Potențialul Militar al Iranului

Introducere

Problema securității a afectat statele din toate timpurile indiferent de mărimea și potențialul militar al acestora.

Dintre instrumentele de putere ale unui stat, potenţialul militar, ce exprimă pe scurt „totalitatea forţelor şi mijloacelor de luptă armată pe care un stat le poate afecta pregătirii şi ducerii războiului”, este considerat de mulţi teoreticieni militari ca fiind elementul central în potenţialul de putere al unui stat. Drept argument pentru susţinerea acestui punct de vedere este invocată experienţa acumulată de-a lungul istoriei militare, care demonstrează cu numeroase exemple că factorul decisiv în destinul naţiunilor a fost întotdeauna mărimea şi eficacitatea forţelor armate.

Iranul este un subiect delicat al relațiilor internaționale pentru că în urma investigațiilor efectuate de serviciile secrete americane, a declarațiilor oficialilor israelieni s-a constatat că Iranul ar deține arma nucleară.

Iranul nu a declanșat niciodată un război direct, doar prin atacuri subersive. Iranul are o armată de aproximativ 650 mii de soldați, din cadrul Forțelor Regulate ale Republicii Islamice Iran (Artesh) fac parte: forțele terestre, navale, Air Force (IRIAF), Khatemolanbia Air Defence; Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (Pasdaran Sepah-e-e-e Enqelab Eslami, IRGC): forțele de rezistență la sol, navale, forțele aeriene, Quds Force (operațiuni speciale)forțele de ordine (2011).

Scopul:

Evaluarea potențialului militar al Iranului

Obiective:

• Cercetarea studiilor asupra puterii militare iraniene;

• Analiza rapoartelor anuale cu privire la potențialul militar al Iranului;

• Identificarea principalelor arme de care dispune Iranul;

• Familiarizarea cu elementele definitorii ale conflictului israeliano-iranian;

Aparat categorial:

-strategie militară

-potențial nuclear

-arme de distrugere în masă

-sancțiuni

-Corpul Gardienilor al Republicii Islamice Iran

-Agenția Internațională a Energiei Atomice (IAEA)

2. Strategia militară și de securitate a Iranului

Încă din periada revoluției, prioritatea numărul unu a Iranului a rămas supraviețuirea regimului. Iranul de asemenea tinde să devină cea mai puternic stat din Orientul Mijlociu și să influențeze sistemul internațional. Scopul ideologic al dictaturii teocratice este de a fi capabilă să exporte forma sa teocratică de guvernămînt, versiunea Shia Islam, și să fie impotriva „asupririi” interpretărilor religioase a legii. În ultimii ani, scopurile ideologice a Iranului au luat poziții pragmatice.

Pentru asigurarea supraviețuirii regimului, strategia de securitate a Iranului este bazată pe detectarea atacurilor. De cîțiva ani s-a discutat despre „Armata de 20- milioane soldați” , doctrina militară ca descurajare pentru orice invadator. Iran și-a extins susținerea și suportuș guvernelor și grupurilor desidente care se opun intereselor Statelor Unite ale Americii. Diplomația, economia cu pîrghii, soft power-ul, precum și sponsorizarea activă a grupărilor teroriste și paramilitare sunt metodele utilizate de Iran pentru a-si duce agresiva politică externă. In particular, folosește terorismul pentru a presa sau intimida alte țări și mai larg să-i impulsioneze ca un descurajator strategic. Cel mai notabil exemplu al acestei strategii îl constituie suportul Iranului pentru libanezii Hezbollah precum și influența acestuia asupra grupurilor proxy din Iraq.