Răspunderea

Materia contravenţiilor are o vechime semnificativă marcată de schimbări ale regimului juridic şi chiar ale naturii juridice, iniţial aşezată în sfera penală, ulterior extrapenală, cel mai adesea administrativă. În legislaţia penală românească, ilicitul contravenţional era consacrat ca al treilea element al ilicitului penal, alături de crime şi delicte ori, în sistemul bipartit de clasificare a infracţiunilor, alături de delicte, după acestea din perspectiva gravităţii. În fapt, în majoritatea sistemelor moderne de drept, ilicitul contravenţional apare ca forma ilicitului penal cu cel mai mic grad de pericol social.

Legislaţia penală a numeroase state occidentale menţine sistemul tripartit de ierarhizare a ilicitului penal care cuprinde şi contravenţia în vreme ce la noi, pe fondul criticilor vehemente ale doctrinei, acesta a ieşit din sfera penală şi a fost introdus în sfera răspunderii administrative. Un argument l-a constituit funcţia decisivă a arbitrariului în deosebirea celor trei categorii de ilicit contravenţional. Literatura relevă că potrivit textelor Codului Penal român din 1865 elementul de distincţie al faptelor penale l-a constituit sancţiunea (pentru contravenţii, în acel regim, închisoare poliţienească şi amendă). În temeiul Decretului nr. 184/1954 contravenţiile apar ca abateri de natură administrativă, beneficiind de o legislaţie specială, fie sub formă de lege-cadru fie sub formă codificată, în primul sistem fără prevederea contravenţiilor, în al doilea cu determinarea celor mai importante. În mare parte, regimul instituit prin acest act normativ a fost preluat şi în Legea nr. 32/1968, care vine şi cu anumite perfecţionări, urmate de alte acte normative cu rol de sistematizare a cadrului juridic în domeniu. Corespunzător restrângerii ilicitului penal s-a manifestat o extindere masivă a celui contravenţional, atât la nivelul actelor normative, cât şi al contravenţiilor şi astfel extinderea contravenţionalului în sfera abaterilor administrative ce a condus chiar la teorii ce identificau cele două noţiuni.

Legea nr. 32/1968 rămâne în vigoare şi după 1989, firesc, cu modificările aduse de noua lege fundamentală, dar şi cu alte modificări exprese sau implicite ce transformă dreptul comun într-o chestiune pur formală. Ea este abrogată prin O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

Definiţia contravenţiei . Trăsături

Potrivit definiţiei legale în vigoare, Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. (art. 1 din O.G. 2/2001)

Prima teză trebuie interpretată în sensul că legea contravenţională apără acele fapte care nu sunt sancţionate prin legea penală, care nu necesită protecţie de natură penală , valorile sociale ocrotite fiind aceleaşi, legea penală avându-le în vedere pe cele care au potenţialitate de a leza grav acele valori.

În temeiul acestei definiţii au fost identificate următoarele trăsături ale contravenţiei: fapta săvârşită cu vinovăţie, fapta de pericol social mai redus decât infracţiunea, fapta sancţionată prin legi şi alte acte normative.

Prima trăsătură evocă caracterul subiectiv al răspunderii contravenţionale ce se naşte din fapta culpabilă. Astfel, ilicitul faptei contravenţionale se va realiza numai atunci când subiectul acţiunii sociale a avut libertatea de a alege o conduită ce se înfăţişează ca o acţiune socială negativă în raport cu ordinea de drept. E ceea ce fundamentează şi vinovăţia subiectului, ca atitudine psihică a autorului faptei faţă de consecinţele negative. Nu poate exista răspundere contravenţională fără culpă. În lipsa unor teorii proprii dreptului administrativ, determinarea vinovăţiei unei persoane fizice se determină prin raportare la caracterul conştient al faptei omului şi la atitudinea acestuia faţă de rezultatul socialmente periculos al faptei pe care o săvârşise.

Cât priveşte trăsătura ce relevă o faptă de pericol social mai redus decât contravenţia, s-a apreciat că aceasta situează contravenţia imediat după infracţiune, dar şi deasupra celorlalte abateri, aceasta având în vedere gradul pericolului social şi valorile sociale pe care le apără. Este aici şi o chestiune de apreciere a autorului reglementării, şi de aceea au apărut situaţii numeroase de extindere a contravenţiei în sfera raporturilor ce firesc ar aparţine răspunderii disciplinare, întrucât privesc desfăşurarea activităţilor profesionale iar nu colectivitatea în general (Legea contravenţională apără valorile sociale generale). S-a propus de aceea introducerea principiului contravenţionalizării faptelor pentru care nu sunt prevăzute sancţiuni disciplinare .

A treia trăsătură a contravenţiei relevă de fapt principiul legalităţii stabilirii şi sancţionării contravenţiilor, ca răspundere legală . Trebuie reţinut însă că autorităţile administraţiei publice locale au o competenţă limitată de a stabili contravenţii la domeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuţii prin lege. Totuşi, dacă în acele domenii regimul contravenţional este stabilit prin acte normative cu forţă juridică superioară, hotărârile consiliului judeţean sau local ce le-ar nesocoti vor fi afectate de nulitate; aceasta intervine de drept şi se constată de instanţa de contencios administrativ (art. 2 alin. 5).

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) al O.G. nr. 2/2001, actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţie şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare, deci în corpul aceluiaşi act normativ. Actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicare. În cazuri urgente se poate prevedea un termen mai scurt de intrare în vigoare, dar nu mai mic de 10 zile. Prin dispoziţii speciale se pot stabili şi alte termene. În orice caz, este evident că termene mai lungi de intrare în vigoare a dispoziţiilor contravenţionale sunt de natură a înlesni posibilitatea cunoaşterii reale a acestora.

Fenomenul contravenţional nu se aplică numai raporturilor de drept administrativ, chiar dacă apare ca o sancţiune specific administrativă.

Subiectele răspunderii contravenţionale

Raportul juridic de răspundere se stabileşte între doi subiecţi: subiectul activ, care trage la răspundere, şi subiectul pasiv, asupra căruia se instituie şi aplică sancţiunile juridice, de regulă autorul faptei ilicite.

Potrivit teoriei generale a răspunderii juridice, subiect activ al răspunderii contravenţionale este statul şi colectivitatea locală, mai precis o autoritate de stat sau o autoritate a autonomiei locale, un funcţionar. S-a considerat că şi o persoană juridică de drept privat implicată în realizarea unui serviciu public poate avea această calitate şi persoanele fizice care deşi nu deţin funcţii publice au primit o împuternicire potrivit legii. .

Potrivit art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute de lege în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori. Alineatul (2) prevede că Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale. Cât priveşte ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, aceştia, potrivit alin. (3) constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

În categoria subiecţilor pasivi intră şi autorităţile cu competenţă de aplicare a sancţiunii contravenţionale, altele decât agentul constatator, cum vom vedea, în cazul aplicării sancţiunii prestării unui serviciu în folosul comunităţii, instanţa de judecată.