociali trebuie sa participe la realizarea Pietei Interne si la concretizarea dimensiunii sale sociale.

Pentru a concretiza aceasta dimensiune sociala , Consiliul European a adoptat in decembrie 1989 “Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor”, cunoscuta si drept Carta Sociala. Aceasta a fost elaborata in urma unui proces de consultare a partilor interesate (reprezentanti ai angajatorilor, lucratorilor, liber profesionistilor, fermierilor, etc.) si reflecta preocuparea pentru dimensiunea sociala a politicilor comunitare in contextul constructiei pietei unice europene. Documentul final al acesteia a accentuat rolul si responsabilitatile statelor membre in directia aplicarii si respectarii drepturilor sociale fundamentale, precum: libera circulatie a muncitorilor; angajarea si salarizarea; imbunatatirea conditiilor de munca si de viata; protectia sociala; libertatea de asociere; negocierea colectiva; formarea profesionala; tratamentul egal al barbatilor si femeilor; protectia sanatatii si siguranta la locul de munca; protectia copiilor, adolescentilor, persoanelor in varsta si a persoanelor cu handicap; informarea, participarea si consultarea lucratorilor in probleme ce ii afecteaza direct. Carta a fost semnata in decembrie 1989 de catre 11 state membre, exceptie facand Marea Britanie, care a semnat in 1998.

In 1993, Cartea Verde (“Green Paper”) a lansat procesul de dezbatere asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar, in vederea elaborarii Cartii Albe (“White Paper”) in 1994. Subiectele de discutie ce se regasesc in Cartea Verde urmaresc:

- prioritatile comune tuturor statelor membre in domeniile pietei muncii, formarii profesionale si protectiei sociale;

- imbunatatirea situatiei ocuparii fortei de munca;

- accelerarea progresului in crearea unui sistem de productie bazat pe calitate;

- stimularea solidaritatii si integrarii sociale;

- lupta impotriva saraciei si excluderii sociale;

- piata unica si libera circulatie a persoanelor;

- promovarea egalitatii de sanse pentru barbati si femei;

- sprijinirea dialogului social;

- coeziunea economica si sociala.