Realismul politic - caracteristici, teorii, reprezentanți

Considerații generale. Precursori

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, realismul politic reprezintă o atitudine întemeiată pe analiza și aprecierea atentă, multilaterală a fenomenelor și evenimentelor social-politice interne și internaționale, de luare în considerare a tendințelor de dezvoltare a realității. Realismul politic se definește printr-o varietate de teorii ale relațiilor internaționale, unite însă de o premisă comună - faptul că la baza intereselor statelor se află securitatea și puterea, acțiunile lor fiind conduse mai puțin de idealuri morale abstracte.

Șscoala realistă în relațiile internaționale s-a afirmat în epoca postbelică, constituindu-se într-o reacție la idealismul liberal în perioada interbelică. Realismul se străduia să adapteze politica internațională șa fenomenul războiului total. Acesta era descris printr-o inversare a dictonului Carl von Clausewitz. Astfel, în concepția realistă, pacea a devenit o prelungire a războiului cu alte mijloace. Pentru realiști, politica de putere nu este un accident istoric, ci o necesitate logică. Realismul sau realismul politic constituie o școală de gândire care explică relațiile internaționale în termeni de putere.

Drept precursor al curentului realist, putem aminti pe strategul chinez, Sun Tzu, care i-a sfătuit pe conducătorii statelor antice cum să supraviețuiască într-o epocă în care războiul devenise un instrument sistematic al puterii pentru prima oară. Istoricul grec Tucidide și-a centrat opera pe puterea relativă între orașele-state grecești. Acesta scria că cei puternici fac ceea ce au puterea să facă, iar cei slabi acceptă ceea ce ei trebuie să accepte

Niccolo Machiavelli, autorul lucrării Principele, filosoful englez Thomas Hobbes, artizanul Leviathanului pot fi socotiți precursori ai realismului, ca de altfel și general prusac Clausewitz.

Concepția realistă despre sistemul internațional

Relațiile internaționale se stabilesc în lipsa unui guvern mondial. Pornind de la această stare de lucruri, gânditorii realiști consideră că sistemul internațional este anarhic. Realiștii se referă la unele variabile precum polaritatea, stratificarea, gradul de omogenitate și eterogenitate în interiorul sistemului. Ei s-au oprit și asupra conceptului de schimbare în sistemul internațional.

Polaritatea prezintă un interes deosebit pentru realiști întrucât implică puterea. Polaritatea este înțeleasă ca numărul de state care exercită puterea în sistemul internațional. În ce privește tipologia sistemelor, polaritatea presupune existența sistemelor internaționale unipolare, bipolare și multipolare. În ce privește sistemul internațional unipolar, pentru curentul realist ar fi ilustrativă perioada imediat ulterioară Războiului rece. SUA consituiau singura putere a sistemului internațional. Cu alte cuvinte, nu exista nicio putere a cărei forță să fie contrapusă Statelor Unite. Perioada Războiului rece (1946-1991) reprezintă un exemplu elocvent de sistem bipolar (SUA și aliații săi NATO pe de o parte, URSS și aliații săi din Pactul de la Varșovia, pe de altă parte). Sistemul internațional multipolar este evidențiat de principiul balanței de putere, specific veacului al XIX-lea, cînd au performat în arena internațională mai mulți actori puternici sau influenți, precum Anglia, Franța, Rusia, Prusia, Austria. În cazul în care numărul de state al acestui tip de sistem se reduce la trei, stabilitatea sistemului este amenințată, deoarece două dintre aceste puteri ar putea realiza coaliții cu alte state. Sistemul internațional s-ar transforma astfel din stabil în instabil.

Stratificarea se referă la accesul inegal de resurse al statelor. Anumite state posedă resurse vitale, precum petrolul sau dispun de o putere militară sau economică ridicată. Nivelul de stratificare, repartizarea diferită, inegală a resurselor generează discrepanța dintre Nord și Sud. Stratificarea are implicații și asupra stabilității sistemului.

Omogenitatea și eterogenitatea sunt reflectate în structura sistemului internațional. Această a treia variabilă are, de asemenea, implicații pentru stabilitatea sistemului și reglarea acestuia. În ce privește schimbarea, realiștii recunosc că se produc schimbări în ce privește actorii sistemului, schimbări care duc la modificarea distribuirii puterii în sistem. La aceste schimbări din interiorul sistemului se adaugă cele care survin din afara sa, așa-numitele schimbări-exogene.

Caracteristici și postulatele fundamentale ale realismului